de Carmen Ciripoiu
În preajma Sfântului Crăciun, Biserica Nașterii Domnului din Betleem, rug al credinței, pare înveșmântată în aur și lumină. Sfinți și îngeri laolaltă stau de față la sărbătoare și, ca la un semn nevăzut, își împreună palmele unite în rugăciunea închinată micului Iisus...
Pe aripi de înger
„Și tu Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va paște pe poporul Meu Israel”. (Matei 2:6) Privită de departe, Biserica Nașterii Domnului din Betleem pare o floare albă, coborâtă din Cer pe aripi de înger. Iar cel mai frumos colind cântat vreodată pe pământ, „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”, imnul împăcării noastre cu Dumnezeu, se aude și acum întru eternitate. Slavă Ție Mântuitorule că ne-ai lăsat în viața aceasta pământească să putem pune piciorul într-un loc atât de sfânt, unde s-a lucrat taina mântuirii neamului omenesc! Totul este divin și măreț la această basilică, pe măsura credinței marilor împărați bizantini! Împodobită ca o mireasă, Biserica păstrează mireasma binecuvântată a primelor veacuri creștine, mozaicurile milenare, catapeteasma sculptată și aurită, policandrele și candelele, bolta lucrată artistic în lemn, după vechiul stil bazilical, Sfântul Altar și icoanele pe care le-au sărutat atâtea generații de pelerini din toată lumea. Aici s-a văzut Dumnezeu cu omul, Cerul cu Pământul, focul s-a atins de materie și nu s-a mistuit. Aici am învățat toți a ne ruga, a iubi și a plânge.
Ridicată de Sfânta Elena
În anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin, începe în Betleem construcția unei minunate și inconfundabile biserici, cu altarul așezat chiar deasupra peșterii unde s-a născut Iisus. Biserica avea o intrare monumentală și era compusă dintr-un pronaos și un naos divizat în cinci nave longitudinale prin patru rânduri de coloane și altarul octogonal. Potrivit descrierilor numeroșilor pelerini ai secolelor al IV-lea și al V-lea, chiar și pardoseala era acoperită de minunate mozaicuri, cu motive florale creștine, unele dintre acestea putând fi văzute și astăzi în incinta bisericii, la un nivel inferior pardoselii actuale. În timpul împărătesei Elena, altarul octogonal era astfel construit, încât credincioșii puteau privi în interiorul Sfintei Peșteri chiar de sus, din biserică. Mai mult, existau și trepte care duceau la locul cel sfânt al nașterii, credincioșii putând coborî și urca pe o singură scară. În secolul al VI-lea, împăratul Iustinian mărește octogonul original și-l transformă într-un altar cu trei abside, iar în locul pronaosului construiește un mic pridvor, schimbând astfel forma inițială a bisericii, dar structura arhitecturală rămâne nemodificată până în zilele noastre. Coloanele din naos, ce aparțineau bisericii din secolul al IV-lea, în număr de 44, înalte de șase metri, de culoare roșie, susțin capiteluri de marmură albă, frumos împodobite cu acante, iar deasupra fiecăreia se găsește sculptată o rozetă cu o cruce grecească.
Apărată mereu de Domnul
Nimeni și nimic nu a putut distruge Biserica Nașterii. Nici cruciații care au cucerit Palestina în anul 1096, nici dinastia Ayyubiților, nici nebunia fanaticului sultan Rukn ed-Din Beibars, care a pus la pământ chiar și tunurile de apărare ale orașului. Căci, văzând pictați pe pereți pe cei trei magi în haine persane și ascultând rugămințile călugărilor slujitori, cotropitorilor li s-au înmuiat inimile și nu s-au atins de locul sfânt. Dintre cele trei impunătoare intrări principale originale s-a păstrat doar cea din mijloc, care se folosește și în prezent. Numită poarta umilinței, aceasta a fost zidită în perioada dominației otomane, pentru a se împiedica intrarea călare în biserică. Tradiția spune că frumoasa pardoseală, lucrată pe vremea cruciaților, a fost scoasă într-o noapte și dusă în moscheea de pe stâncă, unde se află și astăzi. Auzind acest lucru, creștinii din Betleem au adus fiecare din propriile case bucăți de piatră, iar pardoseala basilicii a fost refăcută într-o singură noapte. În anul 1764, vechiul iconostas, construit cu binecuvântarea Patriarhului Dositei, a fost înlocuit cu o superbă catapeteasmă aurită, sculptată în lemn. Picturile lucrate cu migală în stil bizantin reprezintă scene din Evanghelii, iar toate icoanele împărătești sunt îmbrăcate în argint.
„Hic de Virgine Maria Jesus Christus Natus Est”
Negrăită smerenie și topire în dumnezeiască dragoste. Asta simte orice credincios care pășește sfios în Sfânta Peșteră. Foarte modestă, lungă de șapte metri și lată de trei metri, peștera, de formă dreptunghiulară, pardosită cu marmură, păstrează și acum bolta originală, de formă cilindrică, și acaparează prin multitudinea de candele migălos împodobite cu ouă de struț care atârnă din tavan. În partea de răsărit se găsește altarul principal, unde s-a născut Iisus, iar pe steaua de argint fixată în marmură sunt săpate cuvintele: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus Natus Est” („Aici s-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”). Steaua are 14 colțuri, pentru că, așa cum spune Sfântul Matei în Evanghelia sa, „toate neamurile de la Avraam până la David sunt patrusprezece”. În partea opusă se află Altarul Ieslei, acolo unde a fost așezat Iisus după ce s-a născut, locul unde au venit păstorii, urmând cuvântul îngerului. Potrivit fericitului Ieronim, împărăteasa Elena a găsit micul leagăn de lemn, pe care l-a îmbrăcat în argint. Cel de-al treilea altar este închinat magilor, care, „… intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și, căzând la pământ, s-au închinat Lui și, deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă”. Betleem, Crăciun, Nașterea Domnului, îngeri, magi, păstori, Pruncul Iisus în iesle. Sunt cele mai sfinte cuvinte care s-au întipărit vreodată în inimile noastre.
Când icoanele vorbesc...
Nimic nu poate tulbura mai mult un pelerin ca icoana Maicii Domnului cu Pruncul (denumită Betleemiţa, fiind singura icoană în care Fecioara Maria zâmbeşte), situată în absida dreaptă a altarului, și Icoana Mântuitorului care deschide ochii, aflată pe partea superioară a unei coloane, în apropiere de scara ce coboară spre Sfânta Peșteră. Istoria spune că, după ce s-au rugat cu lacrimi de pocăință Maicii Domnului, multe femei au fost dăruite cu prunci, iar bolnavii și-au împlinit visul de a fi sănătoși. În ceea ce privește icoana misterioasă a Mântuitorului, legenda locului vorbește că icoana a fost adusă de un soldat, care le-a spus călugărilor că, deși este înnegrită, ea se va curăța, iar ochii lui Hristos se vor deschide. La aproape 200 de ani de la acel moment, icoana s-a curățat singură mai bine de jumătate. În iarna anului 1995, din ochii Domnului a curs pentru prima dată mulțime de lacrimi, apoi Mesia și-a ridicat pleoapele în anul 2003, în timpul războiului din Irak. Se crede că la sfârșitul lumii, când va avea loc Armaghedonul, Iisus va deschide ochii complet, iar atunci va avea loc a doua venire a Mântuitorului.