de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu
Graţie nenumăratelor descoperiri ştiinţifice, suntem tentaţi să credem că volumul cunoștințelor noastre despre lume se mărește. Cu toate acestea, aproape zilnic, mass-media ne bombardează cu ştiri legate de descoperirea unor noi fenomene inexplicabile. Cumva, este un paradox frustrant. În același timp, poate fi un semnal care ne anunţă că ar trebui să privim cu mai multă modestie lumea din jurul nostru. Este dovada de necontestat că natura este și va fi mereu cu un pas în fața omului. Vă prezentăm zece astfel de fenomene absolut surprinzătoare, pe care știința zilelor noastre încă nu le poate desluși.
Vârful Gugu din Retezat, muntele fantomatic
Aşa cum este firesc, începem cu o „curiozitate” care se petrece în România. Munţii noştri sunt scena multor fenomene inexplicabile, dar unul parcă le întrece pe toate, având în vedere dimensiunile „subiectului” la care ne referim. Vârful Gugu, din Masivul Retezat-Godeanu, este muntele care dispare. Se spune că la anumite ore din zi, muntele dispare din faţa privirii, şi, în plus, au fost semnalate tot felul de alte fenomene stranii. Un prim episod din seria acestor ciudăţenii s-a derulat în noaptea de 4 august 1991, când mai mulţi oameni aflaţi într-o tabără stabilită în preajma Vârfului Gugu au observat o explozie luminoasă, care părea că iese chiar din munte, iar fenomenul a fost relatat, pe larg, de presa de specialitate, la momentul respectiv. Prezenţa fenomenului a depăşit graniţele ţării şi în fiecare an vin aici turişti din Germania, din Franţa sau din Suedia, care vor să surprindă pe obiectivul camerei de filmat exploziile luminoase. De atunci, o mulţime de profesori și de savanți români se interesează de acest subiect, dar cercetările sunt învăluite în tăcere. Se spune, însă, că aici se află unul dintre cele mai puternice centre energetice din lume.
Triunghiul Bermudelor, în continuare o colosală enigmă
Teoretic, s-a vorbit şi s-a scris atât de mult despre Triunghiul Bermudelor, încât acesta n-ar mai avea nevoie de nicio prezentare. Totuşi, dincolo de progresele ştiinţifice şi de strădania savanţilor în a găsi „cheia” misterului, această zonă a Oceanului Atlantic, între Bermude, Miami şi San Juan, Puerto Rico, unde navele şi avioanele continuă să dispară, rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale planetei noastre moderne. Supravieţuitorii povestesc despre o deplasare a timpului, instrumente de navigaţie care nu mai funcţionează, bile de lumină care vin din cer, schimbări bruşte şi violente ale vremii şi despre pereţi inexplicabili de ceaţă, cum au fost descrişi de preotul şi medicul Frank Flynn, în 1956. El a descris fenomenul drept „o masă necunoscută de ceaţă, care a scurs puterea motorului după ce nava a pătruns în ea”. În 1970, pilotul şi scriitorul Bruce Gernon Jr. a întâlnit un astfel de tip de ceaţă, care i-a învăluit avionul şi l-a transportat în ceva ce părea din altă lume. De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă au încercat să demitizeze misterul Triunghiului Bermudelor prin a spune că, practic, acesta nu există. Dar cei care au trăit direct aceste evenimente ciudate şi au supravieţuit pentru a le povesti afirmă cu tărie că s-au întâmplat anumite lucruri ciudate pe mări şi pe cer în zona Triunghiului Bermudelor, lucruri care depăşesc înţelegerea logică.
Yeti, o vedetă cinematografică
Personaj de film încă din anii ’70, Yeti este una dintre creaturile legendare din studiile de criptozoologie (n.r. - ştiinţa care se ocupă cu studiul speciilor de animale aparent dispărute sau a căror existenţă nu a fost dovedită). „Bigfoot”, sau „Sasquatch”, cum este numit în America de Nord, este, de asemenea, cunoscut sub numele de Yeti sau „Omul Zăpezii” în regiunea Himalaya din Nepal şi Tibet, şi ca „Yowie”, în Australia. În 1951, alpinistul Eric Shipton a fotografiat o amprentă gigant în Himalaya. Fotografia a speriat pe toată lumea şi a făcut populară povestea lui Yeti. În 1967, cineaştii Roger Patterson şi Robert Gimlin au prezentat materiale filmate cu un „ceva” despre care au susţinut că este Yeti. Imaginile lor celebre au fost supuse la multe încercări de autentificare şi de demitizare. Antropologul Grover Krantz a examinat filmul Patterson - Gimlin şi a concluzionat că acesta „este autentic şi sugerează existenţa unei creaturi bipede necunoscute, foarte mari”. Din cauza lipsei de dovezi fizice care să ateste existenţa lui Yeti, ştiinţa convenţională nu acceptă afirmaţiile privind existenţa sa. Cu toate acestea, mitul persistă pe măsură ce poveşti şi filmări (ultima, celebră, datând din 1992) legate de apariţia sa sunt raportate la nivel mondial.
„Zumzetul”, un izvor de stres
Un zgomot persistent de joasă frecvenţă a fost raportat în numeroase locuri din toată lumea, în special în SUA, în Marea Britanie şi în ţările din nordul Europei. Sunetul, care nu este auzit de toţi oamenii, este cunoscut simplu drept „Zumzetul” („The Hum”), sau cu numele localităţii în care se aude, cum ar fi „Hum Kokomo” (Indiana), „Hum Bristol” (Anglia) şi „Hum Largs” (Canada). Pentru cei care îl pot percepe, Zumzetul este adesea descris ca huruitul unui motor diesel, perceput de la distanţă. Acesta a produs un stres extrem multor oameni, cu efecte secundare negative, care perturbează un trai normal. Mai multe organisme guvernamentale din întreaga lume au căutat sursa Zumzetului. În Statele Unite, investigaţiile au început în anii ’60. În 2003, Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale din Marea Britanie a publicat un raport care analiza acest „Hum” de joasă frecvenţă şi impactul său asupra celor care îl pot auzi. Cu toate acestea, rezultatele privind identificarea sursei Zumzetului au fost neconcludente şi fenomenul încă rămâne un mister.
Bâzâitul din Taos aduce... insomnia
„Zumzetul” despre care vorbeam mai sus nu este un fenomen singular de acest tip. Unii dintre locuitorii orașului Taos, din statul american New Mexico, sunt terorizați și intrigați de ani buni de un zgomot cu frecvență medie. Cei care-l aud spun că este vorba despre un bâzâit extrem de deranjant, asemănător sunetului produs de o colonie de viespi. Locuitorii povestesc că zgomotul apare la lăsarea serii și durează până dimineața. Din cauza lui, mulți localnici au ajuns să aibă probleme cu somnul. În ciuda numeroaselor investigații, autoritățile n-au reușit să identifice sursa acestui bâzâit infernal. Ce este și mai bizar este faptul că nu toți localnicii aud enervantul bâzâit, ci doar 2% dintre ei. Nu se cunoaşte sursa lui, dar s-a discutat mult despre posibilitatea existenţei unei încărcături energetice peste medie, care ar putea fi cea mai plauzibilă explicaţie a fenomenului, dar concluziile nu sunt oficiale.
În Tennessee, licuricii luminează în sincron
Și lumea animalelor este teatrul unor fenomene inexplicabile. Spre exemplu, o specie de licurici, care trăiește în parcul național „Great Smokey Mountains”, din statul american Tennessee, are o caracteristică uimitoare, în sensul că luminează în sincron. Timp de două săptămâni, în luna iunie a fiecărui an, aici are loc un spectacol de lumini absolut fascinant. După 20 de ani de cercetări, oamenii de știință Andrew Moiseff și Jonathan Copeland au ajuns la concluzia că doar masculii acestei specii luminează în sincron, în scopul de a atrage femelele. Totuși, ce n-a reușit nimeni să explice până în zilele noastre este felul în care reușesc aceste minuscule insecte să se coordoneze atât de bine.
Mingile de foc „Naga” nu rănesc pe nimeni!
La sfârșitul lunii octombrie, pe fluviul Mekong din Thailanda, dar și în Laos, se petrece un fenomen, de asemenea, inexplicabil. Bile de foc, mai mari decât o minge de baschet, se ridică din apă până la o înălțime de aproape 200 de metri, după care dispar, fără urmă. Conform martorilor oculari, sferele au o culoare roșiatică și au dimensiuni diferite. Apariții de acest gen au fost raportate de cel puţin opt ani încoace, pe o secțiune de aproximativ 250 de kilometri a fluviului Mekong. Numărul mingilor de foc variază până la câteva zeci la mii, într-o singură noapte. Cele mai multe elemente au fost raportate în jurul nopţii de Wan Ok Phansa, sfârşitul ploilor budiste din octombrie. Acest adevărat spectacol de lumini a fost observat nu doar pe fluviul Mekong, ci şi în jurul lacurilor, iazurilor şi râurilor mici din regiune. Nimeni nu a fost rănit vreodată de aceste bile şi se pare că ele nu au creat niciodată vreo problemă în zonă, cum ar fi apariţia incendiilor. Legendele locale spun că mingile sunt emanate de dragonii care stau ascunşi în apele adânci din zonă. Deși au încercat să le elucideze, susținând inclusiv că ar fi vorba despre lumini produse de trasoare, cercetătorii n-au reușit să găsească o explicație credibilă pentru aceste fenomene.
Luminile de seism, o necunoscută veche cât lumea
De-a lungul secolelor, oamenii au observat că, înaintea sau imediat după producerea unor cutremure sau erupții vulcanice puternice, pe cer se petrec o serie de fenomene luminoase inexplicabile. Mult timp contestate, aceste apariții au fost fotografiate și observate pentru prima dată în anii ’60. De atunci, au fost raportate numeroase astfel de cazuri în întreaga lume. Ultimele situaţii de acest gen au avut loc în timpul seismului de 7,8 pe scara Richter, produs în Noua Zeelandă în noiembrie 2016 şi după cutremurul de 7 grade din Mexic (2017). Într-o filmare realizată de un martor, imediat după unul dintre aceste cutremure, pe cer apare, pentru câteva secunde, o lumină intensă, de culoare albastră, iar apoi sunt înregistrate câteva secunde de lumină albă și verde. Nu se știe exact care este cauza acestui fenomen. O explicație, nedovedită încă, este faptul că sarcinile electrice din falii produc ionizarea atmosferei, iar cerul capătă astfel culori aprinse și nuanțe surprinzătoare.
„Inelele zânelor” din deșertul Namib, „opera” termitelor?
Potrivit site-ului britanic thetimes.co.uk, cercuri imense, parcă formate de picăturile de ploaie căzute pe pământ, împânzesc solul arid al deșertului Namib. Acestea au un diametru impresionant, care poate ajunge până la 30 de metri. Interiorul cercurilor este gol, format doar din pământ, fără vreo formă de vegetație. Este, însă, interesant de ştiut că aceste fenomene inexplicabile nu au loc doar în Namibia, ci și în zone cu vegetație mai bogată și cu o climă mai prietenoasă din sudul Africii. Așadar, indiferent de climă și de calitatea solului, aceste inele se formează în mod natural și uimesc comunitatea științifică. Unii savanţi susțin că ele sunt create de termite, alții că este vorba despre mucegai sau despre spori, care ucid vegetaţia. Deocamdată, însă, niciuna dintre aceste ipoteze n-a fost confirmată.
România, ţara cu cele mai multe puncte energetice de pe planetă!
Vorbeam la început despre misterele din Retezat. Trebuie subliniat, însă, că specialiştii din ţară şi din străinătate susţin că România este ţara cu cele mai multe puncte energetice de pe planetă, iar motivul rămâne, iarăşi, învăluit în mister. Sunt zone în care oamenii simt o stare de bine, de linişte şi de echilibru sau în care s-au vindecat de anumite boli. Însă, nu toate energiile sunt benefice, pentru că există locuri în care s-au petrecut accidente inexplicabile şi în care mulţi oameni şi-au pierdut viaţa. Cel mai cunoscut triunghi energetic din ţara noastră este Omu - Babele - Sfinxul, despre care se spune că are o putere extraordinară. În jurul acestuia apar, la anumite intervale, conuri de lumină alb-lăptoasă şi se înregistrează semnale radio, venite din interiorul muntelui. Un alt punct cu energii interesante din ţara noastră este Peş- tera Polovragi. Specialiştii care au studiat ani la rând aceste fenomene consideră că în zonă există un punct de trecere către alte lumi. Mai mult, unii localnici spun chiar că au cunoscut un bărbat care a trecut în altă civilizaţie şi s-a întors după trei ani, când toată lumea îl credea mort. Bioenergoterapeuţii susţin că Polovragiul este cea mai bună zonă pentru revigorare generală a organismului. De asemenea, la doar 20 km de Bucureşti există o zonă puternic încărcată energetic, însă nu cu energii pozitive. Mai exact, este vorba despre comuna Brăneşti, unde, de mulţi ani, se petrec accidente pe care nimeni nu le poate explica, având în vedere că drumul este drept. În anumite momente, pur şi simplu, vârful maşinii se înalţă, de parcă o forţă nevăzută ar ridica de roţile din faţă şi i-ar da drumul. Iar asta se întâmplă în mers…
Fulgerul etern din Catatumbo l-a inspirat pe Lope de Vega
În America de Sud se desfăşoară un spectacol grandios, unic în lume. În nord-vestul Venezuelei, în locul în care râul Catatumbo se varsă în Lacul Maracaibo, poate fi văzut, aproape în fiecare noapte, un fulger de proporţii. Fenomenul este cunoscut drept „fulgerul Catatumbo”, „râul de foc din cer”, „farul din Maracaibo” sau „fulgerul etern din Catatumbo” (n.r. - în spaniolă, „Relampago del Catatumbo”). Prima menţiune scrisă a acestor furtuni violente, însoţite de mii de fulgere, datează din timpul lui Lope de Vega, care aminteşte de ele în 1598, într-un poem intitulat „La Dragontea” (n.r. - o aluzie la „piratul Drake”). Versurile descriu fulgerele care luminează corăbiile lui Sir Francis Drake, corsar, neguţător de sclavi şi om politic britanic din perioada elisabetană, în timp ce acesta pregătea un atac asupra oraşului Maracaibo.