de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu
În general, termenul de zână duce cu gândul la o creatură angelică și benefică. Dar istoria paranormalului a consemnat și nenumărate povești cu zâne malefice, una mai teribilă decât alta.
Dau năvală la masacre
Potrivit folclorului scoțian, zânele sunt descendente ale unor îngeri căzuți, care au decis să se revolte și au rămas pe dinafara Raiului. Unele au căzut în găuri întunecate de pe Pământ și de acolo ies uneori să facă rău, altele hălăduiesc prin lume, cu puterea imensă de a distruge Terra și nu sunt pe deplin malefice, așa cum nu sunt pe deplin bune. De fiecare dată când lumea trece prin perioade de masacre și tragedii, aparițiile acestor creaturi se înmulțesc. De pildă, în timpul Războiului cu burii, de la începutul secolului trecut, autorul Simon Young a documentat astfel de incidente, cum a fost marșul arătărilor în pas de muzică militară prin odaia unui puști care ulterior a devenit lector la Cambridge și nu și-a schimbat niciodată acea declarație sau arătarea care i-a apărut pe suprafața apei în față unui pescar care era de fapt comandantul T.A. Powell și care nu și-a explicat niciodată de unde îi știa porecla spiritul care îl strigase.
Fețe „cu trăsături masculine și fără urechi”
În zona Munților Knockfierna din Irlanda, un copil a afirmat că văzuse o zână care îi ieșise în drum și îi vorbise. Dacă la început oamenii au crezut că este vorba doar despre imaginație, a doua zi, alte două zâne le blocau drumul unor adulți, frații Robert și John Mulligan, în plină zi. Cei doi au povestit că aceste creaturi puteau sări peste înălțimea unui om. Ulterior, toate acestea au fost amplificate de mărturiile altor localnici, care văzuseră ciudatele zâne. Vestea despre toate acestea s-a extins rapid și, înainte de Al Doilea Război Mondial, alaiuri de oameni veneau în zonă pentru a vedea ființele „cu trăsături masculine și fără urechi, îmbrăcate în roșu și cu pelerine albe”, chiar dacă știau că acestea nu sunt spirite blânde.
S-a trezit cu capul întors la spate
Pe Isle of Man există un așa-numit „triunghi al zânelor”, un spațiu unde se aude o muzică nepământeană, șoptită ca un murmur de voci feminine eterice, care pot lua mințile. Autorul W.W. Gill a descris fenomenul ca pe un „unison nepământesc, care se aude ca o respirație uriașă, în serile calme, până pe malul celălalt”, zgomotul fiind ulterior confirmat de compozitorul Thomas Wood și, în zilele noastre, transformat în portativ de muzicianul american Chris Woodyard. De asemenea, se povestește că în Athlone, Westmeath, un fermier care a îndrăznit să taie copacii zânelor pentru a croi un drum s-a trezit a doua zi dimineața cu… capul întors la spate.
Bântuie casele construite pe terenurile care le aparţin
Unele dintre cele mai neplăcute și mai primejdioase întâlniri cu zânele se petrec atunci când, fără să știe, oamenii își construiesc locuințe pe terenurile care le aparțin acestor creaturi. În aceste cazuri, intervin episoadele ciudate, uneori de-a dreptul sinistre. În 1959, un cuplu de tineri căsătoriți auzea neîncetat în noua casă zgomote puternice de ciocane aruncate în pereți. Disperați, cei doi au apelat la sfatul unui „expert în zâne”, Mairead Heine, care le-a explicat că unul dintre colțurile casei „interfera cu evoluția spiritelor bune”. După ce partea respectivă de imobil a fost demolată, liniștea s-a instaurat definitiv în sânul familiei.