de Carmen Ciripoiu
Sfinții creștini spun că Iisus, în chip tainic, nu a coborât niciodată de pe Sfânta Sa Cruce. Stă acolo să ne curețe de păcate, alinându-ne și vindecându-ne durerea. Dar ce a avut atât de special copacul din al cărui lemn a fost construită Crucea Domnului? Înainte de toate… o fărâmă din iubirea cea nesfârșită a lui Iisus.
Ultimele zile ale Mântuitorului
Ori de câte ori ne gândim la Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul, ne cutremurăm. O imagine dramatică, la fel ca într-o peliculă, ni se derulează prin fața ochilor: mâna dreaptă a Domnului în care păgânii au bătut un cui, sfârtecându-I carnea; mâna cu care a deschis ochii orbului, cu care a înmulțit pâinile în pustiu, cu care a scos din demonizatul din Gadara o legiune de demoni. Coborâm privirea și vedem găurile lăsate de cuiele ce i-au străpuns picioarele. Picioarele acelea, care au rezistat prin praf și prin ciulini, care au bătut la pas Galileea, arătând tuturor calea iubirii și a speranței. Ultimele zile ale Mântuitorului, zile de care se va vorbi până la sfârșitul lumii.
Lemnul care a prevestit blestemul
În biserica occidentală, originea Sfintei Cruci își are începuturile în secolul al XIII-lea. Se spune că Sfânta Cruce ar fi fost făcută din trei copaci care s-au înălțat din semințele așa-numitului Copac al Îndurării, plantate de Set în gura trupului fără viață al lui Adam. O altă legendă vorbește că adevărata Cruce provine dintr-un lăstar al pomului în care s-a urcat Adam să mănânce fructul oprit, pe care tot Set l-ar fi așezat pe mormântul lui Adam, acesta rămânând acolo până în timpul Regelui Solomon. După câteva secole, pomul ar fi fost tăiat, iar din lemnul acestuia s-a construit un pod pe care a pășit regina din Saba, în drumul său către Regele Solomon. Regina a fost atât de bulversată de prevestirea pe care a simțit-o în lemnul podului, încât a căzut în genunchi și s-a închinat, iar când s-a întâlnit cu Solomon i-a spus că lemnul acela va aduce o schimbare a legământului lui Dumnezeu cu poporul evreu. De teamă că supușii săi ar putea fi în primejdie, Solomon a îngropat lemnul podului în pământ. După 14 generații, se spune că lemnul a fost găsit și folosit pentru cioplirea crucii pe care a fost răstignit Iisus.
Iar dacă vreascurile vor înflori, va fi semnul că Domnul l-a iertat…
În paralel cu un vechi text sirian, tradiția ecleziastică arată că, înaintea plecării spre Gomora, cei Trei Îngeri i-au lăsat lui Avraam toiagele lor. După ce Lot, nepotul lui Avraam, a preacurvit cu fetele sale, și-a dat seama de păcatele grele comise și l-a implorat pe Domnul să-I dea iertare. Atunci, patriarhul Avraam i-a dat lui Lot cele trei vreascuri uscate pe care Sfânta Treime i le lăsase, spunându-i să le planteze în împrejurimile Ierusalimului și să le ude cu apă din Râul Iordan. Dacă vreascurile vor înflori, va fi semnul că Domnul i-a dat iertare păcatelor sale. Tradiția spune însă că, timp de 40 de ani, diavolul l-a împiedicat pe Lot să le ude cu apă din Iordan, dar, până la urmă, acesta a reușit. La scurt timp, din cele trei vreascuri a crescut un singur trunchi, dar cu trei esențe diferite: pin, chiparos și cedru. În timpul Regelui Solomon, acest copac a fost tăiat pentru a fi folosit la construcția templului, dar, pentru că nu se potrivea nicăieri, a fost aruncat ca fiind blestemat. În timpul lui Iisus, guvernatorul roman al Iudeii, cel care a decis crucificarea Fiului lui Dumnezeu, a hotărât ca Sfânta Cruce pe care urma să fie răstignit Domnul să fie făurită din acest lemn blestemat. De ce? Pentru ca Iisus să sufere mai mult (copacul fiind înalt și foarte bătrân), apoi pentru a-L dezonora.
Mănăstirea, ridicată de împărăteasa Elena
Pe locul unde a crescut copacul udat de Lot cu apa Iordanului se află, de multe secole, Mănăstirea Lemnul Sfintei Cruci. În interiorul sfântului lăcaș, o cameră din spatele altarului este destinată chiar locului din care a răsărit acel copac, loc de închinăciune marcat cu o placă de bronz. Pe pereții camerei este desenată, în frescă, istoria acestui lemn, de la apariția Sfintei Treimi la Stejarul din Mamvri până la Crucificarea Mântuitorului. Biserica a fost ridicată de însăși Sfânta împărăteasă Elena.
Peregrinările…
Cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci a rămas la Ierusalim, fiind venerat de milioane de pelerini. În anul 614, armatele persane care au cucerit Ierusalimul au luat ca trofeu de război o parte din Sfânta Cruce, iar 17 ani mai târziu, relicva a fost adusă înapoi de împăratul bizantin Heraclie. În 1187, Sfânta Cruce a fost capturată de oștirile musulmane, iar de atunci nimeni nu a putut să descopere unde se află cu adevărat. Părticele din aceasta se găsesc însă în marile catedrale ale lumii.