de Silviu Ghering şi Eduard Popa
„Annabelle” este un horror din 2014, care urmează povestea din „The Conjuring” („Trăind printre demoni”, 2013), în care o familie descoperă lucruri înspăimântătoare în casa în care tocmai s-a mutat. În „Annabelle”, personajul malefic este o păpușă. Posedată! Și ca „tacâmul” să fie complet, adică și mai bizar, și mai înspăimântător, filmul este inspirat din fapte reale.
Ce „spune” filmul...
Filmul „povestește” că John (Ward Horton) a găsit cadoul perfect pentru soția să însărcinată, Mia (Annabelle Wallis, ciudată potrivire de nume, nu?!), o frumoasă păpușă de colecție, Annabelle, îmbrăcată într-o rochie de mireasă de un alb imaculat. Însă Mia nu va fi încântată pentru prea mult timp de păpușa sa... Într-o noapte îngrozitoare, casa cuplului a fost invadată de un grup de sataniști, care i-a atacat violent, lăsând în urmă nu doar râuri de sânge și teroare... Sataniștii au invocat o entitate atât de malefică, încât nimic din ceea ce au făcut ei nu se compară cu faptele sinistre de care e capabil spiritul blestemat întruchipat de, evident, păpușa Annabelle.
Ce „spun” faptele reale...
Povestea realei Annabelle începe în anii ’70, conform moviepilot.de, când o mamă a cumpărat la mâna a doua o păpușă cu acest nume și i-a făcut-o cadou fiicei sale, Donna. N-a trecut mult timp și Donna, împreună cu colega ei de cameră, Angie, au observat că păpușa se „mută” în poziții diferite, deși nimeni nu o mișca. Apoi, după câteva săptămâni, au început să găsească păpușa în alte locuri din casă decât cele în care o lăsau: când plecau Annabelle era pe pat, când se întorceau era pe canapea... La scurt timp, au apărut bilete prin casă, cu mesajul „Help me!” (Ajută-mă!). Când iubitul uneia dintre ele a fost atacat în mod inexplicabil de o forță din casă, toți și-au dat seama că fantoma nu e deloc pașnică și că îi va teroriza. Așa că au decis să cheme un medium în apartament, să afle ce se întâmplă. Donna a contactat un preot, care i-a pus în legătură cu Ed și Lorrain Warren, un cuplu de investigatori de fenomene paranormale.
Fiica ucisă cu sălbăticie din cauza sclavilor tatălui ei
După ce au văzut păpușa și au întors-o, la propriu și la figurat, pe toate părțile, aceștia au ajuns la concluzia că înăuntrul ei se află un spirit demonic, cu intenția de a le teroriza pe fete și de a o poseda pe Donna. Au aprofundat cercetările și au aflat un fapt macabru: casa în care trăiau fetele era construită pe un loc în care, în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865), fusese ucisă în mod sălbatic, ca un ritual satanic, fiica de 20 de ani a unui mare cultivator de bumbac și proprietar de sclavi. Pe care o chema... Annabelle! Au tras concluzia că fantoma acesteia era prinsă în păpușa ciudată cu același nume... Așa că familia Warren a luat păpușa la ei, însă a continuat să fie la fel de înfricoșătoare. Preotul a refuzat să o exorcizeze, întrucât nu era o ființă umană. Acum, păpușa reală Annabelle se află închisă într-o cutie la „The Warren’s Occult Museum” (Muzeul Ocult Warren), din Monroe, Connecticut, New England, SUA, care adăpostește obiecte ciudate și bizare descoperite de cei doi soți în investigațiile lor.
„Annabelle“ (2014)
Regia: John R. Leonetti
Distribuția: Annabelle Wallis, Ward Horton, Alfre Woodard, Brian Howe, Ivar Brogger, Kerry O’Malley, Eric Ladin, Gabriel Bateman, Tony Amendola
Produs de: New Line Cinema
Distribuit de: Warner Bros.
Buget: 6 milioane de dolari
Durata: 1 oră și 38 de minute
Premiera mondială: 29.09.2014
Premiera în România: 17.10.2014
256,9 milioane de dolari au fost încasările totale ale filmului „Annabelle”