de Carmen Ciripoiu
Dacă Hristos reprezintă prezentul, necuprinsul, care nu-și pierde niciodată prospețimea, Moise, cel mai mare profet al Vechiului Testament, rămâne trecutul și Legea venită de la Dumnezeu prin el, omul, al cărui simplu toiag i-a eliberat pe fiii lui Israel din robie.
„Vei scoate poporul meu din pământul Egiptului”
De ce a fost ales tocmai Moise, un egiptean crescut la curtea împăratului Egiptului, să-I ducă mai departe Cuvântul? Pentru că întrunea toate calitățile să ajungă „părintele profeților care l-au precedat și care l-au urmat”. Sau, după cum scrie în Deuteronom: „De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut față către față”. Se spune că atunci când Hristos ți se arată, Îi dai slavă. Apoi, între tine și El se așterne tăcerea. O tăcere plină de lumină. Același lucru l-a simțit și Moise când, în întinderea aridă a Munților Sinai, pe când era un biet păstor care îngrijea de caprele socrului său, Ietro, a auzit pentru prima dată glasul Celui de Sus. De la izgonirea lui Adam, Vocea Domnului nu mai răsunase pe acel pământ. Dar Moise a auzit-o clar, venind din focul ce răzbătea dintr-un tufiș al deșertului sub forma unui rug ce ardea continuu, fără să se mistuie: „Să nu te apropii aici. Scoate-ţi încălţămintele din picioarele tale, că locul pe care stai tu este pământ sfânt”. (…) „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Am văzut chinuirea poporului Meu din Egipt şi strigarea lor am auzit. Că ştiu durerea lor şi M-am pogorât să-i scot pe ei din mâna Egiptului, să-i iau din pământul acela şi să-i duc pe ei în pământul cel bun, în pământul în care curge lapte şi miere. Iar tu vino ca să te trimit la faraon, la împăratul Egiptului, şi vei scoate pe poporul Meu, pe fiii lui Israel din pământul Egiptului”. Iar la întrebarea lui Moise, „Cine să le spun că m-a trimis?”, Dumnezeu dă un unic răspuns: „Eu sunt Cel ce sunt”.
Cuvântul trebuie ascultat…
Atunci au început istoria poporului ales și una dintre călătoriile care aveau să schimbe lumea din temelii. O călătorie istovitoare pe care Moise a făcut-o avându-L pe Dumnezeu în adâncul inimii. Dar cum să-i îmblânzească inima un biet păstor marelui faraon să-i lase poporul pentru a aduce jertfă Domnului în pustie? Tot Domnul a ales, transformând simpla sa bâtă de păstor într-un simbol al autorității divine. Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag”. Domnul i-a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag. „Iată ce vei face ca să creadă că ţi s-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”, i-a zis Domnul. Toiagul căpătase un alt trup, o altă fire și i-a amintit lui Moise că Dumnezeu era mereu cu el, că toate lucrurile sunt cu putința celui care crede și că întotdeauna Domnul dezleagă viața cea nouă prin puterea Lui. Așa s-a prezentat Moise în fața faraonului: cu sfântul său toiag, pe care, aruncându-l la pământ, s-a prefăcut în șarpe. Dar mai tare s-a împietrit inima faraonului care n-a vrut să dea ascultare poruncii Domnului. Atunci, Cel de Sus a aruncat, prin Moise, zece pedepse asupra pământului Egiptului.
Doar Dumnezeul lui Israel are dreptul să judece
La cea dintâi pedeapsă, Moise a luat toiagul său și a lovit apa râului faraonului și „s-a prefăcut toată apa râului în sânge şi peştii cei din râu au murit şi s-a împuţit râul şi nu puteau egiptenii să bea apă din el”. Când Dumnezeul lui Israel a hotărât a doua pedeapsă, Moise a întins mâna spre apele Egiptului și a scos broaște „care au intrat prin case şi prin odăile cele de culcat, pe aşternuturi şi în casele slugilor lor, ale poporului lor, în aluat şi în cuptor, la împărat, la slugile lui”. Dar inima faraonului tot nu putea fi mișcată. Atunci, Domnul a trimis a treia urgie: țânțarii, „care i-au înţepat pe oameni şi pe dobitoace şi au intrat la faraon, în casele lui şi la robii lui, şi tot nisipul era plin de muşiţă în tot pământul Egiptului”. Dacă a patra pedeapsă a constat în muștele câinești, a cincea urgie a adus moartea în toate animalele de pe pământul Egiptului. Deși era îngrozit, faraonul nu s-a lăsat înduplecat. Atunci, Domnul și-a arătat pentru a șasea oară mânia, prin bubele cu puroi care se iveau la oameni și la dobitoace. Nici această palmă nu l-a speriat pe împăratul Egiptului. Dumnezeul lui Israel s-a supărat și mai tare și a aruncat grindină și foc arzător cu piatră, ucigând totul în cale, „de la om până la dobitoc”. Dacă cea de-a opta pedeapsă a constat în lăcustele și omizile care au mâncat tot rodul pământului, la cea de-a noua palmă dată de Domnul, timp de trei zile, întunericul s-a așternut peste tot pământul Egiptului, „întuneric pe care nu putea focul să-l lumineze”. Niciuna dintre aceste pedepse nu a vătămat vreun evreu, ci numai pe egipteni, pentru neascultarea poruncilor Domnului. Ultima pedeapsă, a zecea și cea de pe urmă, a fost cea mai cumplită: moartea celor întâi născuți ai Egiptului, printre care și pruncul faraonului. Prea grea pedeapsă chiar și pentru împăratul egiptenilor, care, cu inima sfâșiată de durere, l-a chemat în toiul nopții pe Moise și i-a slobozit poporul: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din mijlocul poporului meu; şi voi, şi fiii lui Israel şi duceţi-vă de-i faceţi slujbă Domnului Dumnezeului vostru precum aţi zis. Luaţi-vă şi turmele şi cirezile şi duceţi-vă! Binecuvântaţi-mă şi pe mine!”. Și astfel s-a împlinit cuvântul Domnului.
Biserica închinată dreptului prooroc
Potrivit tradiției iudaice, Nebo este muntele pe care Moise a privit spre Pământul Făgăduinței, spre Țara Sfântă, unde nu i-a fost îngăduit să pășească. Această legătură a muntelui cu marele prooroc a făcut ca locul să devină un important centru de pelerinaj. Tot aici au fost descoperite rămășițele unei vechi biserici creștine, iar deasupra acestora a fost înălțată o biserică închinată lui Moise. Pe vârful muntelui, într-o margine a platoului, se află o modernă sculptură, lucrată de un artist italian, care înfățișează „Toiagul lui Moise”. La baza acestuia se află scrise cuvintele Mântuitorului: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului” (Ioan 3, 14).