de Carmen Ciripoiu
Venerată în egală măsură de catolici, anglicani, luterani și de credincioșii ortodocși, Sfânta Lucia, sărbătorită la 13 decembrie, ne demonstrează, zi de zi, că niciodată nu e prea târziu să te apropii de Dumnezeu, într-un război nevăzut cu lipsurile, cu indiferența celor din jur, cu multele slăbiciuni ale firii.
„Precum prin mine se slăveşte Cetatea Catania, aşa şi prin tine se va slăvi şi împodobi Cetatea Siracuzei”
De loc din Siracuza Siciliei, Sfânta Muceniță Lucia, al cărei suflet era plin de pacea rugăciunii și a duhului coborât din Cer, a aparținut unei familii bogate, lipsită de griji. După moartea tatălui său, Lucia rămâne singură cu mama sa, Eutichia, „care avea boala curgerii de sânge de patru ani și care nu se vindeca însă cu nicio doctorie de la medici”. Gândind că suferința îi va fi fatală, Eutichia, care voia să-și știe copila lipsită de orice griji și de suferințe, a promis-o de soție unui tânăr nobil din oraș. Dar Lucia făcuse jurământ în sufletul său că-I va fi mireasă doar lui Dumnezeu pentru toată viața… De aceea, copila și-a rugat mama să amâne nunta pentru puțin timp și să facă împreună o vizită la mormântul Sfintei Agata din Catania, o altă tânără fecioară care, cu 50 de ani în urmă, încoronase dragostea sa pentru Hristos prin moarte. În timp ce se ruga cu toată inima pentru însănătoșirea mamei sale, Lucia a adormit, iar în vis i-a apărut Sfânta Agata în mijlocul îngerilor, zicându-i: „Sora mea Lucia, fecioara Domnului, pentru ce ceri de la mine ceea ce singură poţi îndată să dai? Căci credinţa ta ajută mamei tale şi, iată, s-a făcut sănătoasă! Şi precum prin mine se slăveşte Cetatea Catania, aşa şi prin tine se va slăvi şi împodobi Cetatea Siracuzei, pentru că ai gătit sălăşuire bine primită lui Hristos întru a ta feciorie”.
Suferințe mucenicești pentru Hristos
Și vindecată a fost Eutichia, întru slava Domnului. Drept recunoștință pentru această minune, femeia i-a permis Muceniței să-și urmeze calea aleasă și să împartă săracilor zestrea bogată care era pregătită de părinți pentru ea. Și astfel, o moștenire de o mie și ceva de galbeni, ce cuprindea, printre altele, podoabe de preț și mărgăritare, a fost împărțită cu dragoste și evlavie săracilor. Curând, vestea aceasta ajunge și la urechile logodnicului său, care, crezând că Lucia face negustorie cu zestrea lăsată de părinți, îi aduce la cunoștință chiar domnului cetății, Pashasie, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Dar Domnul nu-I lasă niciodată pe copiii săi… Când cei care țineau casa de desfrâu s-au repezit către Lucia, mare le-a fost mirarea pentru că nu au putut să o miște din locul în care aceasta era. „Atunci, Pashasie, cu mare supărare şi fiind în mare nepricepere, a chemat vrăjitorii, fermecătorii şi pe toţi popii idoleşti şi le-a poruncit să facă vrăjile lor împrejurul Luciei ca să fie urnită. Însă nimic n-a sporit, căci stătea ca şi cum ar fi fost pironită cu trupul de pământ”. Plin de furie, domnul cetății a poruncit să o ardă cu focul și să toarne peste ea smoală arsă, pucioasă și untdelemn fiert, dar flăcările o ocoleau, Sfânta Lucia rămânând în continuare nemișcată și nevătămată. Nemaisuportând să-l vadă pe Pashasie în mare supărare și nepricepere, unul dintre prietenii acestuia a poruncit să-i taie capul cu sabia. Cu ultimele puteri, Sfânta Lucia a primit sfânta împărtășanie și, după ce a rostit „Amin!”, sufletul său curat și-a luat zborul spre lăcașurile cerești, fiind așezată pe una dintre cele mai înalte trepte ale Paradisului.
Sărbătoarea luminii şi a alungării vrăjitoarelor
În vechime, potrivit calendarului iulian, Sfânta Lucia se sărbătorea în ziua solstițiului de iarnă, Mucenița fiind considerată patroana luminii bune, cea care-l învinge pe Lucifer, purtătorul de lumină rea. În Ardeal, ziua Sfintei Lucia era și cea a interdicțiilor, când femeile nu aveau voie să aprindă focul, să coasă, să gătească sau să țeasă. Potrivit tradiției, celor care încălcau aceste reguli li se încurcau ițele, iar găinile se opreau din ouat. Dar cel mai cunoscut obicei era cel al sculptării, timp de 13 zile, a unui scaun din nouă esențe de lemn, lucrare care trebuia terminată până în sfânta zi de Crăciun. Cine reușea să termine scaunul și se urca pe el la slujba de vecernie putea recunoaște vrăjitoarele printre femeile din biserică, apoi scaunul era aruncat pe foc. O altă tradiție spune că în ajunul sărbătorii, ușa casei era blocată cu o mătură, ca să nu intre duhurile rele. Mâncarea tradițională pentru sărbătoare erau găluștele cu magiun, care erau pregătite doar de fete. În fiecare gălușcă se punea câte un bilețel ce conținea numele unui băiat, iar prima care se ridica la suprafața apei purta numele ursitului.