Situată în vechea vatră a Iaşiului, pe Uliţa Domnească, biserica Mănăstirii Trei Ierarhi este cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Vasile Lupu şi, în acelaşi timp, o bijuterie arhitectonică a capitalei Moldovei. Lăcaşul de cult a fost construit între anii 1637 şi 1639 şi sfinţit la 6 mai 1639 de Mitropolitul Varlaam al Moldovei. Hramul mănăstirii situează edificiul într-o lume ce a fost a celor trei Sfinţi Părinţi ai Bisericii: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur. Aceştia au fost apărători ai dogmelor niceene, aureolaţi de cunoaştere şi renumiţi pentru zelul lor.
Vasile Lupu, ctitorul mănăstirii
Ctitorul acestui monument este credinciosul domn al Moldovei Vasile Lupu, una dintre figurile cele mai importante ale istoriei române, apărător recunoscut al Bisericii Ortodoxe. În timpul primilor ani ai domniei sale, când Patriarhia de la Constantinopol era într-o situaţie critică (strivită de datorii şi lovită de dezordini), Vasile Lupu intervine şi încearcă să restabilească lucrurile. Spaţiul ecleziastic constituit şi-a câştigat un loc de prim rang în arta românească, în istoria poporului, a ţării şi în Biserica Ortodoxă.
O sinteză între Orient şi Occident
Arhitectonic, biserica prelucrează tradiţionalul plan triconc, dar culmea creativităţii estetice o constituie decoraţia sculpturală a exteriorului. De la temelie până sus, la cornişa turlelor, geometrismul rafinat al artei româneşti se îmbină cu elemente de friză şi arabescuri orientale, dar şi cu ornamente specifice artei apusene. Această fastuoasă dantelărie în piatră îi conferă marea originalitate şi frumuseţe. O sinteză unică de viziuni estetice aparent ireconciliabile, Orient şi Occident într-o singură construcţie închinată Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur. Pictura bisericii, cum mai există doar în Grecia, a fost realizată de cei mai vestiţi meşteri din lumea ortodoxă de atunci, iar broderia şi obiectele de cult aveau fastul şi strălucirea ctitoriilor bizantine. Lăcaşul e înconjurat de un zid ca o cetate, un turn pătrat la intrare, cu un orologiu şi clopote mari. Tronul era lucrat cu foi de aur şi acoperit cu o cupolă pe care se află o cruce şi doi vulturi.
Adăposteşte moaştele Sfintei Parascheva
În anul 1641 (iunie), Patriarhia şi Sinodul de la Constantinopol trimit moaştele Sfintei Parascheva Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi. Gestul Patriarhiei a fost un semn de recunoştinţă pentru acţiunile şi donaţiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu. Racla cu cinstitele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci. A rezistat jafurilor, incendiilor năvălitorilor din Est (1650) şi cutremurelor, protejată parcă de o forţă divină. Între anii 1882 şi 1887, biserica a fost restaurată, iar resfinţirea lăcaşului s-a făcut la 1904. Alături de ctitori, la Biserica Trei Ierarhi îşi dorm somnul de veci voievodul Dimitrie Cantemir (1719-1711) şi primul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). În tiparniţa instalată la Mănăstirea Trei Ierarhi - prima din Moldova - a apărut în 1643 Cartea românească de învăţătură a lui Varlaam (Cazania). La mănăstire a funcţionat Academia lui Vasile Lupu.
Claudia Stan
La 30 ianuarie sunt prăznuiţi Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur
An de an, la 30 ianuarie, întreaga Ortodoxie prăznuieşte în chip deosebit pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, care au strălucit ca nişte luceferi pe bolta cerească a Bisericii creştine. Sfântul Vasile (330-379) a rămas în istorie ca primul ierarh care, cu averea moştenită de la părinţi, a înfiinţat primele instituţii de asistenţă socială, numite după numele său „Vasiliade”, şi anume: azile, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor căzute, şcoli tehnice etc., toate cu scopul de alinare a suferinţelor şi ajutorul celor săraci.
În anul 380, împăratul Teodosie cel Mare şi poporul l-au ales pe Grigore Teologul (309-390) patriarh al Constantinopolului. Din cauza tulburărilor şi intrigilor unor episcopi care-l acuzau că a umblat după scaunul patriarhal, pe care l-ar fi ocupat în mod necanonic, teologul s-a retras din scaunul patriarhal şi s-a dus în Capadocia, unde a trăit câte zile i-au mai fost rânduite.
Sfântul Ioan Gură de Aur (354-407) a profesat avocatura, dar pentru o perioadă foarte scurtă, nefiind potrivită spiritului său credincios. În anul 397 a fost înălţat fără voia sa pe scaunul de patriarh al Constantinopolului, unde s-a remarcat printr-o viaţă pilduitoare, dar mai ales prin aprige cuvântări prin care biciuia viciile, în special ale acelora de la curtea împărătească şi chiar pe cele ale împărătesei Eudoxia, o femeie cu moravuri uşoare. Aceasta a pus la cale îndepărtarea Sfântului de pe tron de două ori. A doua oară a fost trimis în exil în Armenia, dar pe drum, din cauza maltratărilor la care a fost supus, a murit (era anul 407). Rămăşitele sale au fost aduse după 31 de ani, cu mare cinste, la Constantinopol.
