de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu
Cât de mult ne dorim să intrăm în contact cu fiinţele din „lumea de dincolo”! Printre acestea se află cei dragi care nu mai sunt, persoane de la care am avut ce învăţa, dar şi o mulţime de suflete sau de entităţi de la care am vrea să aflăm idei, sfaturi sau ştiri deosebite ori care chiar şi-ar dori să intre în legătură cu noi pentru a ne transmite „cum e dincolo”. Să încercăm, aşadar, o călătorie în lumea invizibilă…
Telepatia, hărăzită tuturor fiinţelor
Mai multe teorii recente susţin că entităţile din lumea nevăzută, care sunt cu mult mai numeroase decât noi, ar dori să ne comunice o mulţime de lucruri, iar asta cu atât mai mult cu cât oamenii „plecaţi dincolo” au rămas la fel cum erau „aici”, cu gândurile, sentimentele, plăcerile şi propriile dorinţe. Diferenţa constă numai în lipsa „vehiculului-instrument”, alcătuit din carne şi oase. Această pierdere, doar în aparenţă brutală, pentru că, de fapt, ea are un program bine stabilit, a întrerupt însă total comunicarea reciprocă atât de obişnuită, întrucât noi, cei „de aici”, facem schimburi de gânduri, de informaţii doar prin intermediul sunetelor sau al inscripţionării pe suporturi materiale. Însă, cei „de dincolo”, nemaiavând gură, mâini etc., au la dispoziţie doar telepatia, care este mijlocul fundamental de comunicare hărăzit de la începuturi absolut tuturor fiinţelor, indiferent că sunt particule elementare, bacterii, plante, insecte, păsări, animale sau oameni. De-a lungul timpului, în milioane de ani, oamenii, dispunând şi de un limbaj sonor, au lăsat telepatia să adoarmă, şi astfel zace nefolosită în fiinţa noastră. Din această pricină suntem incapabili să mai interceptăm „canalele” lor de intercomunicare, întru totul asemănătoare canalelor radio-tv, pentru care noi, „aici”, avem la dispoziţie şi butoanele corespunzătoare.
Florin Gheorghiţă: „Metode dure, asemănătoare celor folosite pentru obţinerea temporară a clarviziunii”
În lucrarea sa „Seniorii Cosmosului”, scriitorul Florin Gheorghiţă notează: „Încă din timpuri străvechi, unii dintre oamenii întrupaţi au constatat că este posibilă obţinerea unor comunicări cu lumea sufletelor prin deblocarea temporală a propriei facultăţi telepatice, forţând barierele dintre conştientul şi subconştientul personal. Un atare fenomen a fost obţinut de oamenii care nu cunoşteau mai nimic despre propria fiinţă, prin diferite metode, destul de «dure», asemănătoare celor folosite şi pentru obţinerea temporară a clarviziunii”. De fapt, aşa cum specifică şi René Sudre (n.r. - cunoscut parapsiholog şi metafizician francez), „majoritatea cercetătorilor parapsihologiei moderne sunt de acord că telepatia trebuie să fie încadrată în uimitoarele capacităţi latente definite prin termenul de «clarviziune»”.
Şamanismul şi spiritismul, punţi discutabile
În acest context a apărut, acum mii de ani, şamanismul, generalizat la scară planetară, având ca practică esenţială însăşi comunicarea cu sufletele celor plecaţi „dincolo”. În decursul timpului, metodele nocive folosite de oamenii neştiutori din vechime au mai fost completate şi cu alte practici, precum spiritismul, hipnotizarea celor cu aptitudini de medium şi chiar „căderea în extaz”, prezentă în anumite forme de yoga sau de practici oculte. Dar, în majoritatea cazurilor, aceste metode au oferit rezultate inferioare din cauza unui fapt firesc: fie şamanii, fie tot felul de amatori care practicau empiric procedeele populare din curiozitate au fost ființe insuficient de evoluate spiritual, şi astfel nu puteau contacta decât entităţi nevăzute, care se aflau, de asemenea, la un nivel inferior al vibraţiilor şi care doreau, cu orice chip, să fie cât mai aproape de mediul vieţii materiale. Contactări de acelaşi nivel inferior s-au produs însă şi în cea mai mare parte a cazurilor de „experienţe spiritiste”, intervenţia de obicei a celor mai diverse „spirite înşelătoare” compromiţând, în mare măsură, această metodă.
Posedarea, un furt energetic
Este ştiut faptul că, dintre cei de „dincolo”, sufletele cel mai puţin evoluate au o dorinţă intensă şi caută prin orice cale să revină în viaţa terestră, în cadrul căreia şi-au putut satisface plăcerile instinctuale şi chiar viciile. Cutreierând în subplanul cel mai de jos al planului astral, vechea brutalitate şi lipsa de conştiinţă ar tinde să se manifeste şi prin încălcarea legilor care domină lumea paralelă invizibilă, respectiv prin furturi care le stau, într-o anumită măsură, la îndemână. Spre exemplu, dacă, din întâmplare, descoperă la o fiinţă încarnată că nu există o legătură suficient de puternică între sufletul şi trupul respectiv şi constată, totodată, că ar exista condiţii favorabile de rezonanţă vibratorie cu acel trup fizic şi cu corpul eteric asociat, „hoţul” invizibil nu ezită să se infiltreze cu forţa. Acesta este fenomenul „posedării”, cunoscut încă din Antichitate, prima referire fiind făcută în anul 331 î.Hr., într-un manuscris egiptean. În acest mod, pentru un timp mai scurt sau mai lung, trupul invadat deserveşte două suflete, în condiţii total penibile. Oamenii posedaţi sunt consideraţi nebuni, dar tratamentul lor ar trebui să fie cu totul altul: asupra lor ar trebui să intervină o persoană cu un nivel evolutiv mai avansat, care să-i „poruncească” energetic sufletului „hoţ” să părăsească trupul în care s-a infiltrat.
Intrarea în rezonanţă
În secolele anterioare, acei oameni care aveau slăbiciunea de a se lăsa invadaţi şi folosiţi pentru manifestările unor suflete inferioare erau torturaţi, fiind consideraţi „stăpâniţi de diavol”. Chiar şi în zilele noastre, mulţi oameni ignoranţi îi consideră la fel. Totuşi, în epoca modernă, în lume s-a produs un avans pe calea evoluţiei spirituale. Devenind fenomene de masă, preocupările socio-economice, culturale, ştiinţifice şi tehnice s-au reflectat favorabil în dezvoltarea conştiinţei. Deşi polarizarea astrală a modului de a gândi domină încă existenţa majorităţii încarnaţilor, sunt evidente tendinţele de depăşire a treptei astrale prin orientarea tot mai profund mentală a milioane de oameni. Acest fapt cu caracter general, în special în anumite zone ale planetei, bogate din punct de vedere energetic, a fost sesizat şi de fiinţele lumii invizibile. Aşadar, s-au înmulţit şi încercările de comunicare ale sufletelor ceva mai avansate, care aşteaptă mereu să ne ridicăm propriul nivel vibratoriu, pentru a putea stabili canale rezonante de comunicare. Ţinând cont că o lege de bază a întregului Cosmos interzice încălcarea liber-arbitrului din subplanurile mediane şi din cele superioare ale planului astral în care vieţuiesc mulţimi de suflete umane, majoritatea tentativelor de comunicare, indiferent de metoda în sine, se manifestă într-un mod prietenesc, baza esenţială a stabilirii de contacte nemaifiind posedarea, ci intrarea în rezonanţă prin canale telepatice.
Contactările dintre mame şi copii, rodul sensibilităţii astrale
În cursul secolului al XX-lea, fenomenul telepatic a fost studiat în numeroase ţări şi s-au organizat congrese pe această temă. Potrivit lucrării „Un test asupra misiunii Apollo 14” (a opta din programul Apollo, a treia care a dus oameni pe Lună şi în cadrul căreia s-au efectuat studii psihologice şi parapsihologice), de E.D. Mitchell, „NASA a organizat experimente telepatice spaţiale, dar lumea ştie încă foarte puţine referitor la acestea, atât sub aspect teoretic, cât şi practic. Totuşi, telepatia este o funcţie specifică fiinţei umane şi aproape fiecare dintre noi a sesizat, nu o dată în viaţă, diferite «coincidenţe» telepatice”. Sesizând necesitatea unei explicări mai extinse a fenomenului telepatic, atât sub aspectul func- țional-practic, cât şi ca mijloc esențial de comunicare între fiinţele încarnate şi cele neîntrupate, aflate pe diferite trepte ale evoluţiei, savantul Benjamin Crème a reluat această temă în fiecare dintre volumele ciclului „Misiunea Maitreyi”. Iată o serie de consideraţii ale sale, care depăşesc, în multe privinţe, cunoaşterile existente: „Toţi oamenii posedă facultatea naturală a telepatiei, dar aproape la întreaga omenire ea se află încă în stare embrionară. Multă lume sesizează diferite contactări telepatice întâmplătoare, în special între mame şi copiii lor, acestea rezultând dintr-o sensibilitate de natură astrală. Adevărata comunicare telepatică este un proces mental, de la mentalul unui om la cel al altuia, ce trebuie să se bazeze pe o polarizare mentală care să asigure o acţiune controlată şi cu un scop precis. Din punct de vedere funcţional, ceea ce oamenii numesc în mod curent «telepatie» este de fapt un răspuns emoţional, deci de natură astrală, emis prin plexul solar, asupra căruia nu avem niciun control mental, fiind o manifestare instinctivă. Acest gen de comunicare de tip instinctual este specific şi regnului animal”.
Grupul de la Londra predă lecţii de conectare
În perioada de formare a Grupului de la Londra (fondat în 1975 de principalii furnizori nucleari, Canada, Germania, Franţa, Japonia, Rusia, Marea Britanie şi SUA), unii membri au organizat experimente pentru dezvoltarea capacităţilor telepatice. Se stabilea o anumită oră la care un individ se concentra şi vizualiza o anumită formă-gând. Spre exemplu, un disc de argint pe un fond colorat, o literă mare, un vapor etc. Alt membru urma să intercepteze această imagine conţinută în forma-gând. Participanţii au căzut de acord că, pentru dezvoltarea telepatiei prin experimentări, imaginea gândită trebuie să fie concentrată şi emisă prin centrul energetic dintre sprâncene, chakra ajna, şi de acolo să fie trimisă spre centrul energetic al recepto- rului, chakra vishuddi. Fiind primită prin acest centru, ea este transmisă creierului, care o traduce în imagini sau în gânduri. Procedeul funcţionează la fel şi la mare distanţă, emiţătorul concentrându-se la imaginea receptorului. Din practică s-a constatat că imaginile se transmit mai uşor decât cuvintele, dar noi percepem în mod continuu tot felul de imagini, astfel încât se poate greşi uşor în selectarea celei transmise telepatic de o anumită persoană. Nu vă concentraţi prea puternic, pentru că astfel se poate bloca procesul. Trebuie adoptată o stare mentală destinsă, detaşată. Reuşita constă în a rămâne conştient, dar fără a forţa. Încordarea poate chiar genera mesaje false.
Mesaje de la un medium decedat
Pe seama acestor comunicări s-au ţesut o mulţime de teorii, unele abracadabrante, altele ridicând o sumedenie de semne de întrebare. Un exemplu în acest sens este Cerchio Firenze 77, numele unui grup italian care se aduna cu regularitate în jurul unui medium, astăzi decedat, Roberto Setti. Prin intermediul său s-au recepţionat numeroase mesaje, la început prin scriere automată, apoi în stare de transă. Ansamblul acestor comunicări reprezintă o învăţătură de înaltă ţinută filosofică, grupată în 13 volume, apărute la Roma.
Incredibilele experienţe ale lui Chico Xavier
Comunicarea cu morţii sau chiar cu entităţi din lumi diferite, care nu are nicio legătură cu atât de discutatul spiritism, i-a fascinat pe mulţi scriitori, mai mult sau mai puţin cultivaţi, dar care susţin că au fost „vizitaţi” de anumite entităţi. Unul dintre aceştia este brazilianul Chico Xavier, care s-a oprit cu educația la câteva clase elementare, dar care a folosit în cartea sa „Parnasul de dincolo de mormânt”, publicată în 18 ediţii, exprimări stupefiante, care denotau prezenţa unor entităţi venite din alt spaţiu. Iată ce scria Xavier: „Senzaţia pe care o aveam când scriam poemele era că o mână fermă mi-o dirija pe a mea. Adesea, în faţa mea apărea o carte pe care o recopiam. Cu alte ocazii aveam impresia că mi le dicta cineva. În timp ce lucram aveam senzaţia că braţul meu era scufundat într-un fluid electric. Aveam aceeaşi impresie şi pentru creierul meu, care mi se părea invadat de un număr imens de vibraţii, de nedefinit. În unele ocazii, acestea atingeau o culme şi, ceea ce era cu totul deosebit, mi se părea că nu mai avem trup şi nici cea mai mică senzaţie fizică. Atunci când scriu automat văd, aud şi simt spiritul dezîncarnat care lucrează prin intermediul braţului meu, şi adesea am recunoscut prezenţa celui care îmi comunica, fără a cunoaşte nimic din subiectul pe care îl trata”.
Christopher Vasey dezvăluie misterele sângelui
O explicaţie interesantă privind aspectele fenomenului de „posedare” a fost oferită de medicul naturist elveţian Christopher Vasey (medalion), în cartea „Misterele sângelui”. Iată un extras semnificativ: „Ca toate structurile materiale, sângele iradiază. Dar şi corpul astral iradiază. Radiaţiile sale cel mai grosiere se îmbină cu radiaţiile cel mai fine, emanate de sânge, iar acestea, împreună, formează puntea de radiaţii care leagă spiritul de trup. Aceste radiaţii servesc însă drept căi de comunicare. Luarea în posesie a unui trup străin nu este totuşi un lucru atât de uşor, pentru că nu e de ajuns doar o iradiaţie sangvină foarte apropiată, ca frecvenţă vibratoare, ca să-l favorizeze pe spiritul dezîncarnat, fiind necesare în plus şi o anumită slăbiciune şi o absenţă a reacţiei din partea adevăratului proprietar al trupului respectiv. O simplă reacţie de apărare ar fi totuşi suficientă. Posedarea are loc, înainte de orice, la nivelul creierului, pentru că acesta comandă întregul organism. Creierul, care este, de fapt, un instrument, e folosit astfel când de spiritul invadator, când de spiritul legitim. Iată de ce astfel de persoane sunt considerate nebune. Posedarea nu este întotdeauna fapta unui dezîncarnat unic. Mai multe spirite îşi pot disputa acelaşi creier. S-a ajuns să se identifice chiar până la o duzină de personalităţi diferite la acelaşi trup invadat!”.