de Călin Popa şi Adrian Barna
Dintre numeroasele povești înspăimântătoare care cutreieră America și multe alte părți ale lumii, una dintre cele mai terifiante este cea a Omului-Molie.
O arătare de culoare maronie
Poveștile despre întâlnirile dintre cetățeni obișnuiți și Omul-Molie, una dintre cele mai pregnante legende, sunt foarte numeroase. De pildă, în 1966, în Clendenin, Virginia, cinci gropari au zărit ceva ce li s-a părut straniu. S-au apropiat și, deodată, deasupra capetelor le-a apărut o siluetă masivă, care plutea deasupra cimitirului, opindu-se din copac în copac. Oamenii au descris creatura ca pe „o arătare omenească de culoare maronie”. La doar trei zile de la acest incident, în localitatea Point Pleasant, din apropiere, două cupluri aflate la plimbare zăreau o bestie de mari dimensiuni, de culoare gri-maroniu, stând nemișcată chiar în fața mașinii în care erau. Martorii Roger Scarberry și Steve Mallett au spus ziarului local „The Point Pleasant Register” că Omul-Molie avea ochii de un roșu aprins, foarte depărtați și că părea să evite luminile aprinse ale farurilor.
Pompierii au văzut „o pasăre cu ochi roșii”
În anii care au urmat au existat mai multe mărturii despre întâlniri cu Omul-Molie. Martorii au declarat detalii similare, printre care dimensiunea și înfățișarea și mai ales faptul că acea creatură era capabilă să se deplaseze cu viteze uimitoare, mai ales în aer, în multe cazuri urmărindu-i pe distanțe lungi. „Dacă aș fi văzut arătarea fiind singur, nu aș fi spus nimic. Dar am fost patru care am fost martori”, a explicat Scarberry. Ulterior, tot mai multe apariții ale Omului-Molie au aprins imaginația locală din Point Pleasant și au făcut titluri senzaționale în presă. „The Gettysburg Times” a relatat alte opt întâlniri ale oamenilor cu arătarea în doar trei zile, inclusiv mărturii și declarații ale unor pompieri care susțineau că au văzut „o pasăre-om uriașă, cu ochi mari, roșii”.
Muzeu, statuie și festival cu dedicație
Rezidentul Newell Partridge, din Salem, Virginia, a detaliat felul în care a ieșit într-o seară din casă și a văzut o pereche de ochi aprinși, înfricoșători, țintuindu-l. În aceeași noapte, câinele omului, un Ciobănesc German, a dispărut fără urmă, toată lumea punând incidentul pe seama fiarei. Per total, în anii 1966-1977 au fost raportate peste 100 de întâlniri ale cetățenilor cu Omul-Molie. Odată legenda creată, au intrat în scenă speculațiile despre extratereștri sau legături ale apariției cu dezastre pe cale de a se petrece. Pe de altă parte, după depășirea sentimentelor de teamă, locuitorii din Point Pleasant au inaugurat un festival prin care Omul-Molie este celebrat în stil american, cu mâncare, picnicuri și defilări. De asemenea, creatura are în localitate un muzeu și un monument.
Desface aripi enorme, ca din piele
În restul lumii, Omul-Molie a fost văzut în Federaţia Rusă, Statele Unite şi Marea Britanie, iar legende despre creaturi similare circulă în majoritatea ţărilor. Potrivit descrierilor, acestea sunt foarte înalte, complet maronii sau cenuşii, cu siluete de formă umană. Trăsăturile lor sunt nedefinite, dar ochii au sclipiri roşii, iar martorii spun că pluteşte în jurul lor o aură care îngheață sângele în vene. Apoi, brusc, arătările desfac nişte aripi enorme, ca din piele, şi-şi iau zborul.
Apariția Omului-Molie în Point Pleasant este legată de dezastrul prăbușirii podului Silver Bridge, care a ucis 46 de oameni, la un an după primele declarații despre întâlnirile cu creatura