de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna
Oracolul din Delphi, supranumit şi Pythia, reprezintă un mare mister al spiritualității de pe Terra. Delphi se afla pe versanții Muntelui Parnas, Grecia, iar orașul, numit în trecut Kastri, se afla pe deasupra ruinelor unui complex sacru. În anul 1890, în urma excavațiilor arheologice din zonă, întregul oraş a fost mutat. Conform mitologiei, Zeus a trimis doi vulturi, unul zburând spre est, altul spre vest. Păsările aveau menirea să găsească centrul Pământului. Când aceştia s-au întâlnit la Delphi, Zeus a aflat astfel că acolo este centrul Pământului.
Pelerinii au venit aici secole de-a rândul
În jurul anului 1500 î.Hr., zona a fost colonizată de micenieni, care au păstrat altarul închinat zeiței Geea, zeiţa Pământului. Până la acea vreme, femeile înțelepte din Delphi deveniseră faimoase în întreaga lume pentru activitatea lor religioasă. Pentru oamenii din Antichitate, Delphi era centrul lumii. Putem admira şi azi sfera din marmură sculptată în perioada romană, denumită piatra Omphalos („buricul pământului”). Această piatră simboliza statutul unic pe care Delphi l-a avut timp de mai bine de o mie de ani. Astăzi, ea se află în Muzeul din Delphi. Potrivit mitologiei, zeul Apollo l-a urmărit şi l-a ucis pe Şarpele Piton, fiul zeiţei Gaia (Pământul mamă), cel care păzea intrarea în sanctuarul dedicat mamei sale. Numele locului derivă din simbolul lui Apollo, delfinul (în greceşte, delphinios). Timp de secole, pelerini din întreaga Grecie au vizitat acest oraş, din dorinţa de a auzi vocile zeilor vorbind prin intermediul oracolului. În anul 393, împăratul creştin Theodosius I a dat ordin să se închidă sanctuarul, declarându-l loc de practicare a cultelor păgâne.
Numit „Pythia”, după cadavrul șarpelui mitic care asigura accesul către zei
Istoricii cred că în Delphi se afla un altar începând cu aproximativ 1400 î.e.n., dar se pare că altarul i-a fost dedicat exclusiv lui Apollo cam din secolul al VIII-lea. Potrivit lui Scott, cea mai timpurie relatare referitoare la Oracol datează de la mijlocul secolului al VI-lea î.e.n. și poate fi întâlnită într-un imn homeric, însă este posibil ca tradiția Oracolului să dateze dintr-o perioadă mult mai timpurie. Numită „Pythia”, după cadavrul șarpelui mitic care asigura accesul către zei, Oracolul din Delphi era întotdeauna o femeie. Inițial, tinere fecioare erau alese ca să acționeze drept mijloc de comunicare divină, însă când au început să dea naștere unor intenții amoroase din partea bărbaților, au fost înlocuite cu femei mai înaintate în vârstă, alese din rândul populației locale. Li se cerea să își abandoneze viețile lumești și să se dedice în întregime templului și zeilor.
Era consultat o dată pe lună
Oracolul era consultat o dată pe lună, în cea de-a șaptea zi a fiecărei dintre cele mai calde nouă luni din an. Se credea că Apollo părăsea altarul pe timp de iarnă, așa că nu se putea comunica cu zeii în acest răstimp. Oracolul din Delphi făcea profeţii prin intermediul Pythiei, preoteasa zeului Apollo. Pythiile erau, de regulă, femei peste 50 de ani, cărora Apollo le dăruise puterea specială a profeţiei. Ele conduceau ritualurile sacre în încăperi speciale. Preotesele beau apă din izvorul Castaliei şi mestecau frunze de laur, copacul sfânt al zeului Apollo. Apoi intrau în transă şi rosteau fraze scurte şi răzleţe. Acestea erau, de fapt, aşa-zisele mesaje divine, traduse apoi de preoţii sanctuarului. Profeţiile erau întotdeauna ambigue şi, din acest motiv, Apollo din Delphi a primit porecla de „Loxias”, care înseamnă „cel obscur”.
Se aşeza pe un scaun cu trei picioare, ținând în mâini frunze de laur
Pythia postea și era îmbăiată ritualic înainte de consultație. Apoi, se așeza pe un scaun cu trei picioare deasupra prăpastiei din stâncă, ținând în mâini frunze de laur și un bol cu apă de izvor. Inhalând fumurile care ieșeau din pământ, cea mai puternică femeie din Grecia Antică intra în transă și începea să facă profeții. În multe cazuri, cuvintele ei nu puteau fi auzite sau nu aveau nicio noimă, caz în care niște „consultanți” special aleși îi interpretau profețiile celui care venise la altar. Arheologii cred acum că vaporii descriși de legendele asociate cu Delphi nu erau în întregime mitologici. Dispunând de o mare autoritate religioasă, cetăţenească şi morală, Oracolul de la Delphi avea cea mai mare influenţă spirituală dintre toate locurile de cult greceşti. Era considerat centrul Pământului, omfalos, în apropierea statuii de aur a lui Apollo din sanctuar (aditon) existând chiar o piatră care întruchipa buricul pământului. Sub omfalos s-ar fi aflat fisura din stâncă prin care venea aburul (provenind de la şarpele divin) care ar fi adus-o pe Pythia în stare de extaz profetic. Aceasta se spăla mai întâi cu apa izvorului castalic, ardea nişte laur şi cobora în aditon, unde, în faţa omfalosului, se aşeza pe un scaun cu trei picioare, bea din izvorul Cabotis şi dobândea starea de inspiraţie profetică.
Dădea învăţături în privinţa voinţei divine
Platon numeşte starea Pythiei mania, deci nebunia divină. Profeţiile sale erau inspirate de Apollo şi veneau în formă de versuri pe care le rosteau preoţii, care tălmăceau cuvintele Pythiei. Majoritatea întreba cu scopul de a cere un sfat. Se consulta, de exemplu, la întemeierea de oraşe sau la reconstruirea celor distruse. De asemenea, se mai cereau păreri despre dez- nodământul războaielor, boli, infirmităţi, recolte proaste, catastrofe, foamete, molimi, înfrângeri. Prin gura Pythei, Apollo dădea învăţături în privinţa voinţei divine, fondării de sanctuare, ofrandelor, cultului, demonilor, eroilor.
Cele mai importante preziceri
De pildă, când locuitorii insulei Sifnos vin să întrebe despre durata norocului lor, primesc drept răspuns „să se asigure faţă de cârdul de lemn şi de crainicul roşu” şi nu fac asocierea cu vasele vopsite cu miniu ale celor din Samos şi le refuză şi solul, drept urmare insula lor este pustiită. Când spartanii întreabă ce ar putea face împotriva tegeaţilor, Pythia le spune să facă rost de osemintele lui Oreste, aflate la Tageea, în Arcadia, unde „şuieră două vânturi. Lovitură şi contralovitură”. Unul dintre ei descoperă mormântul în curtea unei fierării, unde erau două foale (vânturile) şi ciocanul cu nicovala (lovitura şi contralovitura). În alte dăţi însă oracolul se înşela. Regele lidian Cresus (560-546 î.Hr.), căruia îi fusese prezisă victoria, este înfrânt de persanul Chiros, care cuce- reşte şi oraşul Sardes.
Zeul Apollo pătrundea prin Pythia şi vorbea prin ea
La Delphi şi nu numai, Apollo nu se folosea de clarviziune, ci mai degrabă de entuziasmul în sensul originar al cuvântului, adică zeul pătrunde în Pythia şi vorbeşte prin ea. Darul Pythiei este atribuit posesiunii, posesiune care nu avea loc doar în oracolele oficiale (cazurile Casandrei, al lui Bakis, al Sibilei). Nu se cunosc foarte multe despre starea psihică a Pythiei. Ce ştim este că ea era fata unui fermier sărac, o femeie cinstită şi simplă, lipsită de educaţie. Dar nu se ştiu criteriile de alegere, de pildă, sau reacţiile la ieşirea din transă (îşi mai amintea ceva?). Din ce ne relatează Plutarh, se pare că în vremea sa încă mai exista transă veritabilă, comparabilă cu experienţele mediumului modern. Transa este foarte probabil indusă prin autosugestie, precedată de acele gesturi ritualice de pregătire, dar care nu determină decisiv procesele psihologice. Conform majorităţii arheologilor, ipoteza inhalării de gaze mefitice nu pare să stea în picioare nici ea.