de Andrei Dicu şi Eduard Popa
Problema posibilei existenţe a vieţii pe planetele din constelaţia noastră este de notorietate. Recent, misiunea spaţială Cassini-Huygens a dezvăluit indicii importante referitoare la posibilitatea existenţei vieţii pe Saturn. Planeta are 53 de sateliţi confirmaţi şi 9 provizorii, şi unii dintre aceştia ascund o mulţime de secrete, care pot schimba viaţa Universului.
Misiunea spaţială Cassini-Huygens, cooperare între agenţii
Considerată un succes absolut, misiunea spaţială Cassini-Huygens a oferit imagini fabuloase cu sistemul solar şi a furnizat noi perspective asupra existenţei vieţii pe unii dintre sateliţii lui Saturn. Misiunea a fost rezultatul unei colaborări fructuoase între trei agenţii spaţiale, NASA (din SUA), Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Agenţia Spaţială Italiană (ASI). Acest proiect a colectat cantităţi enorme de date, conducând la descoperiri importante, care susţin explorarea în continuare a spaţiului şi confirmă ceea ce oamenii de ştiinţă sesizaseră deja, şi anume că se întrevăd schimbări care ne vor transforma viziunea asupra spaţiului cosmic.
Numele navei, dat de un astronom din secolul al XVII-lea
Povestea a început acum mai bine de 30 de ani, cu un schimb de idei între doi savanţi, dedicaţi cooperării internaţionale. Este vorba despre astronomul chinez Wing-Huen Ip, fost cer- cetător la Institutul Max Planck, care plănuia să lanseze un satelit artificial în jurul lui Saturn, şi despre omul de ştiinţă francez Daniel Gautier, care prezentase deja agenţiei spaţiale din ţara sa, CNES, o propunere pentru o sondă concepută să intre în atmosfera lui Titan, unul dintre sateliţii lui Saturn. Ip a numit misiunea după numele lui Giovani Cassini, astronom, matematician şi inginer italian, director al Observatorului din Paris din 1671 până în 1712. Cassini descoperise patru dintre sateliţii lui Saturn, Iapetus, Dione, Rhea şi Tethys, şi descrisese diviziunea inelelor sale. Misiunea de construire a navei spaţiale Cassini şi a sondei Huygens (numită astfel după astronomul olandez Christiaan Huygens) a însemnat un efort de echipă. ESA s-a ocupat de construcţia sondei, NASA a construit satelitul, iar ASI a creat antena colosală a navei.
Şapte ani de căutări
Extrem de costisitoare şi de dificilă din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, misiunea a fost pe punctul de a fi anulată, de mai multe ori. În ciuda defecţiunilor mecanice de ultim moment şi a condiţiilor meteo care au forţat amânarea, la 15 octombrie 1997, o rachetă Titan a fost lansată de la Cape Canaveral (Florida), trimiţând nava spaţială şi sonda ataşată în călătoria spre Saturn. A fost nevoie de şapte ani pentru ca nava să călătorească spre Saturn şi de alţi 13 pentru explorarea spaţială. La 1 iulie 2004, sonda a efectuat Inserţia Orbitală Saturniană. În prealabil, ea a studiat sistemul de sateliţi în detaliu, iar în luna iunie a aceluiaşi an, a realizat un zbor în jurul lunii Phoebe, trimiţând înapoi imagini cu rezoluţie înaltă, precum şi alte date.
Pe Titan, metanul joacă rolul apei
Cassini a fost una dintre cele mai grele nave spaţiale lansate vreodată. Măsura 6,7 metri înălţime, peste 4 metri în lăţime şi cântărea 5.712 kg. Pentru a ajunge la Saturn, cu o cantitate minimă de combustibil, nava a avut nevoie să fie ajutată de gravitaţia altor planete. Planul de zbor a necesitat ca planetele respective să fie aliniate într-un anumit mod. În această ordine, nava a survolat Venus de două ori, Terra, o dată şi Jupiter, o dată, pentru a căpăta viteza necesară ca să ajungă pe orbita lui Saturn, la 30 iunie 2004. Un an mai târziu, sonda Huygens, lată de 2,7 metri şi cântărind 318 kg, s-a detaşat de Cassini şi a coborât pe Titan. Sonda fusese proiectată să reziste pătrunderii la temperatură ridicată prin atmosfera lui Titan şi a supravieţuit timp de peste 72 de minute după ce a ajuns acolo, transmiţând, în acest timp, date către Cassini. Zona de (impropriu spus) aterizare a fost o suprafaţă solidă şi plană, acoperită cu pietricele, probabil din gheaţă. În jur era o ceaţă portocalie, considerată a fi alcătuită din substanţe organice. Metanul reprezintă 5% din atmosfera lui Titan şi pare să joace rolul apei. Deşi satelitul este supus unei temperaturi de -179 de grade Celsius, Titan are multe asemănări cu Pământul. Cercetătorii de la Universitatea Cornell din SUA au afirmat, oficial, că „se produce acid cianhidric, ca urmare a interacţiunii cu lumina solară în atmosfera densă a satelitului, şi că ar putea exista forme primare de viaţă”. În iunie 2006, Cassini a produs dovezi care indică „lacuri” de hidrocarburi lângă polul nord al lui Titan. Un an mai târziu, alte imagini au dezvăluit „mări” de hidrocarburi, cea mai mare dintre ele fiind de dimensiunea Mării Caspice.
Atmosfera de pe Hyperion conţine ingredientele de bază
În timpul celor 13 ani de explorare, Cassini a dezvăluit o mulţime de aspecte necunoscute ale lui Saturn, care este de 764 de ori mai mare decât Pământul. Nava a descoperit câţiva noi sateliţi, printre care Methone, Pallene, Anthe, Daphnis şi Aegaeon. De asemenea, au ieşit la iveală aurore la poli şi uragane gigantice, dintre care unul cu un diametru de aproape 8.000 km a fost observat în emisfera sudică. Dione, un satelit îngheţat, are faleze de gheaţă şi ioni rari de oxigen molecular, care confirmă prezenţa unei atmosfere extrem de rarefiate. Compuşii de hidrogen şi de carbon, ingredientele de bază ale vieţii, se găsesc pe cel mai straniu satelit dintre toţi, Hyperion. Fotografiile trimise din spaţiu au dus şi la alte descoperiri importante, precum existenţa unui inel planetar nou, aflat la exteriorul principalelor inele saturniene. Se pare că originea acestui inel se datorează unui impact dintre un meteorit şi două dintre lunile lui Saturn.
Sonda, incinerată în spaţiu
La 17 septembrie 2017, nava spaţială Cassini şi-a încheiat misiunea. Deoarece căutările au avut rezultate, dar combustibilul era pe sfârşite, programatorii au trimis nava într-o intrare controlată în atmosfera lui Saturn, pentru a fi incinerată, evitându-se astfel o potenţială contaminare a sateliţilor planetei. Cu toate acestea, multe dintre datele culese nu sunt încă examinate şi probabil că vor produce alte revelaţii fabuloase, în perioada următoare.
Michael Meltzer: „Germenii vieţii primitive, sub scoarţa lui Enceladus?“
Scriitorul Michael Meltzer a scris în lucrarea sa, intitulată „Cassini-Huygens, vizita pe Saturn. O misiune istorică pe planeta încercuită”: „Graţie lui Cassini, acum cunoaştem grosimea inelelor lui Saturn şi compoziţia fragmentelor sale de gheaţă, praf şi roci. Cele mai uluitoare descoperiri ale misiunii Cassini-Huygens vin de pe Titan şi de pe alţi sateliţi ai lui Saturn. Un ocean care ar putea conţine germenii unei vieţi primitive se află sub scoarţa îngheţată a lui Enceladus, al şaselea satelit, ca mărime, al lui Saturn. Deocamdată, nu ştim ce secrete se ascund aici, dar trebuie să ne înarmăm cu răbdare. Orice este posibil... Fotografiile făcute de la bordul navei, în timpul orbitării, arată jeturi de particule de gheaţă şi vapori de apă, aruncate din orificii hidrotermale, de pe fundul oceanului satelitului”.