de Carmen Ciripoiu şi Claudiu Melinte
La 2.300 de mile dincolo de Polul Nord se spune că ar exista o intrare către centrul Terrei. Potrivit afirmațiilor generalului Richard Byrd, primul om care a zburat deasupra Polului Nord, în acel spațiu locuiește o civilizație umană mult mai evoluată.
O cu totul altă lume
Faimosul amiral Richard Byrd se spune că a fost trimis de Guvernul american într-o expediție la Polul Nord imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu scopul de a determina fezabilitatea unor mine de uraniu la Cercul Arctic. Spre surprinderea sa, amiralul a descoperit o cu totul altă lume, Polul Nord fiind poarta de intrare către universul subteran: „La latitudinea de 1.400 de picioare (…) lumina pare a fi diferită. Nu mai pot vedea soarele. Mai facem încă o întoarcere la stânga și observăm un animal sub noi. Pare a fi un elefant. Nu! Seamănă mai degrabă cu un mamut! Cobor la altitudinea de 1.000 de metri pentru a examina mai bine animalul, îmi iau binoclul și în mod categoric observ că este un animal ce seamănă cu un mamut!”. Se crede că cei care au populat Pământul s-au mutat în subteran cu 100.000 de ani în urmă. Un război care ar fi avut loc în acea perioadă a distrus suprafața Terrei și a creat deșerturile.
Oamenii nemuritori!
Se crede că acești oameni blonzi și înalți, așa cum i-a descris amiralul, ar fi nemuritori: „Câțiva oameni se îndreaptă spre aeronava noastră. Sunt înalți și blonzi. (…) În radiourile noastre se aude o voce în limba engleză, dar cu accent nordic sau germanic: «Bine ați venit, amirale, în domeniul nostru. Te vom ateriza în șapte minute. Relaxați-vă, amirale, vă aflați pe mâini bune». (…) Începem să aterizăm, iar avionul pur și simplu se coboară în jos, de parcă ar fi prins într-un lift invizibil. (…) Am fost transbordați pe o platformă fără roți ce se deplasa către un oraș strălucitor, care părea să fie construit din cristal. (…) După zece minute suntem invitați către o încăpere care avea la intrare o ușă uriașă cu o inscripție necunoscută. După ce-am intrat, s-a auzit o voce: «Nu-ți fie frică, amirale, vei avea o întâlnire cu Maestrul»”.
Sub calota glaciară de la Polul Nord există viață?
Pentru orice muritor, aceste afirmații par desprinse din filmele SF. O fotografie recentă a Polului Nord, aflată în custodia NASA și transmisă de unul dintre sateliții circumtereștri, a resuscitat interesul geofizicienilor pentru lumea din interiorul Pământului. În imagine se observă în zona Polului Nord magnetic o suprafață care nu este acoperită de gheața calotei glaciare, așa cum ar fi normal. Mai mult, pe o rază de aproximativ 300 de kilometri se întrezărește pământ, și încă destul de fertil. Ce înseamnă asta? Că sub calota glaciară de la Polul de Nord nu se află apă, așa cum s-a știut până în acest moment, ci… viață? Reprezentanții NASA nu au vrut să creadă așa ceva și au cerut să fie făcută încă o fotografie. Răspunsul nu l-a putut da nimeni. Unii cred că ar fi vorba despre un fenomen de natură magnetică și ar putea exista o perturbare atmosferică datorată acestui câmp. Numai că ipoteza a fost spulberată de cercetătorii NASA din domeniul câmpurilor magnetice. În aceste condiții, se mai pune o întrebare: atunci când a scris celebra „20.000 de leghe sub mări”, însuși Jules Verne ar fi avut acces la aceste adevăruri? Până la urmă, ce știu cu adevărat oamenii de știință despre centrul Pământului? Nu au nicio dovadă clară că acesta are un miez de fier topit, întrucât cele mai adânci foraje nu au depășit câteva zeci de kilometri, în contextul în care crusta Terrei are aproximativ 6.000 de kilometri, iar diametrul, 12.000 de kilometri…