de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Cum e oare posibil ca doar prin puterea minții, cineva să controleze fenomenele naturii? Cine sunt aceia care pot călări balaurii sau știu toate secretele lumii? Despre solomonari se vorbește de sute de ani, iar legendele îi asociază cu duhurile, mai ales cu Vântoasele, și le atribuie puteri incredibile, precum ascensiunile cerești, oprirea grindinii și a furtunilor, dar și harul vindecării. Povestea acestor personaje considerate a fi semidivine o descoperiți în rândurile de mai jos.
Fiii luminii sau ființe stranii?
Se crede că numele acestor ființe stranii, cunoscute în credințele populare sub diferite denumiri precum grindinari, hultani, gheţari, izgonitori de nori, salmani sau zgrebunţaşi, ar proveni chiar de la regele Solomon, considerat drept cel mai înțelept om de pe pământ. De altfel, despre acesta se știe că ar fi avut capacitatea de a stăpâni duhurile, această putere fiindu-i atribuită de un inel în care era montat un fragment din acele tăblițe de piatră scrise cu energia divină, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu pe Muntele Sinai. Dacă legendele despre preacumintele Solomon au fost consemnate în manuscrisele românești, ar fi normal ca solomonarii să fie la fel de blânzi ca marele rege. Dar unele voci spun că nu e așa, pentru că solomonarii sunt priviți ca ființe pe cât de ciudate, pe atât de temute. Unii afirmă că ar fi vrăjitori, alții că sunt doar ființe care se ocupă de binele omenirii, inclusiv de echilibrul atmosferic, foarte credincioși, care posteau foarte mult. O altă atestare a solomonarilor, neconfirmată însă, susține existența geto-dacă, ca venind din expresia Solomon, care se traduce prin fiul luminii. Există însă și zvonuri că solomonarii ar fi urmași ai Sfântului Ilie, des întâlnit în legendele populare, taumaturgul care-i fulgera pe draci și pe cei păcătoși. Dar oamenii de știință nu au reușit nici până în acest moment să deslușească misterul originii solomonarilor…
Școala de sub pământ
Despre Școala solomonărească sau Solomonăria se crede că ar fi sub pământ, iar învățăcelul ar lua lecții timp de șapte ani. E greu de spus cine ar fi dascălul solomonarilor, însă sunt folcloriști, precum Lazăr Săineanu, care susțin că profesorul ar fi însuși diavolul: „Necuratul locuiește sub pământ, unde se află școala diabolică, numită Solomanță sau Solomonărie, după prototipul atotștiutorului Solomon, și unde se învață toate limbile ființelor vii, toate tainele naturii și toate formulele magice, farmece și vrăji (solomonii). Acolo nu se primesc decât zece ucenici și dascăl e diavolul însuși, care, după șapte ani de învățătură, își oprește câte un ucenic și acela devine apoi solomonar: călare pe un balaur el se suie în nori, de unde poartă ploi, furtuni și grindini”. Dar școala solomonarilor se spune că ar fi fost și în diferite grote, unde aceștia ar fi învățat toate tainele despre fenomenele naturii. „După ce învățau toate limbile pământului, atât ale cuvântătoarelor, cât și ale necuvântătoarelor, iasă din școală învăluiți în neguri și ținându-se cu mâinile de un fuior lung de nor, care îi scoate în lumea noastră din celălalt tărâm, îmbrăcați tot cu veșmintele cu care au intrat”.
Simbol al purității, compasiunii și păcii
La început, spun unii cercetători, solomonarul era văzut drept individul care produce acțiuni magice, iar în timp și-a restrâns sensul, desemnând mai ales pe vrăjitorul specializat în guvernarea stihiilor atmosferice. Tot solomonarului i se mai spune și călătorul prin nori, iar înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial sunt mărturii că ar fi existat asemenea înțelepți, care nu doar că opreau ploile, ci le dirijau acolo unde doreau. Mai mult, sunt și acum bătrâni din satele României care afirmă că atunci când un solomonar începea să cosească, vremea se îndrepta ca prin farmec și nu mai cădea nicio picătură de ploaie. Cât privește portretul solomonarului, profesorul Traian Gherman a afirmat că „aceștia au înfățișare îngrozitoare, ochi roșii, bulbucați, fruntea lată și încrețită, piept lat, gât puternic, statură mijlocie ori mică (…) au două cozi, una de pene subsuoară, și alta e prelungirea șirei spinării. (…) Toată înfățișarea li-e de oameni sălbatici cu păr zburlit și aspru, ca părul de porc. Hainele lor sunt numai petece și murdare. (…) De multe ori umblă îmbrăcați cu șapte pieptare chiar și în mijlocul verii, într-o mână cu o carte, iar în cealaltă cu un toiag. Totdeauna sunt scurți la vorbă, arareori îi auzi vorbind, dacă capătă ceva milă nu mulțumesc, pita căpătată de pomană nu o mănâncă, ci o aruncă pe ape. Nu dorm nicicând în casă, (…) locuiesc în munți prin peșteri, prin păduri în colibe sau prin țarine. Ei (…) îs oameni blăstămați de Dumnezeu, cari se pun în legătură cu necuratul și își vând sufletul, ca să capete putere asupra văzduhului și a balaurilor”. Pe de altă parte, ei sunt văzuți ca niște personaje cu statură înaltă, straie albe, fiind un simbol al purității, compasiunii și păcii, dar pe picioare aveau solzi, ce semănau cu cei ai balaurilor. Pentru a-și exercita profesia, au purtat cu ei un topor din fier descântat, cu ajutorul căruia puteau să producă grindină, în timp ce brâul din coajă de mesteacăn, nelipsit de la brâu, le-a oferit puterea de a îmblânzi și de a coordona balaurii.