Biserica ortodoxă Sfânta Varvara a fost construită în perioada aprilie-decembrie 1992, în inima muntelui de sare Trotuş, de la Târgu Ocna. Aceasta este amplasată la o adâncime de peste 200 m şi este realizată aproape în întregime din sare, meritul exclusiv fiind al minerilor.
Minerii, constructorii locaşului
Sfântul locaş este realizat în întregime de minerii din Târgu Ocna, care, cu propriile mâini, au săpat în muntele de sare şi au construit ceea ce azi este Biserica Sfânta Varvara. Unii dintre mineri au plătit cu preţul vieţii ridicarea bisericii, din cauza dărâmării munţilor de sare. Interiorul locaşului, de la jilţul din colţ la candelabre şi altar, a fost confecţionat din sare tăiată din munte de ortaci. Prin bunăvoinţa arhimandritului Epifanie Bulancea de la Mănăstirea Măgura Ocnei şi a Minei Trotuş au fost realizate celelalte obiecte de cult, icoane şi catepeteasmă, contribuind fiecare după posibilităţi. Obiectele din sare au fost tratate cu un lac special, pentru a se asigura rezistenţa în timp, deoarece sarea atrage umezeala.
Deschisă de 16 ani credincioşilor
Catapeteasma este alcătuită din 24 de icoane, dintre care cea mai măreaţă este a Sfintei Varvara, patroana spirituală a minerilor. Biserica este puternic luminată şi bogată în elemente de arhitectură ortodoxă. Sfântul locaş a fost sfinţit la 4 decembrie 1992 şi de atunci este deschis tuturor creştinilor în fiecare zi a anului, între orele 7:00 şi 17:00. Deoarece temperatura este scăzută, respectiv 12-13 grade Celsius, slujbele se oficiază numai în Noaptea de Înviere, de Sărbătoarea Sfintei Varvara (4 decembrie) sau în situaţii speciale. Această frumoasă biserică este o realizare arhitecturală unică în Europa şi atrage foarte mulţi turişti an de an.
„Oraş” scufundat în sare
Mergând prin galerie se ajunge la baza de tratament şi agrement a salinei. Imensitatea golurilor şi labirintul galeriilor lasă impresia unui oraş scufundat în sare. Sanatoriul este amenajat la 130 m adâncime. Aici se tratează maladii provocate de poluare, de suprasolicitare, nevrozele, reumatismul, astmul. Din salină nu lipsesc nici activităţile sportive, cum ar fi gimnastica uşoară, mesele de tenis şi de biliard, terenurile sportive şi locurile de joacă pentru copii. Tot aici găsim şi Muzeul Sării, un lac cu apă sărată şi o cascadă.
Claudia Stan
Legenda Sfintei Varvara
Muceniţa Varvara a trăit pe vremea împăratului Maximian (284-305) la Heliopolis. Era fiica unui păgân cu numele Dioscur, care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina frumuseţii sale. Fecioara aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl său. Odată, când tatăl ei a spus să se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit să se facă trei. Întrebată fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a răspuns că a făcut trei ferestre în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte, tatăl s-a repezit îndată cu sabia să o omoare, dar Sfânta a fugit şi s-a ascuns într-o stâncă ce s-a deschis ca prin minune, iar de acolo s-a dus în munţi. Tatăl a găsit-o şi a chinuit-o pentru credinţa ei, omorând-o în final cu sabia. Se spune că tatăl ei, după ce a ucis-o, a fost lovit de trăsnet pe când cobora din munte şi a murit.