Main menu

header

de Dana Purgaru

Vi s-a întâmplat să vă daţi seama că o anumită persoană pe care aţi întâlnit-o vă completează şi întruneşte tot ceea ce vă lipsea până în acel moment? Aţi simţit că datorită acesteia vă simţiţi în sfârşit echilibraţi şi întregi? Un astfel de om se numeşte suflet-pereche. Sunt persoane pe care le întâlnim în drumul nostru şi care ne ajută să creştem şi să menţinem o balanţă în viaţă.

Vin de la sine
Viaţa este o călătorie spirituală, iar sufletele-pereche, aceşti parteneri echilibratori, vin la timpul şi la locul potrivit. Atracţia se realizează prin sincronicitate - ceea ce înseamnă că ceva va fi împărtăşit de ambele persoane - după care ele pot rămâne buni prieteni sau îşi pot urma calea mai departe, aşa cum face un profesor cu elevul său. În acest ultim caz, uşa va fi deschisă pentru o eventuală întâlnire în viitor. Rolul lor este de a rămâne până ce o anumită lecţie a fost predată şi învăţată. Cei doi protagonişti se simt atraşi unul de altul, sunt pe aceeaşi lungime de undă şi au multe lucruri în comun. Se recunosc rapid şi se simt relaxaţi şi fericiţi, de parcă s-ar cunoaşte de-o viaţă.

Fiecare e o jumătate, iar împreună se formează un tot
O asemenea persoană-pereche poate fi foarte aproape, chiar dacă nu aţi stabilit încă un contact. Puteţi să vă întâlniţi accidental, puteţi comunica la telefon sau prin intermediul internetului şi la un moment dat vă veţi întâlni şi veţi constata că sunteţi făcut unul pentru celălalt. Evenimentele se precipită, iar interesele comune vă atrag ca un magnet.
Partenerul-pereche poate avea orice vârstă, sex sau religie şi poate proveni din orice mediu în clipa în care vă intră în viaţă pentru a vă împărtăşi informaţiile şi experienţele de care aveţi nevoie pentru a vă îmbogăţi călătoria spirituală.
Deşi în general se întâlneşte situaţia în care se experimentează contactul cu un partener care aduce acea completare râvnită, în dragoste, în muncă, în familie sau printre prieteni, uneori sufletul-pereche poate fi cineva la care nici nu vă gândiţi. Acest lucru se întâmplă doar atunci când conştientizaţi că vă începeţi călătoria spirituală.
Frecvenţele relaţiei de prietenie depăşesc mediul fizic. Prietenii obişnuiţi sunt oamenii care se potrivesc stilului dumneavoastră, dar partenerii-pereche din tărâmul spiritual sunt diferiţi şi pot fi mult mai incitanţi. O dată ce sunteţi conectaţi, entuziasmul şi comunicarea de ambele părţi par a fi de neegalat de nicio altă persoană pe care aţi întâlnit-o până atunci. Vorbiţi pe aceeaşi frecvenţă, vă sprijiniţi să vă amintiţi cine sunteţi de fapt şi vă ajutaţi reciproc pentru a evolua. Este ca şi cum o persoană are o jumătate de bancnotă şi celălalt are altă jumătate, astfel se formează un întreg.

Vehicule spre alţi semeni
O persoană poate avea în viaţă mai mult de un asemenea partener, pentru că nimeni nu vă poate da toate răspunsurile. Fiecare se află pe drumul său spiritual unic, ne întâlnim unii cu alţii şi împărtăşim informaţii. Persoanele-pereche pot fi un alt aspect al experienţei sufletului în tărâmul fizic, dar în alt corp. Ele vă pot ajuta să vă perfecţionaţi, deoarece vin pentru a vă îmbogăţi experienţa într-un mod pozitiv.
Meditaţiile şi călătoriile spirituale pe care le veţi împărtăşi pot fi cele mai importante din viaţă. Aceşti parteneri sunt, de obicei, vehicule ce vă duc spre alţi semeni, pentru a evolua în conştienţă. Acest lucru poate crea un efect de pânză de păianjen în timp ce se creează conexiunile. Astfel, nu permiteţi sinelui să vă furnizeze sentimente de invidie sau de gelozie, deoarece acestea vor sta în calea evoluţiei spirituale. Faceţi în aşa fel încât toată această experienţă să fie amuzantă, relaxantă şi simplă, altfel veţi pierde oportunitatea de a „călători” mai departe.

Găsirea se face pe aceeaşi frecvenţă
Sufletele-pereche sunt cele pe care le-aţi întâlnit în trecut, în viaţa paralelă sau chiar pe care le veţi cunoaşte într-o existenţă viitoare. Ele pot fi aspecte ale experienţei sufletului la acelaşi moment, în alt corp, deoarece suntem fiinţe multidimensionale - sufletul trăieşte diverse experienţe, în mai multe realităţi, în acelaşi timp.
Entităţile tind deseori să se unească pentru a descurca anumite iţe sau pentru a trăi alte experienţe decât cele experimentate în alte părţi. De aceea, puteţi remarca faptul că vă simţiţi în mod inexplicabil atraşi de anumite persoane; acest lucru se datorează frecvenţei identice pe care vă aflaţi la acel moment.

Imaginea din oglindă
Sufletele-pereche pot fi prieteni apropiaţi, colegi, un profesor, un om aparent necunoscut, cineva care vă influenţează viaţa într-un fel sau altul. Ele joacă jocul emoţional-spiritual-fizic al celei de a treia dimensiuni cu persoana dumneavoastră.
De obicei, atrageţi persoane care arată aşa cum arătaţi în vieţile paralele sau în cele trecute. De exemplu, dacă sunteţi un bărbat care caută o parteneră, vă orientaţi după cineva care arată sau se poartă aşa cum aţi face dumneavoastră dacă aţi fi femeie - precum o imagine în oglindă. Partenerul ideal de viaţă este ceea ce sunteţi dumneavoastră de fapt. Şi asta pentru că suntem, instinctual, mereu în căutarea unui mod de a ne găsi pe noi înşine, de a ne descoperi.

Eliberaţi-vă mintea, rămâneţi deschişi
Oamenii cu care ne întovărăşim în călătoria noastră spirituală variază pe măsură ce învăţăm şi mergem mai departe. Dacă simţiţi că este timpul să îi întâlniţi şi ei sunt la fel de pregătiţi, sincronicitatea vă va uni negreşit. Însă, trebuie mai întâi să percepeţi dorinţa în suflet.
Multe persoane vor să aibă aventuri metafizice, dar nu au timp pentru aşa ceva din cauza vieţii lor sociale (serviciu, şcoală, familie sau alte obligaţii). Când sunteţi totuşi pregătiţi veţi găsi timp pentru aceasta, iar experienţa va fi uluitoare. Nimic nu poate fi mai incitant şi mai plăcut decât să întâlniţi oameni care se află pe aceeaşi lungime de undă din punct de vedere spiritual. Realizaţi că treceţi împreună prin ceva măreţ, ce vă va determina să fiţi mult mai conştienţi când experienţa va lua sfârşit. Totul poate fi asemănat cu un voiaj.
Dacă simţiţi asemenea suflete împrejur, dar nu le puteţi localiza, nu trebuie decât să vă eliberaţi mintea, să rămâneţi deschişi, să vă vedeţi ca pe un far în noapte, ce ghidează şi trimite mesaje. Ei vor veni pentru ajutor şi limpezire sau pentru ceva mai mult decât atât. Vă veţi recunoaşte unii pe alţii şi veţi merge împreună mai departe.
Este foarte important să recunoaşteţi aceşti mesageri şi mesajele lor atunci când apar. Dacă îi pierdeţi, cel mai probabil sufletul dumneavoastră va relua căutarea ori de câte ori este nevoie, până când mesajul este captat şi înţeles.

Scopul: echilibrarea şi evoluţia

Dacă partenerul este instabil din punct de vedere emoţional, nu veţi putea intra în echilibru cu el, va trebui să mergeţi imediat mai departe pentru a găsi persoana potrivită, deoarece există pericolul de a vă dezechilibra emoţional. Deci ţineţi cont că partenerii-pereche sunt alături pentru a vă ajuta să vă simţiţi bine şi să evoluaţi, nu pentru a vă destabiliza psihic.

• Partenerii care vă completează nu vă ies în cale pentru o idilă, aşa că nu vă lăsaţi furaţi de scenarii şi de fantezii romantice când deveniţi apropiaţi. Acest lucru se întâmplă foarte rar. Echilibrul este numele jocului. Poveştile de dragoste, de cele mai multe ori, nu fac altceva decât să complice lucrurile.