de Carmen Ciripoiu
Cuvintele sunt puține pentru a descrie complet semnificațiile Locurilor Sfinte și, cu atât mai greu, trăirile și emoțiile creștinilor care se apropie de ele cu evlavie şi cu smerenie. Să călătorim măcar cu gândul spre Țara Sfântă și să ne apropiem cu bucurie de Sărbătoarea Învierii Domnului.
Istorie de peste 2.000 de ani
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică...”. Sunt cuvinte în lumina cărora capătă profunzime și sens taina, viața, faptele, propovăduirea, jertfa și Învierea Mântuitorului. Și astfel sfințenia să biruiască asupra păcatului, viața asupra morții, binele asupra răului. Cel care a venit la Ierusalim fără a osândi avea să fie la rândul Său osândit. Cel care aruncase banii zarafilor avea să fie vândut pe 30 de arginți. Un Ierusalim L-a primit pe Fiul lui Dumnezeu ca pe un prinț, intrând în glorie pe poarta de aur a cetății. Același Ierusalim, sub semnul Iudei, și-a trădat şi și-a vândut Mântuitorul. Este copleșitor ce dezvăluie Ierusalimul unui vizitator, și ființa fiecărui om se înfioară de bucurie realizând că dă ceasul înapoi mai bine de 2.000 de ani și pășește pe locul unde a călcat Mântuitorul.
Are șapte încăperi, două atriumuri și cinci naosuri
Actuala Biserică a Sfântului Mormânt datează din anul 1149, din timpul Cruciaților. Biserica are șapte încăperi (șapte zile i-au trebuit Domnului să facă lumea), două atriumuri și cinci naosuri, fiind împărțită în sectoare aparținând mai multor culte: romano-catolic, armean, grec-ortodox, copt, sirian și etiopian-ortodox. Masiva clădire e pusă ca un clopot deasupra Golgotei. În partea din față a bisericii se află o curte spațioasă, unde se adună pelerinii atât în timpul marilor sărbători, cât și în perioada procesiunilor creștine de peste an, dar și pentru a asculta indicațiile ghizilor despre istoria bisericii și a evenimentelor sfinte petrecute aici. Pe ușa numită Poarta Sfântă se păstrează și astăzi două inscripții adresate pelerinilor: „Închinătorule, intră întru bucuria Domnului, în cerul plin de lumină” și „Intrați în curțile Domnului, în mormântul dătător de viață, unde sălăşluiește Harul și stăpânește Lumina cea binecuvântată”. Impresionante sunt coloanele de marmură albă din stânga intrării, fisurate în partea de jos. Potrivit tradiției, într-un an, credincioșii ortodocși, neavând cu ce să plătească taxele impuse de turci pentru intrarea în Sfântul Mormânt, au rămas afară pentru a primi Lumina… din Cer. Atunci, în chip minunat, focul dumnezeiesc, Lumina care coboară an de an în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt, a lovit coloana, lăsând aceste urme vizibile și astăzi.
Golgota, locul unde Iisus a fost răstignit
La doar câțiva metri de Piatra Ungerii (situată foarte aproape de intrare, o piatră roșiatică ce protejează locul unde Iosif din Arimateea și Nicodim au așezat trupul Domnului după ce L-au coborât de pe cruce) se înalță o cruce încadrată într-un paraclis cu două altare. În dreapta acesteia se află primul altar și marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale și pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal, numit Sfânta Golgotă, este fixată în crăpătura stâncii o cruce care amintește de Răstignirea Domnului, iar în imediata apropiere se găsește o incredibilă icoană a Sfintei Fecioare, făcătoare de minuni, prin inima căreia a trecut durerea ca și o sabie când și-a văzut Fiul preaiubit răstignit între tâlhari. Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a altarului, pe care se slujește zilnic Sfânta Liturghie. În partea de jos a Sfintei Mese, niște panouri transparente protejează stânca Golgotei, crăpată de cutremur. Credincioșii pot atinge stânca printr-un orificiu al unui disc din aur.
Îmbălsămarea trupului lui Hristos
La răsărit de Sfântul Mormânt impresionează Biserica Învierii, ce aparține în exclusivitate ortodocșilor, loc considerat catedrala propriu-zisă a Sfântului Mormânt. Aici se săvârșesc slujbele zilnice ale ortodocșilor, la care participă un mare sobor de preoți și arhierei. În mijlocul bisericii stă așezat un sfeșnic special, care marchează, potrivit Sfintelor Scripturi, centrul geografic și spiritual al pământului. Biserica este foarte mare și impresionează prin stilul arhitectonic de tip romanic și prin atmosfera interioară tipic ortodoxă. Sub aceeași rotondă imensă a Sfântului Mormânt se găsesc patru altare creştine, în ordinea lor istorică. La est se află catedrala Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului, la sud, altarul armenilor, la vest, cel al copţilor, iar la nord, cel al catolicilor. Altarul de sud, al armenilor, este de fapt un mic paraclis, unde aceştia slujesc zilnic. Înaintea intrării se află o piatră circulară, îngrădită cu fier forjat, care, după tradiţie, marchează locul unde au stat Sfintele Femei, împreună cu Maica Domnului, şi au privit cum Iosif şi Nicodim îmbălsămau trupul lui Hristos.
Capela Sfintei Maria Magdalena
Altarul de vest al copţilor este, de asemenea, folosit de aceștia pentru slujbele zilnice, aici aflându-se și mormântul Sfântului Iosif din Arimateea. Altarul de nord, al catolicilor, ce poartă denumirea de Capela Sfintei Maria Magdalena, se află în grija călugărilor franciscani și indică locul în care Domnului I S-a arătat Mariei Magdalena după Înviere. Urcând câteva trepte de la această capelă, se ajunge la o altă încăpere mică, simplă, care formează Capela Arătării lui Hristos. Tradiţia mărturiseşte că aici S-a arătat Domnul înviat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe un mic altar se vede un fragment dintr-o coloană veche de piatră, lungă de aproape un metru, de care a fost legat Domnul în curtea lui Pilat, când a fost bătut şi batjocorit de ostaşi.
Sfântul Longhin a devenit primul martir
Culoarul interconfesional care înconjoară Cuvuclionul și Biserica Învierii continuă până la un mic altar, construit peste locul în care soldații romani l-au păzit pe Iisus înainte de a fi răstignit. În pardoseala paraclisului se află o lespede din piatră cu două orificii în care erau introduse picioarele celor condamnați, iar pe dedesubt erau legați cu un lanț. Din acest motiv, locul acesta este numit și „Paraclisul butucilor”, pentru că aici au stat și picioarele lui Iisus legate în acest fel înainte de răstignire. În partea de răsărit, dincolo de catedrala patriarhală ortodoxă, se află alte trei altare mici comemorative, care amintesc de patimile şi de Răstignirea Domnului. Primul, Altarul Temniţei lui Hristos, este locul unde a stat Domnul, păzit de ostaşi, până a fost răstignit între cei doi tâlhari, iar al doilea este închinat Sfântului Longhin sutaşul, un fel de superior al soldaților romani, însărcinat cu supravegherea răstignirii lui Iisus, care, văzând pe Domnul răstignit, a mărturisit zicând: „Adevărat Fiu al lui Dumnezeu a fost acesta”. Pentru că a mărturisit acest adevăr, el a fost decapitat, iar capul său a fost aruncat în groapa de gunoi a orașului. Istoria spune că o femeie oarbă din oraș a descoperit prin vedenie capul Sfântului și a primit pe loc vindecarea. Astfel, Sfântul Longhin a devenit primul martir și mărturisitor al credinței creștine.
Paraclisul lui Adam
Foarte aproape de Golgota se află altarul Împărţirii Veşmintelor. În acest ultim loc au tras la sorţi ostaşii, aruncând zarurile pentru cămaşa lui Hristos, după cum scrie Sfântul Evanghelist Ioan: „Iar ostaşii, dacă au răstignit pe Iisus, au luat hainele Lui, şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş o parte; şi cămaşa; şi era cămaşa necusută, de sus ţesută peste tot. Şi au zis întru dânşii: să nu o sfâşiem, ci să aruncăm sorţi pentru dânsa, a căruia va fi; ca să se plinească Scriptura ce zice: împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Deci ostaşii acestea au făcut”. Chiar sub Golgota, în locul în care a fost îngropat Adam, se află Paraclisul lui Adam. O veche tradiție creștină spune că locul era numit Golgota (locul craniului în limba ebraică), deoarece craniul lui Adam fusese îngropat chiar acolo. Acesta este motivul pentru care, în iconografia bizantină, crucea are la bază un craniu. Sfinții Părinți mai spun că sângele Mântuitorului răstignit, ajuns la craniul lui Adam ce era îngropat în stâncă, a spălat păcatul acestuia și astfel, prin jertfa de pe Cruce a noului Adam, întreaga omenire a fost eliberată.
Paraclisul Cununii de Spini
Un alt loc plin de evlavie, Paraclisul Cununii de Spini, se află în imediata apropiere a locului Răstignirii, la numai câțiva metri de paraclisul lui Adam. În centrul paraclisului se găsește un stâlp de granit încadrat sub o sfântă masă din marmură împrejmuită cu sticlă. Pe această coloană ruptă, tradiția spune că a fost așezat Domnul în pretoriu, când soldații romani i-au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care împodobesc paraclisul sunt reliefate câteva scene ale judecății lui Iisus. Mărturie a chinurilor suferite la pretoriu și astăzi din lemnul icoanelor se poate observa cum sângele încă mai curge din picioarele și din fruntea lui Iisus. În vinerea de dinaintea Sfintei Sărbători a Paștelui, credincioșii își lipesc urechea de Sfânta Masă de marmură care încadrează stâlpul de granit și pot auzi sunetul suferințelor. Se spune că unii dintre aceștia aud chiar loviturile biciului și bătăile ciocanului care a bătut cuiele în mâinile și în picioarele Domnului. Nenumărate sunt Căile Domnului: unele duc spre împliniri, altele ne îngenunchează. Dar toate sunt încercări și depinde doar de noi cum le primim, dar mai ales cum îl simțim pe unicul nostru prieten, care nu ne va părăsi niciodată: Iisus Mântuitorul.
Capela Îngerului
Prima încăpere din Biserica Mormântului Sfânt este Capela Îngerului, în centrul căreia se găsește un prestol peste care stă așezată o piatră de formă pătrată. Protejată de un geam, aceasta este de fapt o bucată din piatra care a fost așezată la ușa mormântului Mântuitorului, pe care se spune că a stat Îngerul cel care a vestit Învierea. „Și iată s-a făcut cutremur mare, că Îngerul Domnului coborând din Cer și venind a prăvălit piatra și a șezut deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. Iar îngerul răspunzând a zis femeilor: Nu vă temeți, că știu că pe Iisus Cel răstignit îl căutați. Nu este aici, căci S-a sculat precum a zis, veniți de vedeți locul unde a zăcut”.
Crucile Sfintei împărătese Elena
Între Altarul Împărţirii Veşmintelor şi Altarul Încununării Domnului cu spini se pot vedea o scară şi un tunel boltit, care coboară în partea de răsărit a Golgotei. Este Paraclisul aflării Sfintei Cruci. În vechime, aici se aflau niște cisterne imense săpate în piatră, pentru acumularea apei care era folosită în anotimpul secetos. După Răstignire, Crucea Domnului a fost aruncată de evrei în această cisternă împreună cu cele ale tâlharilor. Pentru a fi ștearsă urma acestor evenimente, cisternele au fost umplute cu gunoaie și pietre, așa încât, pe la începutul secolului al IV-lea, aproape nimeni nu mai știa ce s-a întâmplat cu Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul. În acea perioadă, Sfânta împărăteasă Elena a venit la Ierusalim și a săpat în aceste cisterne până a găsit cele trei cruci. Dar pentru a descoperi care dintre cele trei este crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit, ating o femeie moartă de fiecare cruce în parte. Odată ce a atins Sfânta Cruce, femeia a înviat. Astăzi, aici se află un mic paraclis închinat Sfintei Cruci, iar în partea de sus este statuia Sfintei împărătese Elena, care a asistat la aceste săpături.
Urcând câteva trepte spre Biserica Învierii se ajunge la Altarul Tâlharului Dismas, care pe cruce a primit făgăduința iertării.