de Mihai Vlad Duma şi Daniel Alexandrescu

Este una dintre legendele cel mai des întâlnite în Mexic și în sudul Statelor Unite. Povestea spune că este vorba despre o stafie, mereu îmbrăcată în alb, cu straie de mireasă, care plânge neîncetat. Ea este întâlnită numai în preajma apelor, fie ele lacuri sau râuri. Copiii care o întâlnesc o urmează în apă și se îneacă.

Şi-a înecat micuţii

Cea mai populară versiune a poveștii prezintă o tânără uimitoare pe nume Maria, care s-a căsătorit cu un bărbat înstărit. Cuplul a trăit fericit o perioadă și a avut doi copii împreună, înainte ca soțul Mariei să-și piardă interesul pentru ea. Într-o zi, în timp ce mergea pe lângă râu cu cei doi copii ai săi, Maria a văzut cum soțul ei se plimba în trăsură însoțit de o femeie destul de tânără. În plină furie, Maria și-a aruncat cei doi copii în râu și i-a înecat pe amândoi. Când furia ei s-a stins și și-a dat seama ce făcuse, a cedat unei dureri atât de profunde încât și-a petrecut restul zilelor plângând pe râu în căutarea copiilor ei.

Plânsetul său este un urlet nesfârșit

Într-o altă versiune a poveștii, Maria s-a aruncat în râu imediat după copiii săi deja morți și și-a găsit sfârșitul, dar neîmpăcată cu ce a făcut, ea se întoarce pentru a-i bântui și pe alții. O altă variantă spune că Maria a fost o femeie ușoară care și-a petrecut nopțile în păcat, în loc să-și îngrijească odraslele. După o seară de amor și de beție, ea s-a întors acasă, unde și-a găsit copiii înecați. Pentru aceasta a fost blestemată și osândită să-și caute copiii la nesfârșit. Și pentru că nu îi găsește, fură sufletele altor micuți în speranța că, în moarte, ei vor fi noii săi copii. Oricum ar fi, constantele legendei sunt întotdeauna doi copii morți și femeia care îi plânge. Ea este, mereu, o stafie și își pândește victimele în apropierea apelor, la întuneric. Ea este mereu îmbrăcată în mireasă pentru că în viața sa nu a fost nicicând măritată cu adevărat. Stafia este foarte temută pentru că este răzbunătoare și sechestrează copiii celorlalți pentru a-i îneca. Deseori, plânsetul ei este mai degrabă un urlet nesfârșit.

La Malinche, amanta trădătoare

În unele versiuni ale poveștii, La Llorona este de fapt La Malinche, femeia băștinașă care s-a îndrăgostit de conchistadorul Hernán Cortés, blestemul Americii latine. Avem deci de a face cu o poveste tocmai din secolul al XVI-lea. Conform acestei versiuni a poveștii, La Malinche este o femeie autohtonă care a fost interpretă, ghid și mai târziu amantă a lui Hernán Cortés în timpul cuceririi Mexicului. Conchistadorul a părăsit-o după ce a născut și s-a căsătorit în schimb cu o femeie spaniolă. Disprețuită acum de propriul său popor, se spune că, din răzbunare, La Malinche i-a ucis pe moștenitorii bastarzi ai lui Cortés. Unii cercetători cred, totuși, că este posibil ca europenii să fi adus semințele legendei La Malinche sau La Llorona din patria lor. Bizar, în Spania de azi nu există un asemenea personaj temut și răzbunător nici în poveștile de la țară...

Întâmplarea lui Lujan

Aceasta este o poveste care a rămas scrisă și nimeni nu are cum să o conteste. Este vorba despre una dintre aparițiile Lloronei. Povestea lui Patricio Lujan este groaznică. Ea se petrece în anul 1930, în New Mexico. Seara unei zile cât se poate de obișnuite din Santa Fe avea să se încheie cu o noapte de coșmar. Familia, părinții și Patricio luau cina pe veranda casei lor când au observat că Milva, căţeaua lor, se agita puternic, încercând să fugă din lanț. Imediat după aceea au auzit un plânset sinistru. La limita proprietății lor, o femeie înaltă, slabă și îmbrăcată în alb plângea de mama focului, cu fața îngropată în mâini. Cei trei s-au apropiat de femeie, ca să vadă cum o pot ajuta, dar la câțiva metri s-au oprit ca loviți de trăsnet. Femeia nu avea chip. În aceste clipe de stupefacție, stafia a pornit spre apa din apropiere, ca și cum ar fi plutit prin aer. Patricio Lujan a pornit imediat după ea, dar mama sa l-a prins de mână. Lujan a început să se zbată, să îşi zgârie mama, să încerce s-o muște. A intervenit și tatăl și l-au luat pe băiat pe sus. Atunci, femeia în alb a început să urle ca un animal. Apoi s-a lăsat o liniște nefirească și băiatul s-a liniștit brusc, a întrebat unde este și ce s-a întâmplat. Vreme de 50 de minute Patricio Lujan nu a știut nici ce face, nici unde se află. Pentru că nu mai auzeau cățeaua lătrând, tatăl a ieșit să vadă de ea. Era moartă. „Plesnise inima-n ea”, avea să povestească, mai târziu, tânărul Lujan. După cum scria Patricio, femeia „părea să alunece de parcă nu avea picioare”. Lujan știa exact cine fusese femeia: La Llorona.

Grecii și aztecii

Legenda unei mame răzbunătoare care își ucide propriii copii o găsim şi în mitologia greacă. Medeea și-a ucis fiii după ce a fost trădată de soțul său Jason. Dar n-a devenit o fantomă răzbunătoare. Un cercetător al fenomenelor paranormale, Alfredo Ribeira, spune că a studiat povestea, care apare, în alte versiuni, și în Venezuela, spre exemplu. El crede că nu avem de a face cu o stafie, ci cu o zeiță de demult care încearcă să-și reia locul în această lume. Astfel, el a identificat două ființe mitice care au un comportament asemănător cu La Llorona. Spre exemplu, una dintre ele ar putea fi Cihuacōātl sau „Șarpe Femeie”, puternică zeiță a aztecilor. Crudă și nemiloasă, însetată de sacrificii umane, ea ar fi prevenit poporul despre iminenta cucerire a pământurilor lor de spanioli. Această zeiță a fost descrisă drept „o fiară sălbatică și un om rău”, care poartă alb, se plimbă noaptea și plânge constant. O altă zeiță care ar putea fi chiar La Llorona este Chalchiuhtlicue sau „Zeița cu fustă de jad”, stăpâna apelor de pe uscat, cea care îneca oameni fără milă. Atenție, pentru a o onora, aztecii au sacrificat copii.

Teoria zeilor care se întorc

Conform spuselor lui Ribeira, aceste zeițe iau înfățișare umană numai când vor ele, uneori numai din plictiseală sau pentru că le este dor de sacrificiile umane care se făceau odinioară. Cercetătorul mai spune că sunt cel puţin patru secte păgâne în Mexic care le venerează pe cele două crude zeițe și că aceia care sunt inițiați în ritualurile de sacrificiu caută copii pe care să-i aducă jertfă atotputernicelor sectei. Savantul mai spune că, de cele mai multe ori, zeițele locurilor, așa cum este Mexicul, se răzbună pentru că au fost uitate și înlocuite. „Nu este vorba despre santeria sau voodoo, ci despre niște fapte cu adevărat reale. Zeii din vechime se întorc, cer sânge, cer sacrificii. Prezența lor se face din ce în ce mai simțită, parcă Iadul s-a hotărât să își trimită toți demonii înapoi pe Pământ. La Llorona a făcut peste 1.000 de victime în numai 100 de ani, ce stafie cere moartea cuiva?”, a declarat Alfredo Ribeira.