Main menu

header

797 15 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Un studiu publicat de revista „Frontiers of Perception”, atestă faptul că premoniția este o calitate inexplicabilă, dar certă, a omului, fenomen care încă nu a fost elucidat, în ciuda faptului că este binecunoscut.

Efectul există?

În toate timpurile au existat oameni care au demonstrat că știu ce se va petrece în viitor fără ca acest lucru să poată fi explicat cu mijloace științifice. O cercetare a specialiștilor de la Universitatea Northwestern, din SUA, arată că efectul există și că, deși mai are nevoie de multe demonstrații, nu poate fi pus la îndoială. Firește, sunt și voci care infirmă această posibilitate, întrucât ține de o arie spirituală care nu are legătură cu capacitățile fizice ale omului. Totuși, există aspecte care nu pot fi ignorate.

Modificări psihologice înaintea evenimentelor

797 15 2Multe studii au atestat faptul că răspunsurile fizice ale omului se modifică substanțial cu una până la zece secunde înaintea petrecerii unui eveniment înspăimântător: activitatea craniană se modifică, pupilele se dilată. După analizarea a zeci de cercetări, experții americani au constatat ceea ce au numit „efectul de presentiment”, mai precis existența cu certitudine a unei excitații psihologice anterioare unei întâmplări de care oamenii nu știau. Iar exemplele au venit din domenii dintre cele mai pragmatice. „De exemplu, dacă o persoană este agent de bursă, poate prezice cu zece secunde înainte în ce direcție o vor lua acțiunile de care este interesat”, punctează specialiștii americani.

Însemnări anterioare unor dezastre

797 15 3Deși nu explică acest fenomen prin puteri paranormale, specialiștii consideră că presentimentul ține de o însușire omenească ce nu a fost încă descoperită, cu atât mai puțin studiată. Dar există foarte multe persoane care cred, dimpotrivă, că premoniția ține de puteri supranaturale și fenomene inexplicabile, de sorginte supraomenească. De altfel, cazurile documentate de premoniții care au rămas fără răspuns abundă. Acestea sunt răspândite în lu- crările şi în revistele dedicate cercetării fenomenelor paranormale. De exemplu, profesorul Ian Stevenson a colecţionat un mare număr de premoniţii referitoare la scufundarea Titanicului. Mai târziu, dr. Ralph Barker, primul medic care a ajuns la locul dezastrului de la Aberfan, când o mină de cărbune a îngropat o şcoală engleză şi a ucis 100 de copii, a găsit însemnări ale unor premoniţii autentice ale dezastrului.

Visele, momente prevestitoare de referință

Presimţirile au fost până de curând subiect de ironie în lumea ştiinţifică, dar cercetările recente din domeniul biologiei cuantice demonstrează că acestea sunt un proces firesc, specific fiinţei umane, precum gândirea. Este vorba despre cel de-al şaselea simţ care poate fi salvator în situaţiile extreme. Multe dintre aceste premoniții vin sub formă de vise. J.W. Dunne, un inginer militar englez, a susţinut întotdeauna că fiecare om visează uneori evenimente ce urmează să se desfăşoare ulterior. Mai târziu, Dunne şi-a dezvoltat ideea într-o veritabilă filosofie, a adunat şi a corelat visele unui mare număr de persoane.

Viziuni confirmate de realitate

Dunne a scris o lucrare - „An Experiment with Time” („Un experiment cu timpul”), apărută în 1927 și în care detaliază vise premonitive excepționale pe care le-a avut el însuși. Unul dintre ele este mai mult decât tulburător, prin implicațiile dezastrului care a urmat. În timp ce se afla într-o misiune, în statul Orange Free, din Africa de Sud, în primăvara anului 1902, Dunne a visat că se afla pe o insulă. Dintr-o dată, el a realizat că insula era pe cale de a trece printr-o calamitate. A doua zi, disperat, a căutat să convingă autorităţile franceze să evacueze populaţia, afirmând că, dacă n-o vor face, vor fi ucişi 40.000 de oameni. Avertizarea sa n-a fost însă luată în considerare, dar, la câteva zile după acest vis, Dunne primea un ziar în care era descrisă explozia insulei franceze Mt. Pelee, din Martinica, în care și-au pierdut viața 40.000 de persoane.

Avertismente în toate formele

797 15 4Parapsihologii folosesc de regulă termenul de precogniţie pentru a desemna percepţiile metapsihice care se leagă de un eveniment viitor. Viziuni precognitive sunt, în cele mai frecvente cazuri, cele care au loc în stare de transă, visele prevestitoare, despre care relatările sunt numeroase, presentimentele, situaţii când prevestirea este resimţită sub forma unei emoţii sau lucruri pe care cei înzestraţi cu capacităţi precognitive „le văd”, pur şi simplu, în stare de veghe, în contexte dintre cele mai obişnuite. Deseori, aceste întrezăriri ale realităţii viitoare sunt simţite ca nişte avertismente, ele vestind apariţia unor situaţii neplăcute, a ceva rău.

Precogniție faimoasă despre Primul Război Mondial

797 15 5Printre oamenii celebri care au rămas în istorie cu premoniții nu mai puțin faimoase se numără Otto von Bismarck, cancelarul Germaniei, care a afirmat, la un moment dat, în 1898, că dacă va mai fi vreun război în Europa, acesta va fi stârnit de „cine ştie ce trăsnaie petrecută în Balcani”. Şi aşa a fost: Primul Război Mondial a fost declanşat de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, la Sarajevo, de un naţionalist fanatic sârb, în 1914. De asemenea, înainte de dezastrul de la Waterloo, Napoleon ar fi avut un vis în care o pisică neagră, după ce dăduse târcoale ambelor tabere, franceză și engleză, s-a aşezat, în cele din urmă, în faţa armatei napoleoniene.

Fostul președinte american Abraham Lincoln a avut un vis în care a văzut, la Casa Albă, oameni jelind, iar când a întrebat (tot în vis) cine murise, i s-a răspuns: preşedintele. Câteva zile mai târziu, a fost asasinat

Experţii infirmă fenomenul, dar... cercetează

Deși majoritatea experților consideră aspectele paranormale incluse în ceea ce este denumit generic premoniție ca simple coincidențe, foarte multe state au înființat, încă din urmă cu un secol, laboratoare și secții care să investigheze și să cerceteze acest fenomen pe care, în principiu, îl neagă. Astfel, încă din anii 1930, la Universitatea Duke, din SUA, există un Laborator de Parapsihologie unde cercetătorii studiază fenomenul precogniţiei. În 1967, psihiatrul J.A. Barker a înfiinţat, în Marea Britanie, o instituţie ştiinţifică numită British Premonitions Bureau unde erau centralizate informaţii de la persoanele care încercau diferite presentimente referitoare la calamităţi. Datele erau adunate cu scopul de a pune la punct un sistem original de prevedere a dezastrelor. De asemenea, în 1979, la una dintre cele mai prestigioase universităţi americane, Princeton, a fost înfiinţat un laborator specializat - Princeton Engineering Anomalies Research (PEAR). Echipe de psihologi, ingineri, fizicieni etc. au studiat aici diverse fenomene ţinând de sfera foarte vastă a parapsihologiei, printre care şi precogniţia.