de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Până nu demult, ingineria genetică a părut un termen desprins mai degrabă din domeniul SF. Dar oamenii au fost preocu- pați de genetică și de transmiterea ereditară a caracterelor din cele mai vechi timpuri, primele dovezi scrise privind cunoștințele despre ereditate ale civilizațiilor antice fiind întâlnite la popoarele asiro-caldeene din Orientul Mijlociu. De altfel, la Elam, în Mesopotamia, a fost descoperită o tăbliță de piatră veche de 6.000 de ani, cu pedigree-ul capului și copitei unui număr de cinci generații de cai.
Teoria preformistă
Mai târziu, în Grecia Antică, filosofii au încercat să găsească un răspuns la întrebările care i-au tot frământat, și anume de ce seamănă copiii cu părinții sau care sunt cauzele bolilor moștenite. Drept urmare, aceștia au emis așa-numita teorie preformistă, prin care au explicat că noul organism este preformat în gameți, spermatozoid (de unde a reieșit și teoria spermatocistă) sau în ovul (teoria ovocistă). Cei din Evul Mediu au perpetuat ideile grecilor, dar nimeni nu a reușit să aducă argumente noi la problemele eredității. Cercetările legate de genetică au luat amploare începând cu secolul al XIX-lea, când foarte mulți biologi au elaborat ipoteze despre mecanismele eredității. Potrivit acestora, moștenirea caracterelor se realizează prin intermediul unor particule care migrează din organele corpului către celulele sexuale, unde se activează și se transmit, după ce sunt fecundate, în descendenți.
Prima ipoteză științifică a eredității i-a aparținut biologului Gregor Mendel
În anul 1865, biologul Gregor Mendel a comunicat rezultatul cercetărilor sale privind hibridarea plantelor, moment care a marcat, practic, începuturile geneticii. Considerat unul dintre fondatorii domeniului, acesta a fost primul naturalist care a aplicat cu succes teoria probabilităților. Din nefericire însă, cercetările sale au rămas necunoscute până în anul 1900, când au fost redescoperite de Hugo de Vries, căruia știința i-a atribuit și introducerea conceptului de genă și dezvoltarea mutațiilor genetice. De altfel, legile formulate de Mendel sunt va- labile și în zilele noastre.
Cum a apărut Oliver
Potrivit cercetătorului american Gordon Gallup, primele experimente genetice umano-primate s-au realizat în urmă cu 100 de ani, într-un laborator secret din Florida. Așa a venit pe lume primul om-cimpanzeu, rezultat din încrucișarea materialului genetic uman cu cel al unei astfel de primate, un „humanzee” care a primit numele de Oliver. Din nefericire, acesta a fost lăsat să trăiască doar puțin timp, dar suficient pentru a se demonstra că „astfel de încrucişări revoluţionare pot avea loc în natură”. A fost eutanasiat de doctori în anul 1920.
Armata de „oameni-maimuță” a lui Stalin
În anii 1920, Iosif Stalin a iniţiat un plan de creare a unei rase de supersoldaţi prin încrucişarea ADN-urilor de om şi cimpanzeu. Fără să stea pe gânduri, acesta i-a comandat celui mai renumit savant veterinar sovietic, Ilia Ivanov, să obţină o fiinţă umană invincibilă şi insensibilă la durere și, totodată, rezistentă la orice fel de mâncare. Bineînțeles, a fost vorba despre mâncare otrăvită și otravă în general. Istoria spune că Ivanov și-ar fi început studiile în Guineea Franceză, în baza unor cercetări din anul 1910. A încercat să insemineze femele de cimpanzeu cu spermă umană. De altfel, cercetările s-au bazat pe faptul că un procent de 95% dintre secvențele de ADN sunt comune între om și acest animal, oamenii având cu o pereche de cromozomi mai puțin decât primatele. Pe de altă parte, cimpanzeii au o forță mult mai mare, chiar dacă au o talie redusă, precum și o rezistență incredibilă la durere. Dar Stalin nu a dorit să fie investigată posibilitatea de a fi creat un hibrid om-primată, ci să-i fie livrat un astfel de exemplar și i-a oferit savantului un sprijin fi- nanciar, echivalentul a 200.000 de dolari.
A fost folosit complexul de primate al Institutului „Pasteur”, din Conakry
Pentru a fecunda o femelă de cimpanzeu cu spermă umană, Ivanov a cerut permisiunea de a folosi complexul pentru primate al Institutului „Pasteur” din Conakry, Guineea. În acest loc au fost aduși ulterior trei cimpanzei și fiecare dintre aceștia a fost fecundat artificial. Dar de fiecare dată experimentul a dat greș. Ivanov s-a întors în Rusia și a încercat să facă aceleași teste folosind un voluntar care urma să fie fecundat cu sperma unui cimpanzeu. Ca un făcut însă, Tarzan, urangutanul ales să doneze spermă, a murit chiar înainte ca experimentul să înceapă. La scurt timp, Stalin, văzând că armata sa de supraoameni nu a avut șanse să apară, l-a demis pe Ivanov. Mai mult, acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare, iar pedeapsa i-a fost comutată în anul 1931 într-un exil de cinci ani în Kazahstan. Un an mai târziu, Ilia a murit înghețat, în timp ce călătorea într-un vagon al unui tren de marfă.
Omul, creat de ființele divine Annunnaki?
De ce a dat greș savantul Ilia Ivanov? Explicația, spun cercetătorii, ar sta în faptul că acesta ar fi uitat un lucru elementar, și anume că fără un număr identic de cromozomi două specii nu pot procrea. Până în acest moment, deși Darwin a afirmat că omul a evoluat de la 24 de perechi de cromozomi la 23 prin selecție naturală, nimeni nu a adus vreo dovadă în acest sens. Drept urmare, adepții teoriei paleoastronautice susțin că vechii sumerieni au considerat că omul ar fi fost creat de ființele divine Annunnaki, pentru a construi vaste lucrări arhitectonice și astfel a slăvi numele lor. Pe de altă parte, mitologia populației africane Dogon crede că oamenii au fost în trecut maimuțe cărora le-a fost dat graiul de zeii numiți Nummo, pentru a se putea înțelege cu ei.
White, „doctorul măcelar“
Stalin a mers mai departe și, în anii 1950, în plin „război rece”, a pus bazele unui complex secret de laboratoare medicale la marginea Moscovei. Coordonatorul proiectului a fost numit doctorul Vladimir Demikhov (foto stânga), un veteran în medicina militară. Pentru început, acesta a vrut să îndepărteze organe ale animalelor și să le țină în viață cu ajutorul aparatelor, iar ulterior a venit cu o altă idee, aceea de a face un transplant de inimă și de plămâni între doi câini, pentru a demonstra posibilitatea unei astfel de intervenții și la oameni. Toate aceste lucruri au ajuns la urechile americanilor, care l-au aruncat în scenă pe un tânăr cercetător, Robert White (medalion). În anii 1970, acesta a reușit să-l îngrozească chiar și pe doctorul Mengele, care a început să protesteze la experimentele acestuia. Până la urmă însă, White a reușit să transplanteze capul unui cimpanzeu pe corpul altuia. Testele sale pe această direcție au fost considerate barbare și, deși a fost un chirurg renumit, a fost poreclit „doctorul măcelar”.