de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu
În inima orașului Napoli, în pustietatea capelei de la Sansevero, o capodoperă în stil baroc, misterul e la el acasă. Ineditul locului îl constituie două cadavre omenești care taie răsuflarea oricărui vizitator încă de la prima vedere. Deși au fost pur și simplu pietrificate, fiecare dintre artere, vene și viscere s-a păstrat perfect.
Sacrificați de propriul stăpân!
Nimeni nu a reușit să afle vreodată dacă zvonurile macabre care au circulat de-a lungul vremii despre torturile care s-au practicat în pivnițele capelei de la Sansevero, construită pe ruinele unui foarte vechi templu egiptean de origine alexandrină, dedicat zeiței Isis, sunt adevărate. Toată povestea a început de fapt în anul 1994, când un jurnalist s-a hotărât să afle adevărul. Atunci au fost descoperite două cadavre datând din secolul al XVIII-lea, care, deși e greu de crezut, nu și-au schimbat cu nimic din aspect. Păstrate în două vitrine ovale, ca niște grotești trofee de vânătoare, acestea sunt eroii principali ai acestui spectacol sinistru, pe care îl privesc tot mai mulți vizitatori ai capelei. Tocmai datorită acestei conservări excepționale a sistemului circulator, cele două schelete reprezintă, din punctul de vedere al oamenilor de știință, unele dintre cele mai impresionante lucrări pe care le-a conceput vreodată mintea umană. Dar cum a reușit oare prințul Raimondo di Sangro, ajutat de medicul Giuseppe Salerno, un anatomist din Palermo, să pietrifice cele două corpuri omenești? De-a lungul vremii au fost lansate foarte multe ipoteze. Potrivit unei vechi legende, victimele au fost doi dintre servitorii diabolicului alchimist, pe care el însuși i-ar fi sacrificat tocmai pentru a-i folosi la experiențe. Pe de altă parte, există însă și persoane care se îndoiesc că ilustrul nobil ar fi fost în stare să comită asemenea fapte nedemne.
Bărbatul întrupat din cenușă
Despre prințul Raimondo se știe că încă din copilărie a fost atras de lumea incredibilă a ezoterismului și a practicilor oculte hinduse. Tocmai din acest motiv, alchimistul a început să facă tot mai dese experiențe de palingenezie, o concepție prin care oamenii de știință au vrut să renască din cenușă ființe omenești, animale sau plante. Chiar dacă nimeni nu a putut demonstra acest lucru, se spune că di Sangro ar fi avut nenumărate incursiuni în cimitire, dar și în cripta familiei, de unde și-a procurat materia primă necesară cercetărilor sale întreprinse în laboratorul Palatului Sangro. Tot o legendă locală spune că prințul ar fi obținut primele sale rezultate palingenezice care l-au satisfăcut în preajma anului 1754, când, încercând să calcineze nişte oase omeneşti, a spart din greşeală un flacon cu cenuşă în apropierea cuptorului. La câteva secunde după ce conţinutul s-a răspândit, di Sangro şi ajutorul său, pe nume Origlia, au văzut, uluiţi, un bărbat de vârstă mijlocie, complet dezbrăcat, care a apărut din cenuşă, imaginea dispărând în câteva clipe. A fost un succes răsunător al prințului, care, din păcate, nu i-a mai reușit niciodată.
„Mașini anatomice”
Din acel moment, prințul s-a dedicat definitiv studiului palingeneziei, și astfel a reușit să lase posterității cele două schelete, numite „mașini anatomice”. Unul dintre corpurile pietrificate, cel mai mic, aparține unui bărbat care stă în poziţie nor- mală, iar cel mai mare este al unei femei, are inima foarte dilatată şi ochii intacţi. Din ceea ce se cunoaște până în acest moment, atât dilatarea inimii, cât şi poziţia braţelor arată că femeia a murit în timpul unui efort fizic foarte mare, cel mai probabil în timpul unei naşteri. De altfel, se spune că în vechime la picioarele femeii s-a aflat și un fetus uman și chiar o placentă conectată de acesta prin cordonul ombilical. Dar, din nefericire, fetusul a fost furat. Și acum vine eterna întrebare: cum a reușit di Sangro, alături de medicul Salerno, să pietrifice mii de vene și de vinișoare, în ciuda faptului că în acele timpuri cunoștințele anatomice nu erau deloc avansate cum sunt în ziua de astăzi?
A folosit injecțiile cu mercur?
Răspunsul poate fi doar unul: di Sangro nu ar fi putut obține procesul de pietrificare decât în urma injectării unui produs necunoscut, care s-a răspândit ulterior în tot organismul. Unele ipoteze presupun că pentru realizarea acestei capodopere s-ar fi folosit o injecție pe bază de mercur, o substanță creată într-un laborator de prințul Sansevero, care a permis metalizarea vaselor de sânge. Și este foarte posibil să fie așa, ținând cont de faptul că alchimistul, tocmai pentru a nu-și dezvălui secretul, a extirpat stomacurile celor două corpuri. Chiar și așa, se pare că cineva, prin anul 1766, ar fi publicat un text intitulat „Notă scurtă asupra a ceea ce se vede în casa principelui de Sansevero, D. Raimondo di Sangro, în oraşul Napoli”, în care se afirmă că în esofagul şi în inima femeii se puteau observa semne evidente de otrăvire prin înghiţirea de substanţe toxice. Interesant este faptul că pentru acest experiment prințul a lucrat într-o încăpere ascunsă din palatul său, denumită „apartamentul Phoenix”. Să fie oare o trimitere directă la pasărea Phoenix, simbolul mitului învierii? Să fi ales oare di Sangro această denumire pentru încăpere cu totul întâmplător? Sau au dreptate cei care au susținut de-a lungul vremii că acesta a vrut să descopere secretul nemuririi? Din păcate, sunt întrebări la care nimeni nu va putea răspunde vreodată. Nu de altceva, dar, înainte de moarte, alchimistul și-a distrus propria arhivă științifică...
Uriaşul din Corbii de Piatră
În satul Corbii de Piatră, din județul Argeș, misterele și lucrurile inexplicabile sunt la tot pasul. În jurul casei albastre a unei femei, imobil care nu s-a schimbat deloc de un secol și jumătate, printre mulțimea de bolovani gigantici, cu forme stranii, un picior de uriaș stă nestingherit, pietrificat, într-o stâncă masivă. Este atât de mare, încât oricine îl privește poate realiza cât de mici sunt oamenii secolului al XX-lea. Dacă acum se văd foarte bine atât coapsa, cât și genunchiul uriașului, oamenii locului afirmă că în trecut întregul corp al gigantului s-a observat în stâncă, dar, în timp, ochii, capul și trunchiul au căzut. Chiar dacă nimeni nu a reușit vreodată să identifice cine a fost uriașul din Corbii de Piatră, se spune că înainte de venirea Potopului a existat o civilizație de giganți. Aceștia au fost pedepsiți pentru păcatele lor, apoi au dispărut. Doar unul a fost pietrificat, pentru a le aminti omenilor de trecut.