de Carmen Ciripoiu

Îmbrăcat în veștmintele sale luminoase ale bucuriei, preotul nu mai vorbește omenește, ci dumnezeiește: „Dacă vorbește cineva, cuvintele sale să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujba sa să fie ca din puterea pe care o dă (…)”. Pentru că veștmântul preoțesc este ca o predică tăcută, ce amintește celui care o poartă că este slujitor al Domnului. Pentru cel care o poartă cu credință, haina este ca lumina de pe Tabor, iar pentru cel care o nevrednicește, smochinul cel neroditor.

Împodobiți cu cununa cerească a măririi

Cea mai veche mențiune despre existența veștmintelor sacerdotale apare în mesajul pe care Sfântul Apostol Pavel îl transmite ucenicului său Timotei, în care îl roagă să-i aducă felonul pe care l-a lăsat în Troia: „Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum și cărțile, mai ales pergamentele”. Un alt felon al Sfântului Apostol Pavel se spune că s-a aflat în Antiohia, iar Sfântul Grigorie Dialogul se zice că purta cu sine mereu o haină preoțească a Sfântului Evanghelist Ioan. Istoria amintește și de împăratul Constantin cel Mare, despre care se spune că a cumpărat veștminte scumpe pentru Biserica Învierii, zidită de el la Ierusalim, și a poruncit episcopului Macarie să le poarte la sărbătoarea Botezului Domnului. Datorită acestor informații, înțelegem că veștmintele bisericești erau folosite din primele veacuri creștine, Sfinții Părinți săvârșind serviciul liturgic îmbrăcați în haine cu totul deosebite. Dacă unele veștminte erau confecționate după modelul celor din Vechiul Testament, altele erau lucrate în strânsă legătură cu înțelesul lor tainic. Semnul distinctiv prin care se deosebesc aceste veștminte de hainele obișnuite era chipul Sfintei Cruci, brodat sau zugrăvit pe ele. Cu timpul, veștmintele s-au diversificat și au devenit mai împodobite, pentru a-i atrage prin fast și prin solemnitate pe cei neconvertiți la creștinism.

Semnificația culorilor

Așa cum fiecare veștmânt are un simbolism propriu, pentru veștminte sunt folosite, în general, șase culori: alb, verde, roșu purpuriu, roşu, albastru și auriu. Pentru că albul reprezintă puritatea luminii asupra harului lui Dumnezeu, veștmintele de culoarea îngerilor se îmbracă, de obicei, la Praznicele Botezului Domnului, Schimbării la Față și Învierii Domnului. Verdele, culoarea Sfântului Duh, se poartă mai ales la Pogorârea Sfântului Duh. Pentru că ne duce cu gândul la sângele lui Hristos, veștmintele purpurii se îmbracă la sărbătorile Sfinţilor Martiri, la Înălţarea Sfintei Cruci, dar şi la Crăciun, în acest caz, culoarea roşie aducându-ne aminte de Naşterea Mântuitorului, iar cele roșu deschis sunt purtate la praznicele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, precum şi la Sfinţii Îngeri. Albastru predomină la sărbătorile Maicii Domnului, iar negrul, care simbolizează întristarea, este culoarea slujbelor de înmormântare. De asemenea, veștminte cernite se folosesc în Postul Sfintelor Paști. Culoarea aurie semnifică bogăţia darurilor Sfântului Duh, de aceea este o culoare predominantă a veştmintelor liturgice.

„De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!”

Prima dovadă că sfințenia omului se răsfrânge și asupra lucrurilor sale este femeia cu scurgeri de sânge, care, atingându-se de haina lui Iisus pe ascuns, a căpătat vindecarea: „De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!” Și, îndată, izvorul sângelui său a încetat și ea a simțit în trup că s-a vindecat de boală. Când a fost înălțat la Cer, în carul cel de foc, Sfântul Ilie i-a lăsat ucenicului său Elisei, în semn de binecuvântare, mantia sa, cu care acesta a săvârșit, de-a lungul vremii, nenumărate minuni. Astfel, având în ele o parte din harul Sfântului care le-a purtat, veștmintele au ajuns să fie făcătoare de minuni, unele alungând chiar duhurile necurate. Papucii Sfântului Ierarh Spiridon, de exemplu, în Insula Corfu, se înlocuiesc an de an, iar cei vechi se dăruiesc bisericilor sau credincioșilor cu mare dragoste de Dumnezeu. Și tot așa se întâmplă și cu veștmântul în care stau Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva de la Iași.

Măcar umbra să-i acopere…

Marea dorință a oamenilor de a se apropia de hainele sfințite există din perioada Sfinților Apostoli, iar când, din pricina aglomerației, nu le puteau atinge, credincioșii se bucurau doar dacă umbra acestora îi acoperea. Chiar și așa, simțeau mireasma sfințeniei… De ce vrem mereu să ne apropiem de veștmintele preoților? Din evlavie pentru slujitorul bisericii, dar și pentru că în hainele frumos împodobite stă puterea harului lui Dumnezeu. Doar că Sfântul Veștmânt nu-l poți atinge oricum. Trebuie să meriți acest lucru, să fii un om necomplicat, care nu are nimic de ascuns. Să simți chemarea… Iar dacă ai impresia că ai smerenie, pune-te singur la încercare înainte de a atinge sau de a săruta Sfânta Haină a ucenicilor lui Hristos. Și dacă ești într-adevăr curat la trup și la suflet, atunci vei avea parte și de rugăciunile celor care le poartă.

Când sunt înlocuite cu altele noi, hainele în care sunt păstrate Sfintele Moaşte sunt împărţite şi aşezate în biserici

Veștmintele preoțești sunt: stiharul, mânecuțele, epitrahilul, brâul și felonul. Şi sunt în strânsă legătură cu funcția harismatică a preotului

Purtătoare de har

Minunatele veștminte se sfințesc atât prin rugăciunea de sfințire, cât și prin folosirea lor la săvârșirea Sfintelor Slujbe. Niciodată un preot nu va ţine Sfânta Liturghie fără să fie îmbrăcat cu toate veștmintele sale. De asemenea, nicio slujbă sau rugăciune din Moliftelnic nu se săvârșește fără ca preotul să poarte măcar epitrahilul. Cât privește spălarea, acestea nu se vor curăți în același loc și în aceeași apă cu hainele mirenilor, nici măcar cu cele ale familiei preotului. Doar așa, hainele Sfinților Părinți se vor împărtăși de harul dumnezeiesc.