de Carmen Ciripoiu
Văzător cu duhul, proroc, sfânt, Biciul lui Dumnezeu. Despre părintele Arsenie Boca e greu să povestești. A fost omul ales să aducă Raiul pe Pământ. Prin magia forței sale duhovnicești, a cuvântului, a picturilor realizate, a icoanelor de o frumusețe desăvârșită, în fiecare dintre acestea regăsindu-se ceva din duhul Sfinției Sale.
„Şi chipul ei iradia lumină…”
„Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe mama: «De ce îmi place aşa de mult acea icoană?» Iar ea mi-a spus: «Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană». Când a rămas însărcinată cu mine, mama s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima sa. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: «Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer”. Sunt cuvintele părintelui Arsenie Boca, acela trimis de Divinitate să ne fie deopotrivă apostol, zugrav de suflete, pictor al celor mai frumoase icoane pe care cineva le putea făuri vreodată. În volumul intitulat „Părintele Arsenie Boca - Obiectivul Bratu”, însuși marele ucenic al lui Hristos declara, în succinta sa biografie, la 16 iunie 1948: „Am terminat «Belleartele» cu bine, în 1938. Am făcut anul de practică la o biserică din Bixadul Oltului, județul Ciuc, zugrăvită în frescă, împreună cu profesorul meu Costin Petrescu”. Aceasta se spune că a fost prima mare pictură importantă semnată de părintele Arsenie Boca: o frescă realizată în Biserica Sfântul Dumitru din Bixad, reprezentând-o pe Maica Domnului șezând pe un tron și ținându-l în brațe pe fiul său, Iisus.
În Covasna, în comuna Chichiș, părintele ne-a lăsat mărturie întru eternitate una dintre cele mai rare icoane ale sale, realizată pe pânză, un dar extrem de rar și prețios, despre care se știe doar că a fost ascunsă o vreme, în timpul prigoanei comuniste. Atât… nimic mai mult. Potrivit unor simple supoziții, icoana Fecioarei Maria cu Pruncul, înaltă de un metru și lată de 60 cm, e posibil să fi fost pictată de Arsenie Boca în perioada anilor 1940-1949, când se afla la Sâmbăta. Oamenii locului mărturisesc că atunci când icoana a fost adusă în biserică iradia lumină! Lumina Domnului… O magistrală operă a Sfântului Părinte a fost hărăzită să rămână la Covasna, neștiută aproape de nimeni...
Epitaful Adormirea Maicii Domnului
O altă lucrare fantastică pe pânză este epitaful Adormirea Maicii Domnului, adăpostită cu infinită dragoste în muzeul Mănăstirii Sâmbăta. Se spune că aceasta a fost păstrată la vechea stăreție a sfântului lăcaș, lângă cancelarie, nu mai puțin de 25 de ani. În anul 2012, lucrarea a fost expusă publicului, fără a se da însă vreo indicație asupra autorului. Începând cu anul 2013, minunata icoană poartă o inscripție lămuritoare și asupra celui care a reușit să o dea creștinătății, dar și asupra anului când a fost realizată: 1944. Extrem de puțin cunoscută, icoana descoperită la biserica din cartierul Ghica Tei, din București, cea a Izvorului Tămăduirii, a cărei datare spun specialiștii este aproape imposibil de realizat, se remarcă prin reprezentarea în ea a Sfântului Ioan cel Nou de la Partoș în partea stângă, cu Cartea Sfântă în mână, sfânt pe care tot Arsenie Boca l-a zugrăvit într-o altă icoană separată, care a fost destinată reședinței metropolitane din Timișoara. Ținând cont de faptul că în anul 1950 Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș a fost canonizat de Sfântul Sinod, iar moaștele mutate în Catedrala Metropolitană din Timișoara, este posibil ca lucrarea să fi fost realizată în preajma aceluiași an. Incredibil este faptul că pe fundalul acestei icoane apar munții, probabil Munții Făgăraș, iar total atipică pentru iconografia standard este prezentarea mulțimii din fundal, despre care unii specialiști vorbesc să ar putea fi imaginea miilor de persoane care veneau de pretutindeni să-l asculte pe Sfântul Ardealului. Foarte interesant la această icoană este semnătura cu două inițiale a autorului AB (Arsenie Boca), în colțul din dreapta jos, într-o nuanță mult mai închisă, care poate fi observată doar la o privire foarte atentă de la foarte mică distanță.
Iisus în zeghe
Despre picturile realizate de părintele Arsenie în București nu s-a știut nimic multă vreme, de parcă nu ar fi existat. Sau poate că Domnul le-a ținut ascunse de ochii răufăcătorilor, până când ne-a dat voie nouă, păcătoșilor, să ne bucurăm sufletul. Sau poate că cele două icoane - cea a lui Iisus în zeghe, zugrăvită la Biserica Sfântul Elefterie, și cea a Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Biserica Sfântul Anton - au fost alte revelații ale Sfântului Ardealului, lucrări dumnezeiești despre care s-a aflat atunci când părintele Arsenie a considerat că suntem pregătiți. Fresca din Biserica Sfântul Elefterie se spune că a fost zugrăvită în anul 1959, când teroarea comunistă atingea apogeul, iar părintele Arsenie Boca era redus la tăcere. Cum a fost posibil ca zeci de ani nimeni să nu vadă Pruncul în zeghe? Nici preoții care au slujit sfântul lăcaș, nici enoriașii, ca să nu mai vorbim despre securiștii din vremea părintelui Arsenie, a căror vigilență era arhicunoscută. Cu alte cuvinte, toată lumea putea observa totul, dar nimeni nu a făcut-o! Slăvit să fie Sfântul Ardealului în vecii vecilor! Inexplicabil este și curajul incredibil al părintelui să picteze o enormă frescă, chiar dacă era supravegheat permanent de băieții cu ochi albaștri, parcă sfidându-le vigilența și încercând să le spună că, și întemnițat de-ar fi, tot liber va rămâne, pentru că niciodată Domnul nu-l va părăsi. Niciodată… Dar s-a întâmplat cum scrie Sfânta Scriptură: „Au văzut și n-au înțeles”… O singură privire la icoana lui Iisus în zeghe și ești marcat pentru tot restul vieții. Așa ceva nu s-a mai pictat niciodată. E o imagine halucinantă, o reprezentare unică a Domnului, care te face să crezi că prima atingere cu duhul Sfinției Sale se produce prin această incredibilă operă. Pruncul Iisus este îmbrăcat în zeghe și tuns ca deținuții, iar Sfânta Sa Maică are o expresie împietrită, care contrastează cu aureolele din jurul capetelor lor, care sunt aurite compact, în timp ce culorile folosite sunt întunecate… Icoana aceasta a părintelui Arsenie ne întărește. Ne confirmă autenticitatea ortodoxismului și ne transmite un mesaj clar: în vremurile pe care le trăim, doar de credință și de evlavie avem nevoie. Pentru că doar cine trăiește în rugăciune va trăi cu adevărat.
Parascheva, Sfânta cu ochii de foc
Icoana Sfintei Parascheva fusese donată cu zeci de ani în urmă uneia dintre cele mai frumoase biserici din București, cea de la Curtea Veche a Sfântului Anton. Și nimeni nu bănuia cine fusese zugravul acesteia. Stătea cuminte într-un colț, în naos, într-o nișă cu fereastră, părând că îi veghează pe toți care treceau pragul sfântului lăcaș și se ruga cu lacrimi pentru ei. Până când, într-o zi, un credincios cu suflet de aur, intrând în biserică, a întâlnit ochii Sfintei. Aceeași privire de foc pe care o avea părintele Arsenie. Ochii de foc… Hotărât să afle adevărul, acesta a fotografiat icoana și s-a dus la Biserica Drăgănescu, locul pe care Arsenie îl transformase într-o adevărată catedrală a ortodoxiei, și i-a arătat imaginile părintelui. După câteva cercetări, acesta a comparat-o cu o altă icoană, tot a Sfintei Parascheva. Imaginile erau identice. Minune! Era tehnica părintelui Arsenie Boca, recunoscută după modelul filigranului (în timpul războiului, Sfântul Părinte învățase o tehnică specială la Chișinău, specializându-se în metaloplastie și email, venind de acolo cu tipare speciale pentru filigranul icoanelor aurite). Puțin mai târziu, icoana Sfintei Parascheva a fost arătată și episcopului de Varset, Daniil Partoșanu, ucenicul părintelui Arsenie. Fără îndoială, icoana fusese făcută de Sfântul Ardealului. Și spun Sfinții Părinți că nu e absolut deloc o întâmplare faptul că icoana se găsește tocmai aici, în inima Bucureștiului. Arsenie Boca a vrut ca aici să rămână întru eternitate poate cea mai frumoasă imagine a Sfintei Cuvioase Parascheva care s-a pictat vreodată. O icoană în fața căreia până și cele mai frumoase cuvinte pălesc… Aşa cum frumos mărturisea poetul-teolog Nichifor Crainic: „E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborâte să ne aducă lumina de Sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Sale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet.”
„Rugați-vă! De acolo, de Sus, o să vă pot ajuta mai mult”
Se spune că atunci când zugrăvea chipuri de sfinți, părintele Arsenie Boca nu se deosebea cu nimic de un mirean obișnuit. Mereu cu o bundiță în spate, să nu răcească, el își desăvârșea opera închinată Domnului, retras și simplu, uneori trecându-și degetul la gură, în semn că e urmărit și nu poate vorbi. Muncea mult și nu părea că pictează, ci că predica pe ziduri sau pe bucăți de pânză. Doar uneori ofta cu amărăciune, având grijă să nu fie auzit. Numai gândirea lui Dumnezeu echivalează creația. Omul e doar creator în fantezie, în iluzie. Părintele Arsenie mai are de făcut o lucrare mare pe lumea asta: aceea de a ne învăța cum să pășim pe urmele credinței adevărate. Împlinește, de fapt, ce ne-a spus tuturor atunci când a fost în viață: „Rugați-vă! De acolo, de Sus, o să vă pot ajuta mai mult”. Poate de aceea, la mormântul său de la Mănăstirea Prislop, florile nu se ofilesc niciodată…
Călător prin aer
Unii sunt convinşi că părintele putea intra şi ieşi prin orice uşă zidită, aşa cum putea călători nestingherit prin aer, fiind prezent deopotrivă în temniţa de la Canal, dar şi la înmormântarea mamei sale, din comuna Vaţa de Sus, aflată în apropiere de Apuseni. Alţii se îndoiesc, considerând că toate acestea sunt exagerări venite din idolatrie şi din nălucire sentimentală; că sfinţenia părintelui nu mai avea nevoie de asemenea efuziuni patetice de admiraţie şi de pietism. Nici acum, după atâția ani de la mutarea sa la cele sfinte, nu se știe dacă părintele a prefigurat cu adevărat ororile bolşevismului sau căderea lui Ceauşescu, căruia i-a transmis printr-un om al Securităţii că nu o să mai apuce anul 1990. Ceea ce se cunoaște cu siguranţă este că părintele Arsenie Boca avea darul „înainte-vederii”, dar niciodată nu făcea din asta prilej de uimire şi de spectacol printre credincioşi.
Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti
Pe pojghiţa varului de frescă din pronaosul bisericii din Drăgănescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o începând cu anul 1968, părintele a strecurat inexplicabil câteva imagini premonitorii, neobişnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, Turnurile Gemene distruse la 11 septembrie, la New York, sau naveta Discovery. Deşi plasate vizibil pe cei doi pereţi laterali de la intrare, scenele respective nu sunt uşor de observat, părând a se dizolva în multitudinea altor scene biblice importante: Învierea, înfăţişarea iadului şi a Cetei celor Drepţi. Oricât te-ai strădui, din întregul picturii nu distingi nimic, în afara unor chipuri biblice, desenate pe cât de canonic, pe atât de aparte şi de potrivit lirismului meditativ din arta părintelui. La Biserica Drăgănescu nu ajungi doar din simplă curiozitate, ca să-ţi domoleşti orgoliul. La Drăgănescu trebuie să vii de mai multe ori şi să ai răbdare, cerându-i părintelui Arsenie să-ţi „arate”. După o vreme, cu alţi ochi şi cu altă stare sufletească, începi să vezi. Mesajul şi prorocia părintelui se află chiar în faţa ta.