de Carmen Ciripoiu

La patimile și la moartea Mântuitorului, toată făptura s-a cutremurat de groază: pământul se zgudui, pietrele se despicau, morții înviau. Doar inimile celor care L-au schingiuit, L-au rănit și L-au batjocorit pe Cel Fără de Păcat nu s-au înmuiat. L-au aruncat fără milă în temniță pe Cel Nepătimitor, punându-L să pătimească atât de cumplit.

„Deci L-au dus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă…”

„Deci, ostaşii şi comandantul, şi slujitorii iudeilor au prins pe Iisus şi L-au legat. Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor. (…) Deci, arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce le-am spus Eu. (…) Deci, Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul. (…) L-au dus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei nu au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile”. (Ioan 18, 12-14; 19-21; 24; 28) Câtă necredință, împietrire, trufie, răutate, dorință de osândire, îmbuibare, zgârcenie, lăcomie sau necurățenie trupească și sufletească să ai să-L arunci în temniță, fără milă, pe Fiul Domnului? Pe Cel ce nu avea nicio nevoie să se supună pe pământ unei asemenea necinstiri, dar a ales această cale ca să ne izbăvească pe noi de chinul cumplit, de odihna veșnică. Fiul lui Dumnezeu Unul Născut, care pentru a noastră mântuire S-a întrupat, a fost sfâșiat de pizma și de răutatea semenilor Săi. Nu poți să te gândești la momentul când Iisus a fost aruncat în temniță! E mult prea greu să trăiești momentul, cuvintele se îmbulzesc în minte și... te sufoci. Și totuși există un loc pe pământ unde Fiul Domnului a fost ținut prizonier. Temnița Mântuitorului, așezată de-a lungul Drumului Crucii, alături de alte închisori subterane.

Lanțurile suferinței

Cum să privim dezastruoasa încăpere în care Hristos și-a petrecut ultima noapte din viața Sa pământească? Merităm acest lucru? În prim-plan: lanțurile de piatră. Iar pe icoana ce străjuiește deasupra lanțurilor se poate vedea și acum cum erau legate picioarele condamnaților la moarte în acele vremuri. Așa s-a întâmplat și cu picioarele sfinte ale Domnului nostru, cele sărutate cu atâta iubire de mama Sa, cele pe care le mângâiem în orice moment potrivnic al vieții noastre. Picioarele care, într-un final, au fost străpunse de piroane... E plină temnița Mântuitorului de durere și prin pereți răzbat parcă glasurile deținuților, cerând îndurare. La câțiva pași, ochii te duc la sacul de piatră, camera pentru criminalii deosebit de periculoși, unde a fost ținut și tâlharul Baraba. Pe el, mulțimea evreiască l-a cerut liber. Lui Iisus i s-a vrut moartea. Drept mulțumire că ne-a salvat din păcat... Urmează camera unde Domnului I S-a cerut să-și ia crucea și să meargă la locul de pedeapsă. Icoanele prezente care arată acel moment au strâns în ele atâta durere, că orice vorbă e de prisos. Vinovatul Baraba a fost eliberat. Cel Drept i-a luat locul. Vinovatul a căpătat viață, iar Îndreptățirea noastră a fost omorâtă. Sfântul Dimitrie al Rostovului spunea: „Dacă-ți aduci aminte de patimile Domnului, le vei răbda pe toate fără geamăt”.

Era reşedinţa lui Ponţiu Pilat

Pe locul unde a fost închis Mântuitorul se află astăzi Mănăstirea Ortodoxă a Pretoriului. Tradiția spune că celula face parte din închisoarea fostului pretoriu roman sau Fortăreața Antonia, cum se mai numea. Tot aici se spune că era și reședința lui Ponțiu Pilat. De pe treptele acestei fortărețe, Sfântul Apostol Pavel a mărturisit iudeilor despre convertirea sa. În fiecare an, de aici se pleacă în procesiunea de pe Drumul Crucii.