de Andrei Dicu
Credinţa în moroi este atât de înrădăcinată pe tot cuprinsul ţării, încât descântecele care se rostesc şi ritualurile practicate pentru alungarea lor sunt numeroase, iar principala cale de a-i anihila este botezul. De multe ori, moroii sunt confundaţi cu vârcolacii. În realitate însă, ei sunt similari cu strigoii, adică sunt duhuri rele.
Strigoi de „împrumut”, din Serbia
Credinţele populare referitoare la moroi sau la strigoi sunt împrumutate de la popoarele slave, îndeosebi de la sârbi. Strigoiului îi corespunde în limba sârbă termenul de „vampir”, iar moroiului, cel de „mora”. Acest cuvânt s-a transformat în românescul „moroi”, format cu acelaşi sufix „oi” pe care îl găsim şi la „strigoi”, derivat din „strigă” (latinescul „striga”). Sufixul este deseori întrebuinţat pentru a forma un nume de fiinţă masculin dintr-un nume feminin. Spre exemplu, aşa s-au format cuvinte precum văduvoi, broscoi, cioroi, mierloi, răţoi etc., din văduvă, broască, cioară, mierlă, raţă. Etnologii spun că, la început, atunci când românii au împrumutat cuvântul „mora” din sârbeşte, acesta trebuie să fi avut la noi acelaşi înţeles ca la poporul vecin, adică acela de duh necurat, care vine în timpul nopţii şi se aşază pe pieptul omului, îl apasă şi caută să-l înăbuşe. Cu timpul, înţelesul şi atribuţiile moroiului s-au modificat, confundându-se cu acelea ale strigoiului, cu foarte mici diferenţieri.
Ace, andrele şi cuie înfipte în buric
În Oltenia, moroii sunt absolut identici cu strigoii, după cum se poate constata din însemnările facute de marele etnograf Charles Laugier: „Dacă mortul a fost rău la inimă, şi-a duşmănit neamurile şi s-a purtat aspru, devine moroi. De aceea, înainte de a-l duce la cimitir, i se infige un ac în buric (la Ciupercenii-Vechi), un vârf de fus (la Băileşti), o andrea (la Melineşti), o sulă sau două-trei cuie (la Malaeşti). De altfel, unui mort bănuit că se va face moroi i se pun pe mormânt trei fuse înfipte în pământ: unul la cap, unul la inimă şi altul la picioare”. În credinţa localnicilor din această zonă, Diavolul ia chipul mortului în care a intrat, iar noaptea iese din mormânt pentru a se hrăni cu propriile rude, pentru a le atrage, alături de el, în groapă. Moroiul le mănâncă inima, iar oamenii de îmbolnăvesc şi mor. Astfel îşi explicau ţăranii din această zonă marile epidemii. Pentru a scăpa de moroi, sătenii recurgeau la dezgropări şi la arderea cadavrelor departe de aşezările locuite sau le smulgeau inima şi o aruncau câinilor. Înainte însă, pentru a afla dacă mortul era moroi, era adus un armăsar negru, care trecea peste groapă. Dacă se oprea calul, atunci mortul era moroi. Dacă trecea nonşalant, totul era perfect… Dacă muriseră mai mulţi oameni într-un timp scurt, atunci se trecea cu armăsarul peste toate mormintele noi, dar şi peste cele vechi, iar acolo unde calul se oprea începea dezgroparea cadavrelor.
Schelete întoarse şi cranii ieşite din sicrie
Se spune că uneori s-au găsit chiar schelete întoarse în sicrie sau cu craniul ori cu o mână ieşită printre coşciug şi capac. Ei bine, chiar şi în zilele noastre, ţăranii recurg la dezgroparea cadavrelor, fie oameni, fie vite, fapt care a dus în anumite situaţii la apariţia unor epidemii. Acum câţiva ani, în satul Ioneşti din Gorj, s-a constatat o epidemie de antrax cauzată de un moroi. O vită care murise din pricina acestei boli a fost jupuită de stăpânul său, care a împărţit pielea pentru opinci. După trei zile, omul a murit, iar a doua zi l-a urmat şi fiul său. Evident, vita devenise moroi. A fost dezgropată, decapitată, iar capul i-a fost ars. Trei dintre cetăţenii care participaseră la acest ritual au murit imediat, iar epidemia s-a stins cu mare greutate şi a făcut 20 de victime omeneşti.
„Dacă eşti băiat, să te cheme Ioan! Dacă eşti fată, Maria!”
În Moldova, moroii se nasc din copiii nebotezaţi. La Botoşani, spre exemplu, dacă oamenii aud că un copil ieşit după şapte ani din mormânt strigă un nume sau sintagma „cruce, cruce!”, atunci rup repede o bucăţică din haine, o basma etc., pe care o aruncă înspre mort şi spun: „Dacă eşti băiat, să te cheme Ioan, dacă eşti fată, Maria!” În Ropcea, li se spun Ioan şi Ioana şi se zice că, dacă nu-i dai mortului aceste nume, el se face drac, adică moroi. Tot în Moldova, ritualul spune că peste asemenea morminte trebuie turnată agheasma din Ajunul Bobotezei, iar atunci copilul e ca şi botezat. Numai că ritualul trebuie practicat timp de şapte ani consecutiv. Formula este următoarea: „Se botează robul lui Dumnezeu Ioan, în numele Tatălui, Amin! şi al Fiului, Amin! şi al Sfântului Duh, Amin!”.
Îngropat lângă casă, strigoiul devine... câine
În Ardeal, cumătrul mortului merge în şapte sâmbete la groapă şi toarnă agheazmă pe mormânt, fapt pentru care, în ziua cea de pe urmă, mama copilului îi dă o lumânare cu o pânză şi doi colaci, iar atunci botezul e ca şi făcut. Dacă nu, copilul capătă aripi şi zboară în văzduh, cerând să fie botezat. Cine-l aude trebuie să-i arunce o bucată de stejar, pe care mortul trebuie să i-o ducă lui Dumnezeu, care îl primeşte împreună cu ceilalţi îngeri. Altfel, îl alungă şi se face duh necurat. În Muntenia, moroiul „se aţine la drumuri de-i bezmeticeşte pe oameni. Îi duce la ape, să se înece şi îi spărie”. Dacă e îngropat lângă casă, se face căţel. Vine noaptea şi, dacă i se dă mâncare, este paşnic. Dacă nu, face o mulţime de pagube. În credinţa localnicilor, moroiul apare în a noua lună după moarte, la miezul nopţii, ca o femeie care ia forma unei pânze albe. Îi face pe oameni să se rătăcească şi caută să-i înece…
I.G. Sbiera: „Când zboară prin aer, ucide, sfarmă şi aprinde!“
Cărturarul Ion G. Sbiera, folclorist şi istoric literar, membru fondator al Academiei Române şi una dintre personalităţile proeminente ale culturii din Bucovina, scria despre moroi: „Sunt sufletele acelor copii care mor nebotezaţi, dar mai ales ale acelora care sunt făcuţi de o fată mare şi ucişi sau îngropaţi de vii. Aceste suflete nu devin deodată moroi, ci abia la şapte ani împliniţi. Abia atunci, sufletul copilului strigă din groapă: «Botez! Botez!». Dacă-l aude cineva şi de-i rosteşte cuvintele «botează-se fiul sau fiica lui Dumnezeu, Ioan ori Maria, în numele Tatălui, Amin! Şi al Fiului, Amin! Şi al Sfântului Duh, Amin! Acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!», atunci copilul se botează, se linişteşte şi rămâne în mormânt până la a doua venire. E scăpat, nu se mai face moroiu. Iar dacă nu-l aude nimeni, atunci iese sufletul copilului din mormânt, în chip de sul de foc, ca de doi paşi de lung, şi începe a cutreiera lumea, spre nenorocirea oamenilor, zburând prin aer şi umblând pe pământ. El se duce tot drept înainte şi de se atinge de cineva, îl înjunghie sau îl omoară. Când zboară prin aer, mai ales când se înorează şi se stârnesc furtuni, se zăreşte scânteind ca fulgerul şi se izbeşte în oameni, vite, copaci, în case. Ucide, sfarmă şi aprinde!”.