Main menu

header

  O Biblie uriaşă, scrisă în 66 de limbi, a fost expusă, între 22 şi 31 ianuarie, în 20 de localităţi din ţară, printre care: Arad, Piatra-Neamţ, Braşov şi Târgu-Mureş. Scriptura a făcut turul ţării, în cadrul unei manifestări organizate de Biserica Adventistă din România, sub titulatura „Urmează Biblia”. În ultima zi a lunii ianuarie, Scriptura a ajuns în Bulgaria, urmând alte ţări, iar sfârşitul călătoriei prin lume va avea loc în iunie 2010, la sesiunea Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste, ce va avea loc în Atlanta, SUA.

Are 1.500 de pagini

  Biblia unicat are 1.500 de pagini, dimensiuni generoase (45 cm/40 cm), iar fiecare dintre cele 66 de cărţi ce o formează fiind scrise în diverse limbi, printre care şi română (Epistola lui Pavel către Filimon), simbolizând astfel universalitatea mesajului lui Dumnezeu. Deşi se adresează în principal Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, motivaţia acestei iniţiative constă în revitalizarea şi încurajarea creştinilor din orice confesiune de a studia Biblia şi de a urma învăţăturile ei. Biblia este sursa primară şi baza oricărei învăţături creştine, dar şi un model demn de urmat în această perioadă, când stabilitatea este din ce în ce mai rară.

Scriptura aduce mesajul divin

  Scripturile constituie regula supremă de credinţă şi practică şi standardul prin care va fi testată orice învăţătură şi experienţă. Originea lor divină le conferă autoritate şi un mesaj relevant, ce transcende toate culturile şi poate satisface cele mai profunde nevoi ale noastre. În Scripturi descoperim frumuseţea, dragostea şi harul Domnului nostru Iisus Hristos, toate fiindu-ne oferite ca dar al mântuirii prin credinţă în jertfa Sa ispăşitoare. Prin ele, Dumnezeu ni se descoperă pe Sine, transmiţându-ne o expresie autentică a caracterului Său, o adevărată concepţie a naturii realităţii, un raport demn de încredere al faptelor Sale, o descoperire a scopului Său şi o expresie a voinţei Sale pline de dragoste faţă de noi.

Are putere spirituală

  În fiecare localitate prin care a trecut Biblia s-a organizat o expoziţie în cadrul căreia au fost prezentate câteva zeci de Biblii inedite, de la cele foarte vechi la cele digitale sau care încap pe un microfilm de câţiva centimetri. Pe lângă această expoziţie sunt organizate simpozioane pe tema rolului Bibliei în viaţa individuală şi a societăţii. „Simpozionul şi expoziţia au urmărit să conştientizeze participanţii că la baza crizei multiple de mari dimensiuni pe care o parcurge societatea stă criza morală şi că Biblia oferă o soluţie pentru această criză. Citirea zilnică a Bibliei aduce însănătoşire morală şi oferă putere spirituală, având un impact pozitiv asupra calităţii vieţii”, a declarat Viorel Dima, coordonatorul proiectului în România.
Maria Petrache
Cartea sfântă, pe telefonul celular

  Simpozionul şi expoziţia au pledat pentru citirea Bibliei, instruirea cu privire la modul în care este bine să fie citită şi înţelegerea locului pe care ar trebui să-l aibă în viaţa de zi cu zi. Punctul culminant al manifestării a constat în prezentarea Bibliei multilingve. Împreună cu aceasta a fost prezentată şi o Biblie scrisă pe o pagină de format A2 de tineri adventişti în 22 de minute (1999), alta prezentată pe un telefon celular, dar şi a Bibliei pe microfilm (într-un dreptunghi de 4 cm x 4 cm).