de Carmen Ciripoiu
Istoria Sfântului Haralambie, făcătorul de minuni, prăznuit la 10 februarie al fiecărui an, e firavă ca o șoaptă. Iar ca să o prinzi în slove, ai nevoie de har, de iscusință, dar mai ales de credință. Însă cine nu le capătă pe acestea rugându-se cu tot sufletul Mucenicului?
Când miracolele încep să prindă contur…
Când îi privești icoana, Sfântul Haralambie pare mai degrabă un bunic de a cărui prezență nu te poți lipsi niciodată. O comoară binecuvântată. Incredibila-i putere o simți cel mai bine când începi să stărui în rugăciune, și atunci, iubirea și mila îți potopesc inima. E clipa când Mucenicul pare că străpunge valul materiei, intră în lumea noastră și miracolele încep să prindă contur. Au loc vindecări trupești de neînțeles, dorințele se transformă în realitate și începi să înțelegi biruințele credinței. De cele mai multe ori, trupul nostru nu se schimbă, dar inima nu va mai fi niciodată la fel. Când ai intrat în legătură cu Sfântul Haralambie ai uitat de ură, de răutate, de invidie. Rămâne doar o permanentă străfulgerare de iubire.
„Moartea mă va duce lângă Hristos”
Se spune că oriunde ai săpa în Asia Mică, vei descoperi oseminte de eroi, moaște de sfinți, cruci și icoane, alături de ruine nedescoperite încă de biserici și de mănăstiri. Unul dintre acești martiri, care s-a născut pe acest tărâm, în Cetatea Magnisia, este Sfântul Haralambie, a cărui viață a arătat cât de mare este puterea credinței pe care o învață Evanghelia. Prețuit pentru caracterul său curat și pentru marea credință, Haralambie a fost ales preot de credincioșii locului, iar ecoul cuvintelor sale strălucite au ajuns peste tot în lume. Doar împăratul Septimiu Sever, prigonitorul creștinilor, îi pusese gând rău. Plin de ură, l-a trimis pe reprezentantul său, Lucian, să-l aresteze pe Mucenic și să-l aducă în fața sa. Haralambie avea atunci 113 ani. Doar trupul îi era bătrân, pentru că inima era alături de poporul său. Liturghisea cu aceeași patimă pentru Domnul, iar cuvintele sale erau ascultate cu mare atenție, ca un glas care vine din veșnicie. Tiranul Lucian a crezut că bătrânul tremură în fața morții și se va lepăda ușor de Hristos ca să se închine idolilor. Și, cu cât îi spunea necredinciosul Lucian să se lepede de Domnul, cu atât Sfântul era mai hotărât și mai viteaz: „Eu de atâţia ani Îl slujesc pe Hristos şi nu m-am lepădat de El niciodată. Şi acum, la bătrâneţile mele, când din clipă în clipă aştept moartea, să mă lepăd de El? Niciodată! Moartea mă va duce lângă Hristos”.
Îngrozitorul martiriu
Încăpățânarea Sfântului l-a înverșunat și mai tare pe Lucian, care a poruncit ostașilor să-l jupoaie pe Haralambie de viu. Sfântul nu s-a îngrozit. Inima sa îi aparținea lui Hristos, iar Domnul i-a dat putere să învingă acest martiriu groaznic. I-au rupt carnea cu cârlige de fier și l-au jupuit de piele, dar Sfântul le mulțumea călăilor săi, spunând: „Vă mulțumesc, fraților, că mi-ați reînnoit sufletul care dorește a se uni cu veșnicia!”. Când au văzut că Sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt, doi soldați care îl păzeau, Porfirie și Vaptos, au mărturisit credința lor în Hristos, dar au fost omorâți pe loc, prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea Sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos și au fost și ele imediat martirizate. Se spune că însuși Lucian, plin de mânie, a încercat să-l rănească pe Sfânt, dar, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul Sfântului. Atunci, l-a scuipat în față pe Sfânt, dar gura i s-a strâmbat și i s-a întors la ceafă. Disperat, acesta l-a implorat pe Haralambie să-l salveze cu rugăciunile sale și să se milostivească de el. Sfântul martir, în bunătatea sa, s-a rugat pentru Lucian, care s-a vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, Lucian a căzut la picioarele Mucenicului și l-a rugat să-l boteze.
Judecat chiar de împărat
Vestea s-a răspândit cu repeziciune, iar împăratul însuși s-a hotărât să-l judece. Soldații trimiși i-au legat barba în jurul gâtului, apoi i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars fața și i-au jupuit pielea de pe trup. Însă răbdarea și credința lui Haralambie erau de neclintit, iar trupul său s-a vindecat miraculos. Uimit, Sever l-a pus la încercare pe Haralambie, aducându-i o persoană chinuită de 35 de ani de un duh rău, să vadă de ce e în stare Sfântul. O singură rugăciune a fost de-ajuns, și demonul a fost alungat. Dar împăratului nu i-a fost de ajuns și a adus în fața lui Haralambie și corpul unui băiat tânăr, care murise cu trei zile în urmă. Iar după rugăciunea lui Haralambie, tânărul a înviat! Iubirea infinită pentru Domnul a făcut ca mulți închinători la idoli să uite de cele rele și să se pocăiască. Însăși fiica împăratului, Galinia, a înțeles mesajul Domnului și, cu mâinile sale, a zdrobit statuile zeilor dintr-un templu păgân. Doar ura din sufletul împăratului nu a fost stinsă, iar acesta a dat ordin să i se zdrobească gura cu pietre și să i se ardă barba, dar Sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi. În cele din urmă, la insistențele prefectului Crispus, împăratul a pronunțat sentința de condamnare la moarte a lui Haralambie prin tăierea capului cu sabia. După execuție, fiica împăratului, Galinia, a îngropat trupul martirului cu multă onoare.
Sfintele sale Moaşte se află în România şi în Grecia
Cel mai mare fragment al craniului Sfântului Haralambie este păstrat în Mănăstirea Sfântul Ștefan de la Meteora, iar o altă parte din capul său a stat mult timp în altarul Bisericii Sfântul Gheorghe din Iraklitsa Veche, din Grecia, fiind mutate, în anul 1922, în biserica din Iraklitsa Nouă. Părticele din moaștele sale se găsesc și la Mănăstirea Miclăușeni din Iași, alături de moaștele altor 30 de sfinți, la Mănăstirea Rașca, la Catedrala episcopală din Galați, precum și la bisericile bucureștene „Sfântul Dumitru” (Poșta), „Sfinții Arhangheli” (Oțelari), „Sfântul Stelian” și Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - Stavropoleos. De asemenea, o părticică din moaștele Sfântului Haralambie se află la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” - Mărgeanului din București.