de Carmen Ciripoiu

De la femeia fără evlavie la cea plină de credință, de la păcat la sfințenie, de la durere la slavă. Acestea au fost extremele Mariei Magdalena, celebrată întâi de toate în Liturghie, apoi în predicile și comentariile părinților, fiind numită apostol al Apostolilor. Cine a fost Maria Magdalena și unde-și doarme somnul cel de veci vă spunem în rândurile de mai jos.

Cea dintâi care a adus vestea Învierii Domnului

Potrivit Apostolului Luca, Maria Magdalena este una dintre mironosiţele care l-au urmat pe Iisus și din care Acesta scosese șapte draci, dar și cea căreia i s-a arătat mai întâi după Învierea Sa. Aceste indicii o prezintă pe Maria Magdalena ca o păcătoasă iertată, tămăduită de boala păcatului, care ulterior l-a urmat pe Domnul său în toată activitatea Lui. Și tot Luca spune că Maria s-a aflat printre femeile care au uns trupul Domnului pentru îngropare. În Evanghelia după Ioan, Maria Magdalena e prezentată în două situații: pentru început, împreună cu mama lui Iisus la picioarele crucii, apoi într-o relatare mai extinsă a întâlnirii ei cu Iisus în grădina Învierii, ea fiind cea dintâi care a adus vestea Învierii lui Iisus Apostolilor. Legat de viața Sfintei Maria Magdalena după Înălțarea Mântuitorului s-au dezvoltat mai multe legende.

Moaștele sale au fost aduse la Constantinopol în anul 886

Potrivit tradiției răsăritene, Sfânta s-a retras în Efes împreună cu Maica Domnului, unde a și murit, moaștele sale fiind aduse la Constantinopol în anul 886. O altă legendă spune că Maria Magdalena ar fi predicat Evanghelia în anul 34 d.Hr., în Insula Zakyntos din Grecia. Apusul vine cu o altă ipoteză și afirmă că Maria Magdalena, Lazăr, și câțiva ucenici au poposit la Merseille, unde au convertit întreaga regiune Proventa. Indiferent care legendă ar fi adevărată, se crede că Maria Magdalena s-a retras într-o peșteră din Provence, unde a trăit doar pentru Domnul timp de 30 de ani și că a murit chiar în brațele Sfântului Maximin, care a îngropat-o în apropierea actualei biserici a satului.

„Hic requiescit corpus Mariae Magdalenae”

Timp de cinci secole, moaștele Mariei Magdalena au stat ascunse în acel loc cinstit odinioară de pelerini, dar ajuns mai mult o ruină din cauza diferitelor invazii. Să nu fi vrut Sfânta să fie descoperită? E posibil. Și totuși, în decembrie 1279, Charles al II-lea d’Anjou, prinț de Salerno și conte de Provence, a poposit în micul ținut și a făcut un tur al bisericilor și abațiilor. Ce căuta prințul nimeni nu știe, dar supărat că cei din suita sa nu au îndeplinit ordinul, Charles însuși a luat lopata și a săpat cu furie până a dat de un sarcofag de marmură. Când i-a ridicat capacul, prințul a înlemnit: din interiorul mormântului a ieșit o mireasmă aparte care i-a învăluit pe toți. În interiorul sarcofagului, contele a găsit și un glob înfășurat în ceară, iar în interiorul acestuia, o propoziție scurtă în latină dezlega tot misterul: „Hic requiescit corpus Mariae Magdalenae” („Aici odihnește trupul Mariei Magdalena”). Scotocind prin sarcofag, Charles a dat ulterior și peste o bucată de plută care a făcut lumină în tot întunericul de atâtea secole: „În ziua de 6 decembrie a anului 710 de la Nașterea Mântuitorului, în timpul nopții și în mare secret, sub domnia preapiosului rege al francezilor Eudes, în vremea năvălirilor perfidei nații a sarazinilor, acest trup al mult iubitei și venerabilei Sfinte Maria Magdalena a fost, de teama pomenitei nații, mutat din mormântul său de alabastru în acest mormânt de marmură (...), pentru că aici era mai bine ascuns”. Lui Hristos al tău, pe Care duhovniceşte l-ai iubit, i-ai urmat, cea pregătită de Domnul spre propovăduire, Sfântă Maria Magdalena; pentru aceasta cu dragoste te lăudăm în cântări şi te rugăm pe tine, ca aceea ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile cu rugăciunile tale să ne izbăveşti, ca pururea bucurându-ne să strigăm ţie: Bucură-te, Sfântă Maria Magdalena, care cu credinţă apostolească l-ai propovăduit pe Preadulcele Iisus!

Racla cu moaştele Sfintei Maria Magdalena va fi adusă la Iaşi pe data de 9 octombrie de o delegaţie de preoţi şi de călugări de la mănăstirea de pe Muntele Athos şi va fi expusă spre închinare, alături de racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, până pe 15 octombrie

Neatinsă de vreme

La Mănăstirea Simono-Petra din Sfântul Munte Athos se păstrează cu mare evlavie mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena, mâna care a atins marginea veşmântului Domnului nos­tru Iisus Hristos după Înviere. Aceasta este întreagă, cu piele şi tendoane, şi răspândeşte o anumită mireasmă, iar cei care o sărută cu credinţă şi cu evla­vie se minunează și acum de faptul că este caldă. Ca şi cum ar fi vie... Istoria con­semnează că în anul 1740, din cauza datoriilor financiare ale mănă­stirii, mâna Sfintei Maria Magdalena, odorul cel de mult preţ al mănăstirii, a fost luată de creditorii Barberini. După 15 ani de durere în care călugării au încercat din răsputeri să facă rost de bani să o răscumpere, ieromonahul Ioasaf din Mitilini a adu­nat o parte din suma pretinsă și, în cele din urmă, a intrat în posesia mâinii marii iubitoare de Hristos. Cât despre minunile Mariei Magdalena, printre primele au avut loc în anul 1911, în regiunea Galatista (Tesalonic), unde un vierme distrugea răsadurile locuitorilor. Disperați, oa­me­nii au apelat la preoții simonope­triţi, iar când aceștia au venit cu moaş­tele Sfintei Maria Magdalena şi au făcut agheasmă, viermele distrugător s-a făcut nevăzut. O altă minune s-a pe­trecut în anul 1912, tot în Tesalonic, în regiunea Epanomis, unde a apărut ca din senin o invazie de lă­custe. Lo­cuitorii au rugat să li se tri­mită Sfintele Moaşte, iar după ce a fost săvârșit Paraclisul Sfintei Magda­lena şi lanurile au fost stropite cu agheas­mă, lăcus­tele s-au făcut nevăzute.