Main menu

header

629 20 2de Roxana Istudor şi Cristian Blănuţă

În anul 2012, NASA anunța că așa-numitele „Puncte X”, cunoscute de publicul larg drept portaluri către alte lumi sau dimensiuni, există deasupra Terrei și că agenția continua studierea acestora. Potrivit fizicianului Jack Scudder, aceste portaluri apar atunci când câmpurile magnetice ale Soarelui și Pământului sunt conectate. Totuși, nu se știe unde duc acestea. Iată câteva dintre cele mai recente incidente care implică acest tip de porți.

„Stafia care călătorește prin timp”

În primăvara anului 2016, o imagine surprindea un om intrând prin ușile unui magazin închis, prin intermediul unui flash luminos. Deși nu s-a demonstrat autenticitatea imaginii mai presus de orice îndoială și nu se știe cu exactitate unde a fost surprins incidentul, persoana pare să intre direct prin ușile încuiate prin intermediul unei lumini ciudate, care afectează și camera de supraveghere. Odată pătruns în incintă, se pot observa alte flash-uri înainte ca omul să iasă - tot prin ușile închise! În timp ce unii au numit persoana „stafia care călătorește prin timp”, există numeroase voci care afirmă că imaginile sunt pur și simplu trucate.

Cu mașina prin gardul... neatins

629 20 3O înregistrare video din 2015, care se presupune a fi fost realizată de Poliția din Los Angeles, arată o mașină dispărând într-un portal. Potrivit părerilor exprimate între timp, după estimarea vitezei cu care s-a petrecut incidentul, există trei variante: șoferul avea cunoștință despre existența portalului, acesta a fost creat de conducătorul auto sau apariția acestuia a fost un eveniment cu totul neașteptat și ciudat. Evident, toate aceste ipoteze sunt valabile pentru cazul în care înregistrarea ar fi autentică. Și s-ar putea să fie, din moment ce totul s-a petrecut în timp ce mașina Poliției urmărea un vehicul care la un moment dat pur și simplu s-a făcut nevăzut... printr-un gard care a rămas neatins!

O imagine și teoriile conspirației

Programul denumit „Large Hadron Collider” a fost suspectat multă vreme că a derulat operațiuni nu tocmai ortodoxe, printre care și deschiderea de portaluri către alte dimensiuni. În vara anului 2015, fotograful olandez Harry Perton surprindea o imagine care a dat de bănuit și a alimentat teoriile conspirației - formarea unui presupus astfel de portal deasupra orașului Groningen. Perton a postat imaginea online, lăsând navigatorii din mediul virtual să speculeze în jurul ei. Potrivit unor comentarii, „Large Hadron Collider” s-a închis pentru „operațiuni de întreținere” și a revenit cu doar câteva zile înainte de momentul captat pe imagine, cu o putere dublă. Coincidență?...

Tunelul fără urmă

629 20 4În 1978, în Anglia, o familie se întorcea acasă cu mașina, așa cum făcuse de atâtea alte ori. În acea seară totuși, drumul de o oră a durat două ore și jumătate, cu un incident pe care niciunul dintre cei aflați în vehicul nu avea să-l uite. După circa o jumătate de oră, a apărut o lumină pe cer care s-a apropiat de mașină. Tatăl, John Mann, a coborât să vadă despre ce este vorba, dar, simțind un pericol, s-a reîntors în automobil. Apoi, cu toții au intrat într-un soi de tunel, în interiorul căruia mașina a fost smucită în toate direcțiile. Cumva, au ajuns din nou pe șosea... trecuseră două ore! A doua zi, la locul cu pricina nu era nicio urmă că s-ar fi petrecut vreun incident.

Camion „absorbit” de lumină

Unul dintre cazurile „clasice” de portaluri către alte lumi este cel în care a fost implicat șoferul de camion Harry Turner, care a ajuns la destinație, dar nu mai știa cum; în plus, avea în mână o armă, iar în jur, tuburi goale de cartușe, care indicau că trăsese opt focuri. Se pare că vehiculul său fusese „absorbit” de o lumină pe drumul dintre Winchester și Fredericksburg. Asta își amintea omul că s-a întâmplat, dar nu putea explica felul în care el și ditamai vehiculul au intrat într-un soi de „nimic”, după cum a descris totul. Se pare că descărcase arma într-o entitate invizibilă, care l-a apucat puternic de umăr... La o cercetare în detaliu, ar fi trebuit să parcurgă 130 de kilometri, dar mașina arăta doar... 27!

„Poate părea științifico-fantastic, dar este foarte posibil ca acele trei dimensiuni pe care le cunoaștem să nu fie singurele din Univers“ („Daily Mail“)

Staţia spaţială

629 20 5Salyut 7 a intrat într-o dimensiune alternativă Declasificarea unor documente ale fostei URSS a dat la iveală un incident mai puțin obișnuit legat de experiența cosmonauților de pe stația spațială sovietică Salyut 7. În 1984, la un moment dat, întreaga structură a fost „încapsulată” într-o lumină portocalie foarte puternică, neidentificată. Cosmonauții au declarat că au simțit respectiva lumină penetrând naveta și intrând chiar în forurile lor interioare. Mărturiile lor din acea perioadă se referă la două episoade asemănătoare, petrecute în timpul misiunii în care Svetlana Savitskaya devenea prima femeie care ajungea în spațiul cosmic. De asemenea, șase dintre cosmonauți au declarat că în jurul stației au văzut ființe necunoscute, care le-au imprimat sentimente de calm și de bucurie. Mulți observatori consideră că, în realitate, stația spațială a intrat într-o lume alternativă după trecerea printr-un portal care s-ar afla foarte aproape de atmosfera Pământului. Raportul declasificat a lăsat în urmă foarte multe întrebări, iar cercetările continuă și în prezent.