de Raluca Grințescu şi Carmen Ciripoiu
De 2.000 de ani, într-un grajd din Betleem, Iisus se naște pentru noi. De 2.000 de ani, trei păstori vin să se închine Păstorului cel Bun, îngerii să-L slăvească, iar steaua să-L lumineze. O noapte magică în care fiecare își poate face sufletul iesle Mântuitorului.
„Slavă lui Dumnezeu în Ceruri. Și pace pe Pământ! Între oamenii plăcuți Lui!”
Era liniște și întuneric. Și nimeni din Betleem nu bănuia ce va urma. Deodată, o stea strălucitoare a răsărit, iar un înger, înconjurat de o lumină puternică, s-a arătat unor păstori așezați pe o câmpie din împrejurimi, ce-și depănau amintirile în jurul unui foc. Înspăimântați, aceștia au încercat să fugă, dar îngerul i-a oprit: „Nu vă temeți! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Căci vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în Cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Și deodată alți îngeri au coborât din Cer. Erau 1.000 și cântau un cântec cum nu s-a auzit vreodată: „Slavă lui Dumnezeu în Ceruri. Și pace pe Pământ! Între oamenii plăcuți Lui!”. După ce au terminat cântecul, îngerii au zburat din nou în Ceruri și iarăși s-a făcut liniște pe câmpia Betleemului. Dar păstorii nu s-au mai așezat lângă foc și, lăsându-și oile în grija Domnului, au plecat spre Betleem. Când au găsit grajdul și l-au văzut pe Iisus, cel mai minunat dintre toți copiii minunați născuți vreodată pe Pământ, au înțeles totul. S-a născut Mântuitorul care va ferici omenirea! Au îngenuncheat în fața ieslei, s-au închinat copilului, apoi s-au întors la mioarele lor, iar pe drum au cântat melodia îngerilor: „Slavă lui Dumnezeu în ceruri! Și pace pe Pământ. Între oamenii plăcuți Lui!”. Poate nu atât de frumos ca îngerii Domnului, dar cu toată inima. Copilul din iesle îi făcuse fericiți.
Primii evangheliști ai erei creștine
De ce au fost niște simpli păstori aleșii Domnului să fie primii martori ai venirii Sale pe lume, vizita lor precedând sosirea magilor? Ca o dovadă a iubirii Domnului pentru oamenii simpli, față de cei săraci și neînsemnați. Iar pentru că au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Acest Copil, cei trei păstori au fost supranumiți „primii evangheliști ai erei creștine”. Biblia ne arată că singurul evanghelist care pomenește de prezența păstorilor la Betleem la evenimentul naşterii lui Iisus Hristos este Luca, iar, potrivit istoriei, turmele de lângă Betleem nu erau unele oarecare, pentru că acolo au crescut mieii care au fost sacrificați ulterior la Templul din Ierusalim, aflat la o mică distanță de Betleem. Nu în ultimul rând, prezența păstorilor, spune istoria biblică, amintește de Regele David, care a fost păstor înainte de încoronare, de aceea Iisus este numit și Fiul lui David. Astfel, Hristos se naște în preajma păstorilor pentru a fi confirmat ca Regele Lumii și a-și împlini menirea.
Casa celor care fac strajă
Primul care amintește de câmpul păstorilor, numit în părțile locului după satul Beit Sahour (care se traduce prin casele celor care fac de strajă), a fost istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea, urmat de Fericitul Ieronim, cei doi precizând că locul se află aproape de Turnul Ader, aflat la circa un kilometru de Betleem. Puțin mai târziu, într-una dintre peregrinările sale, Egeria a zărit într-o vale din apropierea Betleemului „o biserică ce se numeşte «La Păstori», cu o grădină mare, înconjurată de un zid drept, şi cu o foarte frumoasă grotă, adăpostind un altar”. În secolele VII-VIII, calendarul Bisericii din Ierusalim vorbește despre existența unei mănăstiri undeva la est de Betleem, denumită „Poememium”, adică „Mănăstirea Turmelor”. Unul dintre stareții acestui sfânt lăcaș ridică locul de lângă mănăstire la rangul de „Păşune Sfinţită”, iar un diacon pe nume Petru îl numește „Biserica Păstorilor” și vorbește totodată și despre o peșteră ce se afla sub biserica amintită. În perioada cavalerilor cruciați, Biserica Păstorilor va fi distrusă, iar creștinii și-au îndreptat pașii către un alt loc, numit „Deir el-Raawat” (în traducere, „Mănăstirea Păstorilor”). Începând cu anul 1859, locul numit „Siyar el-Ganam”, adică „Stana Oilor”, a fost ales drept loc al arătării îngerului către păstori.
Lăcaşul a fost populat încă din vremea lui Irod cel Mare
Săpăturile arheologice întreprinse între anii 1951 şi 1952 de călugării franciscani au scos la iveală un întreg complex monahal, cu prese de ulei, cisterne, magazii și grote, și astfel s-a ajuns la concluzia că locul a fost populat încă din vremea Regelui Irod cel Mare. Printre vechile situri care au văzut atunci lumina s-a numărat și o veche biserică creștină, ce datează din secolele IV-V, specialiștii notând că la construcția acesteia au fost folosite pietre de la Biserica Nașterii din Betleem. Lăcașul se remarcă prin cele două altare semicirculare ce păstrează urme de mozaic și inscripțiile. Un an mai târziu, lângă aceste ruine, tot călugării franciscani au ridicat, sub forma unui cort folosit doar de păstori, o micuță biserică pe care au numit-o „Slavă întru cei de sus”, pictată semnificativ cu fresce ce au legătură cu Naşterea Mântuitorului, arătarea îngerului, păstorii şi oile, drumul spre peştera din Betleem şi Naşterea Pruncului Iisus.
Altar bizantin închinat Fecioarei Maria
În partea de est a aceluiași câmp, pe locul unde a fost descoperită o peșteră datând din secolul al IV-lea, potrivit fragmentelor foarte vechi de mozaic, se află Mănăstirea ortodoxă a Păstorilor. Mărturie stă și altarul lăcașului sfânt, descoperit de cercetători ca fiind ridicat de Sfânta împărăteasă Elena, în lungile sale peregrinări prin Țara Sfântă. Potrivit tradiției, în această peșteră s-ar fi adăpostit cei trei păstori atunci când îngerul Domnului le-a vestit nașterea Mântuitorului lumii. „Veniţi toate gurile, gătiţi-vă şi faceţi-vă apă şi izvoare de cântări! Să vină Duhul Sfânt şi să laude El în noi toţi pe Tatăl Care ne-a mântuit prin Fiul Său. Binecuvântat fie El înainte de toate, în Fiul Său!” (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii XXII, 41). Aici a fost descoperit și un mormânt pentru trei păstori din zonă, probabil cei aleși de Domnul să vestească omenirii, într-o noapte tainică, pentru fiecare dintre noi, minunea. În secolul al V-lea, deasupra vechii peșteri a fost zidită o biserică, iar un secol mai târziu, o minunată basilică creștină, atât peștera, cât și biserica fiind întărite în secolul al VII-lea. O nouă Biserică a Păstorilor a fost construită în anul 1972 de călugări ortodocși greci lângă peștera parcă mai veche ca istoria, unde se află un paraclis închinat Fecioarei Maria, cea neprihănită, ce ne-a învrednicit pe toți să prăznuim înnoirea neamului omenesc. Să-l privim pe copilul Iisus, ascuns între scutecele sale de un alt neîntinat și să înțelegem că nu fără un rost anume am fost făcuți după chipul și după asemănarea Lui. Să-L naștem mereu în inimile noastre, cum ne-a învățat marele duhovnic Arsenie Papacioc, pentru că doar „Cu El putem totul, fără Hristos nu putem nimic. Repetați-vă asta întreaga viață și veți greși mai puțin, nu vă veți mai teme și veți putea birui. Trăiți pe Hristos în orice moment. Mai înainte de toate, să dați slavă milostivirii și bunătății celei negrăite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Preacuratei și Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Nașterea Lui. (...) Amin!”.
Slujba îngerilor
Multe miracole s-au petrecut de-a lungul timpului pe Câmpul Păstorilor. Dacă apariția îngerilor, a Sfintei Fecioare sau a Sfântului George nu mai era considerată stranie de locuitorii satului, un eveniment cu totul deosebit l-a trăit cuviosul Khalil al-Kasis, care, într-o dimineață, a plecat la sfânta slujbă mai devreme decât de obicei. Pentru că a găsit biserica deschisă, acesta a intrat și a văzut o mulțime de oameni necunoscuți, iar două ore mai târziu, singurul care avea cheile bisericii, părintele Nicholas, l-a găsit dormind în strană. Ce s-a întâmplat? Liturghia la care a asistat Khalil a fost ținută de îngeri, care ulterior s-au ridicat la Cer, lăsându-l pe acesta să se odihnească.
Anafura Fecioarei Maria
Un arab ortodox cu mare credință în suflet, Khalil Aburfa, locuitor al satului, a hotărât să ia cheia bisericii din peșteră să aprindă lumânările înaintea începerii slujbei. Era trecut de miezul nopții cu două ore. Când s-a apropiat de subsolul mănăstirii, el a auzit cântece ce nu puteau fi interpetate de pământeni. Când a pătruns în interior, a văzut un cor de îngeri, apoi pe Sfântul George venind călare și pe Fecioara Maria, care stătea în fața corului. După un timp, Khalil a observat că avea în mână bucățele de anafură și câțiva stropi de apă pe haine.
Șarpele galben, paznicul locului
În jurul anului 1930, Biserica Păstorilor nu avea nici călugări și nici paznici care să o protejeze de pericole. Potrivit povestirilor locuitorilor satului din apropiere, cel care avea grijă de sfântul lăcaș era un șarpe galben imens, cu o cruce pe cap. La un moment dat, nepotul preotului din sat, Fr. Nicholas, care mergea cu tatăl său prin Câmpul Păstorilor, a văzut cum șarpele cel galben a început să scoată sunete ciudate. Speriat, bărbatul s-a întors acasă să ia pușca pentru a omorî dihania, însă, deși a încercat de nenumărate ori să tragă, glonțul se oprea mereu pe țeavă. Uimit de pățanie, omul a dat fuga să-i povestească fratelui său, căruia i-a mărturisit că motivul pentru care nu l-a putut omorî este că târâtoarea are grijă de sfânta biserică.
Rugăciunea salvatoare
Pentru că seceta din urmă cu 50 de ani i-a lăsat pe locuitorii zonei fără provizii, femeile din sat au hotărât să meargă la vechea biserică, unde să înalțe rugăciuni fierbinți Maicii Domnului. Dorința le-a fost împlinită mai repede decât s-au așteptat, la întoarcerea în sat credincioasele constatând că ploua din belșug.
Şi Domnul voiește...
Un locuitor musulman al satului a intrat pe ascuns în zona mănăstirii având în gând să fure câteva pietre. La scurt timp după ce le-a dus acasă, Maica Domnului i-a apărut în vis de mai multe ori, avertizându-l că pietrele Îi aparțin și că va trebui să le returneze, altminteri un mare necaz se va abate asupra familiei sale. Deși la început a ignorat cuvintele Fecioarei Sfinte, s-a hotărât să le înapoieze. Din acel moment, soția sa, care pierduse două sarcini până atunci, s-a însănătoșit și a născut șapte copii. Pentru minunea înfăptuită de Fecioara Maria, primii doi copii i-a creștinat ortodox la Mănăstirea Păstorilor, pe unul chemându-l Aissa („Iessous - Hristos”) și pe celălalt, Musa („Moise”).
Hoții, pedepsiți
În perioada strânsului de măsline în vederea realizării uleiului, niște hoți au apărut într-o dimineață în curtea mănăstirii ca să fure recolta. Au umplut un sac imens, dar, când să-l urce pe măgăruș, mare le-a fost mirarea că sacul nu a putut fi mișcat din loc. Atunci, Fecioara Maria le-a apărut în față, mustrându-i: „Știți ce faceți? Măslinele aparțin mănăstirii și nu aveți niciun drept asupra lor!”. Apoi, i-a avertizat că cine fură din locul sfânt de pelerinaj al păstorilor va suferi cumplit. Auzind acestea, hoții s-au speriat, au lăsat sacul și au fugit înapoi în sat, recunoscându-și fapta în fața preotului satului. Atât de multe au fost miracolele petrecute în Câmpul Păstorilor, încât pelerinii, înainte să părăsească locul și să pornească la drum, obișnuiau să-și scuture încălțămintea, ca nu cumva să plece cu praful de acolo. Căci nimeni nu voia să se pună cu forța Fecioarei Maria.
Să nu trecem nepăsători, îngândurați și nefericiți pe lângă miracole. Acestea există și uneori, în Ajunul Crăciunului, timpul profan lasă loc celui sacru...