de Călin Popa şi Florica Pintea
Orice ghicitoare care se respectă are neapărat un glob de cristal în care citește viitorul. Cel puțin așa ne-au învățat poveștile copilăriei, dar și filme celebre, ca „Vrăjitorul din Oz”.
Legendă și adevăr
Ceea ce se cunoaște drept glob magic a însoțit omenirea în istoria sa și legendele despre acest obiect se regăsesc în toată lumea, din Anglia în China și până în America, după cum scrie Andrew Lang în cartea „Ghicitul în globul de cristal: Istoria și modul lui de întrebuințare și discuție despre faptul că predicțiile telepatice există”, lucrare apărută în... 1905. Autorul scoate la iveală aspecte inedite despre aceste miraculoase globuri.
De la vechii druizi
Practica de a „ghici” într-un glob o regăsim și la vechii druizi, la marii preoți care guvernau destinele oamenilor încă de pe vremea Epocii bronzului. Conform scrierilor lui Pliniu cel Bătrân, druizii foloseau deseori globuri de cristal pentru a prevedea viitorul. Acest lucru este confirmat și de observațiile lui Iulius Cezar, notate în povestirile despre războaiele galice. Druizii nu se limitau la globul de cristal, ci foloseau și suprafețe de apă, unele cristale sau, mai târziu, chiar oglinzi și bucăți de sticlă.
O „modă” care a cuprins întreaga lume
Acest tip de „păgânism” se practica și în China. Un ghid privind investigațiile criminale din anul 1888 descrie o practică denumită „yuang-kuang-fuchou”, sau „magia globului scânteietor”, prin care inițiații aduceau chipurile unor infractori direct pe acest glob de cristal. Tot Lang afirmă că o practică asemănătoare era folosită și de musulmanii din India. Și tratamentele din popor sunt uneori legate de astfel de practici. Spre exemplu, se cunosc cazuri de oameni care s-au „vindecat” doar privind într-un castron cu apă cristalină, variațiune pe tema globului magic. Cel puțin așa cred locuitorii din Media, Arabia Saudită.
Practică interzisă
Deși ghicitul în globuri de cristal era destul de popular la majoritatea culturilor, marile religii l-au considerat întotdeauna ca fiind periculos, practică ocultă, și l-au interzis credincioșilor. Sfântul Augustin, în cartea „Cetatea lui Dumnezeu”, scrie că ghicitul nu „este decât invocarea diavolilor care îi păcălesc pe oameni că ei sunt, de fapt, niște îngeri”. Totuși, globul de cristal a rămas foarte răspândit, fiind folosit și ca accesoriu vestimentar, obiect de decor sau amuletă. Fixat la capătul unui toiag, a devenit obiectul care se spune că apără de anumiți demoni, așa cum se considera în Evul Mediu.
La curtea Reginei Elisabeta I
Unul dintre cei mai cunoscuţi proprietari de glob de cristal a fost omul de știință, astronomul și matematicianul John Dee, care a trăit în secolul al XVI-lea. Acesta era unul dintre importanții consilieri ai Reginei Elisabeta I. Dee apela la globul de cristal de câte ori metodele științifice dădeau greș. Matematicianul credea că astfel accesează „universalul limbaj al creației”, care îi oferea soluțiile necesare. Globul de cristal pe care Dee îl folosea pentru divinație poate fi văzut și astăzi la British Museum.
Marea minge de cristal
Cel mai mare glob pentru ghicit este găzduit de Institutul Smithsonian, din Washington. Cântărind 42 de kilograme și cu un diametru de 32,7 centimetri, acesta este cel mai impozant cristal de cuarț prelucrat aproape fără greșeală. Conform Institutului Smithsonian, uriașa minge de cristal a fost tăiată și prelucrată în China, în anii 1800.