de Carmen Ciripoiu
Undeva, aproape de Suceava, metropola armenilor din Moldova, într-un lăcaș sfânt ce pare mai vechi ca istoria, s-a născut speranța. Din orice loc al lumii ai veni aici, la sfânta Mănăstire Hagigadar, trebuie să păstrezi tăcerea, să-ți faci canonul cu credință. Doar mergând în genunchi la întâlnirea cu Dumnezeu, rugându-te din toată inima, vei afla dreapta și adevărata lucrare. Și atunci orice dorință, chiar de pare imposibilă, ți se va împlini.
Pe Dealul lui Bulai, necazurile par doar simple încercări
Locul unde e aşezată mănăstirea, cunoscut sub numele de Dealul lui Bulai, e tot mâna lui Dumnezeu. Cu mulţi ani în urmă, pe acest deal se afla doar un biet paraclis de lemn, părăsit de oameni. De atunci au trecut 500 de ani, iar mănăstirea a închis între zidurile sale milioane de dorințe și speranțe. Acolo, în locul acela unde timpul părea că s-a oprit în loc, lângă mica biserică de pe culme, au poposit într-o noapte doi negustori armeni de vite, pe nume Donavachian. Obosiți de atâta mers, armenii au pătruns ușor în lumea viselor. Ei au început să audă în vis îngerii cântând, apoi însăși Maica Domnului le-a apărut și le-a dat o poruncă duhovnicească: „Vă binecuvântez să vă izbutească negoţul şi familiile voastre să trăiască în bunăstare. Dar dacă va fi aşa, vă cer ca atunci când vă veţi întoarce pe locul acesta să ridicaţi o mănăstire cu hramul «Adormirea Maicii Domnului»”. Vorbele Sfintei Fecioare s-au adeverit mai repede decât au crezut aceștia, cei doi frați câștigând triplu față de cât își propuseseră. În semn de mulțumire, prin mult post și rugăciune, între anii 1512 şi 1513, frații au construit o mănăstire din piatră, fortificată, pe care au numit-o Hagioiagadar sau Hagigadar, care înseamnă, în limba armeană, „Îndeplinitoare de dorinţe”. Deoarece au cărat pietrele pentru temelie în genunchi, panta dealului fiind mult prea mare și imposibilă căruțelor, s-ar fi născut legenda ritualului specific mănăstirii. Cine se hotărăște să ajungă la Mănăstirea Hagigadar trebuie să învețe mai înainte de toate lecția tăcerii. Se spune că, dacă vrei să-ți împlinești orice dorință, de oriunde ai veni până vei ajunge aici, nu ai voie să rostești niciun cuvânt. Ispitele sunt mari, iar dacă vei auzi strigând pe cineva, nu te întoarce! Chiar și gândurile tale trebuie să învețe să tacă, pentru că doar așa vei putea asculta și înțelege. Nu e imposibil să faci asta, trebuie doar să ai credința că, odată ajuns acolo, pe Dealul lui Bulai, necazurile par doar simple încercări ale lui Dumnezeu.
În genunchi, către Dumnezeu
Chiar dacă nu sunt mai mult de o sută de pași, canonul urcării în genunchi spre Dumnezeu durează mai mult de o oră. Întâi urci dealul, apoi înconjori biserica, tot în genunchi, de trei ori. Te încremenește priveliștea și dacă, te uiţi mai atent, începi să le dai crezare celor care au spus că versantul dinspre răsărit s-a erodat de genunchii milioanelor de credincioși care l-au urcat de-a lungul sutelor de ani. Canonul acesta al urcării în genunchi e mai presus de om, fiind statornicit cu sfințenie. E lung drumul și greu, dar mergi mai departe pentru a fi vrednic să intri în împărăția Domnului. O mamă își ține pruncul în spate, dar zâmbește trist, ducându-și la final canonul. O bătrână și-a învelit genunchii în cârpe și pungi pentru a căpăta dreptul de a cere Maicii Domnului dreptul de a i se împlini dorința. Toți cei prezenți și-au zdrelit genunchii, dar așteaptă nerăbdători să intre în biserică, să atingă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, balsamul lor pentru suflet. Din când în când, se mai opresc pe la colțurile mănăstirii și șoptesc dorința pentru care au venit aici. Alții scot din buzunare, cu mâinile tremurânde, bilețele împăturite de acasă și le introduc în canaturile ușilor sau scriu direct pe aleile pietruite ce vor: sănătate, noroc în dragoste, căsătorie grabnică și binecuvântată, întoarcerea acasă a lui X sau Y, să se vindece de bolile care-i macină. Și toți, până la ultimul, se roagă Maicii Domnului să nu-și întoarcă fața de la ei. După ce ritualul a fost sfârșit, iar icoana Maicii Domnului sărutată cu lacrimi de durere și iertare, oamenii se întorc acasă, pe cealaltă poartă a mănăstirii. Gata, durerea a luat sfârșit. Oare li se va îndeplini dorința până să ajungă acasă? La Hagigadar, de 500 de ani încoace, răspunsul vine mai urgent decât ai crede.
Poveşti impresionante
Fiecare credincios care a atins pământul Mănăstirii Hagigadar poartă cu el o povară și o poveste. Pe Ionuț, un băiat de doar 7 ani, bolnav de cancer la cap, Maica Domnului l-a scăpat din ghearele morții. Violeta, o tânără cate nu-și găsea jumătatea, și-a întâlnit sortitul la doar două zile de când s-a reîntors de la sfânta mănăstire, iar soții Iosif au acum pruncul ce l-au așteptat zece ani. Nici de Tudor nu a uitat Sfânta Fecioară. A venit o singură dată la Hagigadar și a ajuns mare domn la București. Și lista dorințelor rezolvate poate continua la nesfârșit. Pentru că niciun vis nu a rămas neîndeplinit. Niciodată, până în ziua de azi.