de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
Foarte multe persoane povestesc ce au văzut și au simțit în momentul în care, dintr-un motiv sau altul, au fost în pragul morții. De la oameni simpli la personalități științifice, mărturiile vin să confirme că „dincolo de lumina” pe care cu toții o percep există o altă lume.
Chirurgul neurolog care a căpătat puteri excepționale
Medicul Eben Alexander este chirurg neurolog și autor al cărții „Proof of Heaven: A Neurosurgeon’s Journey into the Afterlife” („Dovada că Raiul există. Călătoria unui neurochirurg în viața de Apoi”). Povestea sa este uimitoare. Într-o dimineață s-a trezit cu o durere de cap înfiorătoare, iar în timp ce soția îi făcea un masaj, suferința i-a cuprins și spatele. Dus de urgență la spital, s-a aflat că avea o meningită foarte severă, iar șansele de supraviețuire erau de 2%. „Conectat la aparate, am văzut o lumină coborând. S-a deschis și am pătruns prin ea într-o vale luxuriantă, fertilă, în care cascade se revărsau în bazine ca de cristal”, își amintește medicul. A ieșit din comă după o săptămână, întrucât și-a auzit fiul cel mic strigându-l să se întoarcă. Considerând că acest tip de experiență este copleșitor, chirurgul, care a studiat la Harvard, a început să se întrebe cum de este posibil ca un creier declarat mort să adune și să păstreze atâtea imagini și informații. Apoi a început să aibă percepții senzoriale foarte puternice și o energie ieșită din comun. „Luminile stradale clipeau când treceam, laptopul nu mă mai asculta, am schimbat mai multe ceasuri de mână și aproape nu mai dormeam, deși nu eram niciodată obosit”, își amintește chirurgul.
„Pe lumea cealaltă nu este nimic de care să ne temem”
Jazmyne Cidavia-DeRepentigny, din Hull, Georgia, murea pe masa de operație în 1979, arată cartea „Beyond the Light” („Dincolo de lumină”), de P.M.H. Atwater, în care sunt reunite poveștile acestor oameni. Cum a ajuns să povestească tot ce a simțit și a văzut? „Pluteam deasupra corpului meu. Vedeam tot și auzeam ce se vorbea. Știam de ce murisem. Îmi vedeam și spiritul, frumos, îmbrăcat în alb. Apoi s-a îndepărtat, pentru a intra în lumină, iar eu m-am întors”, povestește femeia. Un alt caz foarte straniu este cel al lui Robin Michelle Halberdier, din Texas. La o vârstă foarte fragedă, o lună de viață, a fost internată în spital cu o afecțiune rară și nimeni nu se mai aștepta să supraviețuiască. A continuat să trăiască totuși, dar mai târziu, când a început să vorbească, le-a povestit părinților că avusese o experiență foarte aproape de moarte. „Am văzut o lumină strălucitoare și îmi vedeam și piciorușele plutind vertical. În mijlocul luminii era o siluetă care mi-a spus să mă întorc, pentru că nu mi-a venit timpul și pentru că am o menire de dus la capăt. Pot să spun că am fost pe lumea cealaltă și nu este nimic de care să ne temem”, a mărturisit femeia.
Așteptați de animalele iubite
Există unele mărturii potrivit cărora „dincolo” copiii în special sunt așteptați de animalele iubite, trecute în neființă. Mai mult, ar exista un Rai al animalelor, pe care cei care au fost foarte aproape de moarte îl descriu, insistând asupra faptului că au trecut mai întâi pe acolo înainte de a accede în Paradisul oamenilor. Cu câțiva ani înainte de a se stinge, Bryce Bond, binecunoscută personalitate media a secolului trecut în New York, a fost victima unei alergii care l-a dus în pragul decesului. Și-a amintit de aceeași lumină extraordinară. „Eram în lumina aceea și am auzit un lătrat. Am văzut alergând spre mine un câine pe care îl avusesem cândva, numit Pepe. Mi-a sărit în brațe și îmi lingea fața. Am fost inundat de emoție, era mai real ca niciodată, puteam să-l miros, să-l ating și mă bucuram din suflet că suntem din nou împreună”, a povestit producătorul, care apoi ar fi auzit o voce spunând „nu încă”. A strigat „de ce?”, iar răspunsul din eter a fost: „Ce ai învățat? Pe cine ai ajutat?”. Bond a mai relatat că înainte de a se întoarce pe Pământ a fost înconjurat de toate animalele pe care le avusese. „Medicul mi-a spus că fusesem mort timp de zece minute”, a încheiat bărbatul.
S-au văzut în coșciug în timp ce se înecau
Steven B. Ridenhour, din Charlottesville, Virginia, și prietena sa Debbie s-au drogat și s-au dus la înot într-un loc periculos, în care apele erau învolburate și repezi. La un moment dat, amândoi au fost trași spre adânc. „Nu pot înota! Mă înec!”, a auzit-o Stephen pe Debbie strigând. „Dar la un moment dat, timpul s-a oprit. Apa a devenit strălucitoare, pluteam vertical, perfect liniștit. Mi-am revăzut câteva cadre din viața de până atunci, apoi am privit în jos și m-am văzut în sicriu, mort, într-un frac negru, cu un trandafir roșu la butonieră. Imediat, o forță s-a mobilizat în jurul meu și eram din nou în realitate, iar Debbie era la doi pași. Am reușit să ieșim. Arăta ca o stafie. Când ne-am povestit reciproc prin ce am trecut, erau similare lumina, plutirea, înmormântarea. Nu am mai vorbit despre asta niciodată”, și-a amintit Steven. Bărbatul a rămas un „rătăcit” mulți ani, luând pastile și bând în neștire, trecând prin închisoare și printr-un mariaj eșuat. După ce a întâlnit un psiholog care i-a spus ce înseamnă o astfel de apropiere de moarte, și-a schimbat viața, iar astăzi face parte dintr-o organizație nonprofit care îi îndrumă pe cei care au trecut prin experiențe asemănătoare.
Ernest Hemingway: „Am simţit cum îmi iese sufletul asemenea unei batiste“
Celebrul Ernest Hemingway îi explica unui prieten cum „murise” în 1918: „O bombă austriacă a explodat în întuneric și am simțit cum îmi iese sufletul din corp asemenea unei batiste trase de un colț afară din buzunar. Am zburat pe deasupra, apoi spiritul s-a întors în mine și eram viu din nou”. Erau detaliile unei trăiri pe care o descrisese criptic și într-o misivă adresată familiei, în timp ce se refăcea la spital: „A muri este ceva foarte simplu. Am privit moartea și acum chiar știu”. De altfel, în „Adio, arme!”, marele scriitor își pune personajul Frederic Henry în fața unei astfel de experiențe...