de Roxana Istudor şi Florica Pintea
Arhiva Bibliotecii Universității North Hall, din Mansfield, Pennsylvania, este locul în care legenda spune că bântuie una dintre cele mai cunoscute fantome locale, frumoasa Sarah.
Frumoasa Sarah a căzut șase etaje!
Cândva, o tânără studentă de o frumusețe răpitoare și-a găsit moartea căzând în atriul adânc al bibliotecii, care este supranumit „puțul”. Nu s-a știut niciodată dacă a căzut accidental sau a fost împinsă pentru că aflase ceva ce n-ar fi trebuit să știe. Se numea Sarah, posibil Woodruff, și a căzut șase etaje în timp ce... cânta. Și ea și un anume Harold Strait, membru marcant al comunității, ar fi pierit în condiții neelucidate pe deplin (bărbatul în 1983) și se spune că amândoi sunt spirite neliniștite, care bântuie biblioteca.
Împins pe scări de o forță nevăzută
Fran Garrison lucrează la North Hall din 1985. „Atunci când o carte nu mai este la locul unde știu că am lăsat-o, am pe cine să bănuiesc”, explică femeia. De altfel, mulți elevi care ajung aici au declarat de-a lungul timpului că au auzit zgomote ciudate acolo unde nu era nimeni sau au simțit că sunt priviți cu insistență în încăperi goale. Într-un articol al presei locale, Jeff Leiboff, fiul unui profesor de la North Hall, a povestit că pe vremea când era copil și se strecura împreună cu un amic pe treptele bibliotecii, a simțit un vânt puternic, apoi a fost împins pe scări în jos de o forță nevăzută. Fratele său, aflat la baza treptelor, a spus că a văzut umbre urmărindu-i pe cei doi copii. Iar William A. Kovalcik Jr. este unul dintre martorii eforturilor unei echipe de vânători de fantome care ar fi certificat existența Sarei în incinta bibliotecii, lucru pe care l-a comunicat într-o declarație preluată de presa locală.
Cărțile se mișcau singure pe rafturi
Un medic pe nume Steve Siconolfi, fost membru al administrației Universității Mansfield, a declarat că într-o zi, având nevoie de ascensor, a strigat: „Sarah, trimite-mi liftul!”, mai mult în glumă. Nu mică i-a fost stupoarea ca doar câteva momente mai târziu ușa liftului să se deschidă în fața sa. Iar Scott DiMarco, decanul Facultății de Afaceri academice din cadrul universității, a menționat că a auzit „zgomote de pași pe podeaua etajului de deasupra, unde nu se afla nimeni”. Același lucru l-a auzit și studenta Jenn Magnussen, care a declarat că unii prieteni i-au povestit cum „cărțile se mișcau singure pe rafturi”. În ceea ce-l privește pe David Guinn, care lucrează la Arhiva bibliotecii, spune că a zărit o apariție în spatele rafturilor: „Nu cred neapărat în existența fantomei lui Sarah. Dar am văzut un picior cu ciorap și încălțat cu gheată neagră, de damă, care a dispărut foarte repede. Cred cu tărie că acest loc este bântuit”.
„Am auzit zgomote de pași într-un loc unde nu se afla nimeni“ Scott DiMarco, decanul Facultății de Afaceri academice
Identitatea tinerei, nedezlegată
Mărturiile despre aparițiile stranii de la Mansfield abundă. Și astăzi povestea nefericitei Sarah este cea dintâi cu care sunt întâmpinați vizitatorii sau studenții care vin aici după cărți. Clădirea Universității North Hall a fost edificată în 1870, renovată și extinsă în 1908, apoi a înregistrat episoade succesive de închidere și reinaugurare, din motive de securitate la incendii. Dacă aici s-ar fi petrecut o moarte suspectă, atunci cel mai probabil a avut loc în perioada 1908-1930. În condițiile în care identitatea Sarei încă este un mister, zvonurile și speculațiile continuă.