Main menu

header

503 22 1de Carmen Ciripoiu

Mănăstirea Govora se numără printre lăcașurile sfinte, unde, pentru a te înălța la Dumnezeu, trebuie mai întâi să cobori. Să cobori în sufletul tău, să vezi ce se întâmplă acolo, și abia atunci vei putea să înalți rugăciunea cea adevărată Sfintei Fecioare, smeritei și mult slăvitei Maicii Domnului cu aripi și Sfânt Acoperământ, unică în lume și totodată nestemata Mănăstirii Govora, al cărei nume nu ai voie să-l rostești decât în șoaptă, cu alinturi și mângâieri, ca o incantație.

Pictura se află la Mănăstirea Govora

Se spune că o singură lacrimă a Maicii Domnului cu aripi poate schimba hotărârea Domnului în ceea ce ne privește, așa cum o singură lacrimă de-a noastră poate să înduioșeze sufletul Maicii, pentru că lucrarea icoanei, unică în țară și în lume, nu se termină niciodată. Doar noi, oamenii, uităm uneori ajutorul primit și ne folosim de Sfânta Fecioară pentru un interes imediat, fiindu-ne greu să înțelegem mesajul divin. Minunile sunt pentru suflet… Nimeni nu știe ce i-a determinat pe zugravii (pictorii) școlii brâncovenești de la Horezu, care, în anii 1700, lucrau la Mănăstirea Govora să-i adauge Fecioarei aripi de vultur, dar și Sfântul Acoperământ, poate doar credința și buna cunoaștere a Sfintei Scripturi, fără de care nu ar fi putut niciodată realiza o asemenea bijuterie. În acest sens, mărturie stau chiar rândurile scrise de Ioan Evanghelistul, singurul text care amintește de aripile Fecioarei: „Maicii Domnului i se dau aripile marelui vultur, ia Pruncul şi zboară din faţa balaurului în pustie, pentru un timp” (Capitolul 12 din Apocalipsa).

Este așezată deasupra ușii de la intrarea în sfântul lăcaș

503 22 2Cu multă evlavie, pictorii au așezat icoana deasupra ușii de la intrarea în lăcașul sfânt, deasupra pisaniei. Sub aripile sale, ce par să cuprindă tot Cerul, se află clerul, reprezentat prin ierarhi, și poporul, prin domnitori. Dar și fiecare suflet care a crezut în Maica Sfântă și s-a rugat ei… Pentru că orice rugăciune a Prea Sfintei e dusă cu nemărginită dragoste la tronul Fiului Său și Dumnezeul nostru. Semnificația acoperământului se leagă de faptul că Maica Domnului e grabnic folositoare asupriților, flămânzilor, dătătoare de hrană, de mângâiere celor obosiți, de acoperire celor neputincioși, toiag bătrâneților. Icoana Maicii Domnului cu aripi de vultur și Sfânt Acoperământ, a cărei frumusețe nu poate fi descrisă în cuvinte, este unică în țară și în lume. Și chiar dacă o asemenea icoană se găsește și la Mănăstirea Lainici, ea este realizată la dimensiuni mult mai mici față de cea de la Mănăstirea Govora. De altfel, în perioada interbelică, istoricii spuneau despre această icoană că este una dintre cele mai valoroase picturi care s-au păstrat din anii 1700.

A doua tipografie cunoscută din Țara Românească

Despre începuturile Mănăstirii Govora nu există date concrete, iar pisania spune: „Nu se știe cine a zidit această biserică”. Pomelnicul mănăstirii vorbește însă despre Vlad Călugărul, în timpul căruia se spune că lăcaşul a devenit unul dintre cele mai populate locuri de călugări cărturari. Există și supoziția că mănăstirea ar fi fost ctitoria lui Mircea cel Bătrân, de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Mănăstirea Govora este renumită și grație tipografiei întemeiate în timpul domniei lui Matei Basarab, a doua tipografie cunoscută din Țara Românească, dar și picturii aparținând secolului al XVII-lea. Printre multe alte volume, aici s-a tipărit și prima carte de legi în limba română, „Pravila cea mică”, în anul 1640, cea mai veche culegere de legi atât bisericești, cât și laice. E multă pace în Mănăstirea Govora, iar timpul pare încremenit în visare. O liniște ce obligă orice credincios să îngenuncheze în fața Icoanei Maicii Domnului cu aripi și Sfânt Acoperământ spre a pătrunde într-o altă dimensiune: a sufletului despovărat de trup.

În muzeul mănăstirii este păstrat un clopot de 250 de kilograme, cu inscripția: „S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu și al Sfântului Nicolae 6965“ (anii 1456-1457), adică în timpul domniei lui Vlad Țepeș

Scut de nepătruns

Primele date despre Acoperământul Maicii Domnului au apărut în jurul secolului al XVII-lea, la periferia Constantinopolului, însă tot pictorii de la Școala Brâncovenească se spune că au fost cei care au preluat acest motiv în pictura religioasă.