de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna

Sunt tot mai mulţi cei care consideră că primim semne de la persoanele decedate, semne pe care adeseori nu ştim să le descifrăm. Poate că mulţi dintre noi am avut în viaţa noastră senzaţia că nu suntem singuri în cameră sau în spaţiul în care ne aflam în acel moment, ori că se produc nişte zgomote fără explicaţie. Specialiştii în parapsihologie susţin că aceste situaţii nu reprezintă nimic neobişnuit, pentru că de fapt cineva din lumea de dincolo încearcă să intre în legătură cu noi. Şi nu este nimic înfricoşător, doar noi suntem cei care transformăm astfel de momente în ceva horror sau care pur şi simplu ne fac să ne îngheţe sângele în vene.

Luminile

Câţi dintre noi nu au trăit cel puţin o dată experienţa de a se afla într-o încăpere, de regulă cea de acasă, unde a locuit şi cel decedat, iar dintr-o dată becurile să înceapă să pâlpâie sau chiar să se ardă, deşi abia fuseseră montate? Cel mai probabil aţi pus aceste fenomene pe seama calităţii inferioare a becurilor sau pe existenţa unor probleme pe circuitul electric, provocând variaţii de tensiune care sunt foarte dăunătoare becurilor. Nu este deloc exclus ca în unele situaţii chiar aceasta să fie cauza, dar a ne limita strict la acest răspuns constituie o mare eroare. Pentru că, aşa cum susţin cei care au studiat îndeaproape fenomenul ezoteric, poate reprezenta la fel de bine prezenţa spiritului în spaţiul respectiv, vorbind evident despre spiritul unei persoane de-a casei, decedate, care în acest fel încearcă să vă atragă atenţia asupra faptului că încă mai este cu dumneavoastră.

Visele

Sunt modalitatea cea mai simplă de comunicare între lumea de dincolo şi cea de aici. Aceasta deoarece în timpul somnului aici ne rămâne doar corpul fizic, iar spiritul merge în astral până dimineaţa, când revine în trup. În acest fel au loc tot felul de întâlniri cu spiritele celor deja plecaţi de pe acest tărâm. Însă evident că nu toate visele în care ne apar persoane dragi care ne-au părăsit între timp creează şi acea legătură nevăzută dintre cele două lumi. Numai visele care te fac la sculare să ai senzaţia că ai trăit aievea cele petrecute, inconştient, în timpul somnului, sunt semnalele unei comunicări. Şi să nu uităm că au fost destule situaţiile în care visând persoane apropiate nouă, care au plecat mai demult, acesta poate fi şi un semn că suntem aproape de a le reîntâlni în acea lume, mai ales în situaţia în care ele ne indică un anume drum pe care să mergem sau ne cheamă spre ele.

Televizorul, radioul și computerul

Au existat cazuri în care, după moartea unor persoane din acea locuinţă, televizorul să înceapă să trosnească sau, mai rău, să se tulbure imaginea sau să pornească şi să se stingă singur. În situaţii mai rare, subiecţii au susţinut chiar că au văzut pe ecranul negru chipul persoanei decedate. În privinţa radiourilor, aşezate, în special, lângă patul unde obişnuia să doarmă cel plecat sau în care a stat, din motiv de boală, în ultima parte a vieţii, acestea au obiceiul de a porni singure atunci când vine ora unei emisiuni favorite a celui decedat. Nu trebuie să ne speriem în astfel de situaţii, pentru că nu suntem atacaţi în niciun fel, ci pur şi simplu acel spirit vrea să ne comunice faptul că totul e bine.

Penele

Sunt un semn care a fost întâlnit în anumite cazuri. Este vorba despre pene albe, găsite pe pernă, la sculare, dimineaţa, aşezate acolo fără niciun fel de intenţie. În lumea ezoterică, acest procedeu semnifică un mesaj al îngerilor, prin care persoana care găseşte penele primeşte un fel de asigurare asupra faptului că spiritul celui decedat este într-un loc bun. Este un mijloc de comunicare mai rar întâlnit, poate şi prin faptul că, vrând-nevrând, generează un soi de psihoză celor care găsesc aceste pene albe, fiindcă atunci când ştii că nu tu le-ai aşezat cu bună ştiinţă, este clar că trebuie să accepţi existenţa unei situaţii paranormale şi un astfel de feedback cu spiritul celui dispărut nu are cum să creeze confort psihic.

Muzica

Este legătura pe care o menţinem cel mai puternic şi după dispariţia unei fiinţe dragi. De la începutul vieţii avem parte de muzică, într-o anumită formă, mamele cântându-le pruncilor nou-născuţi ca să adoarmă şi, oricât ar părea de ciudat, pentru că la câteva zile sau săptămâni pare imposibil să reţii vreun amănunt, cântecul respectiv îl păstrăm în subconştient. La fel stau lucrurile şi cu acele melodii pe care le ascultau cei dispăruţi sau le fredonau sau plăceau mai multora din acea familie ori comunitate. Şi, drept urmare, se întâmplă frecvent ca, atunci când ne gândim la persoana care nu mai e, fie să deschidem radioul şi tocmai atunci se întâmplă să fie difuzată melodia care îi plăcea sau, şi mai frecvent, ne vine nouă să o fredonăm dintr-o dată.

Ceasurile

Sunt destule cazuri în care oamenii au experimentat situaţii aparent şocante după moartea unor persoane cu care locuiau. Adică pur şi simplu fie ceasul se oprea cu el de faţă la ora decesului fiinţei pierdute, fie dimineaţa, când se trezea, în locul orei adevărate limba rămăsese înţepenită la acea oră fatidică. Şi astfel de fenomene au avut loc inclusiv în situaţii în care ceasurile cu pricina funcţionau în mod normal impecabil până atunci, unele fiind chiar foarte scumpe, de firmă, deci garantate pentru o funcţionare ireproşabilă şi pe termen lung.

Mirosurile

Sunt una dintre cele mai sigure forme de comunicare între cele două lumi şi reprezintă semne clare că această legătură există. Pentru că nu se pot da explicaţii în situaţiile în care, dintr-o dată, fie în camera în care stătea defunctul, fie în casă, pe nepusă masă se simte un miros de parfum sau de ţigară, dar nu oricare, ci exact al celui decedat. Ca o dovadă clară că nu sunt roade ale imaginaţiei, însuşi autorul acestui articol a trăit un astfel de moment, cât se poate de serios, în urmă cu câţiva ani. Decedase socrul meu, alături de care obişnuiam să urmăresc împreună meciurile de fotbal, în special cele ale echipei Petrolul, dânsul fiind din Ploieşti. Întâmplarea a avut loc în urmă cu şase ani, pe când Petrolul era în prima divizie şi meciurile „lupilor” se televizau regulat. La un moment dat, amintindu-mi că urmăream împreună meciurile, în colţul ochilor au apărut lacrimi. În mai puţin de un minut, eu nefiind fumător, am simţit cu intensitate, brusc, mirosul ţigărilor favorite ale socrului meu şi acest miros nu s-a dus decât când partida s-a terminat şi am închis televizorul. Pentru a mă convinge că nu mă sugestionez, am chemat soţia, cu un pretext, în cameră şi cum a intrat m-a întrebat mirată dacă m-am apucat de fumat, pentru că miroase puternic a ţigară.

Ajutorul

Câţi dintre noi nu au apelat, în situaţii importante, la ajutorul mamei sau al tatălui, al bunicilor sau al partenerului de viaţă care nu mai sunt printre noi pentru a fi ajutaţi de acolo, de dincolo, pentru rezolvarea problemei? Şi, ca un făcut, de cele mai multe ori, atunci când rugăciunea se îndrepta spre persoana dragă de ACOLO, greu de explicat, dar mai întâi se producea o stare de linişte interioară şi, în scurt timp, problema se rezolva.