de Carmen Ciripoiu
Nici aici, pe Pământ, și nici în Ceruri, nimic nu se întâmplă fără îngăduința lui Dumnezeu. Și nici Sfântul Mucenic Longhin Sutașul nu ar fi străpuns coasta Mântuitorului său dacă aceasta nu ar fi fost voința Celui de Sus. Pentru că atunci a fost momentul când un centurion din armata romană, căruia i se ordonase împlinirea Răstignirii lui Iisus Hristos, a fost încredințat de adevărul dumnezeirii și Învierii Mântuitorului. Pentru dragostea sa fără margini pentru Domnul, Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este sărbătorit an de an la 16 octombrie.
Păzitorul Mormântului Domnului
Pocăința este schimbarea vieții, părăsirea omului de dinainte de îndumnezeire, cu toate relele lui obiceiuri și întoarcerea spre Dumnezeu. Pocăința înseamnă redescoperirea adevărului, a păcii, liniștii, bunătății și blândeții. Dar până ca Mucenicul Longhin Sutașul să înțeleagă aceste lucruri a trebuit să-și ducă crucea. Asemenea lui Iisus. Ostaș de nădejde al armatei romane, acestuia i-a fost încredințat de însuși Pilat din Pont, procuratorul Palestinei, comanda convoiului, păstrarea ordinii și ducerea la bun sfârșit a pedepsei Mântuitorului și, ulterior, păzirea Mormântului acestuia cu soldații din garnizoana sa. Dar Longhin era un om cinstit, cu suflet bun și milos. Tocmai de aceea, când Iisus nu a mai putut susține greutatea crucii, el a fost cel care i-a poruncit lui Simon din Cirene „să-I ducă crucea”. Nu putea să-L vadă pe Domnul tuturor atât de chinuit. Îi era prea greu, dar nu putea să crâcnească în fața răilor. Și-ar fi semnat singur sentința. Deși inima lui a plâns când a văzut cum pe Cel bun și blând cei răi L-au prigonit și L-au condamnat, L-au încununat cu spini și L-au batjocorit. Și, totuși, Longhin însuși, pentru că a primit poruncă, L-a străpuns pe El în coastă cu sulița. După ce Iisus a plecat la Domnul Său și liniștea cea de pe urmă s-a așternut, iar soarele s-a învăluit în întuneric, Pământul s-a frământat și pietrele s-au despicat deschizând lăcașurile morților, Longhin n-a mai rezistat și a murmurat către ostașii înfricoșați: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta”. După trei zile, când lumina cea adevărată s-a arătat, iar îngerul a prăvălit piatra de pe mormânt, oștenii au fost orbiți și au căzut cu frunțile în pulbere. Atunci a fost momentul când Longhin Sutașul a crezut cu desăvârșire în Domnul. Și odată cu el au văzut lumina cea adevărată și alți doi ostași care s-au făcut propovăduitori ai Învierii lui Iisus și i-au mărturisit lui Pilat tot adevărul.
A refuzat arginții
Speriați de cele auzite, arhiereii au făcut atunci sfat cu bătrânii și le-au dat ostașilor mulți arginți ca să tăinuiască Învierea Domnului, ordonându-le să spună că „ucenicii Lui L-au furat noaptea, pe când noi dormeam”. Longhin însă a refuzat cu desăvârșire bogăția pământeană, continuând să mărturisească minunea. Şi-a lăsat dregătoria, haina şi brâul cel ostăşesc, i-a luat cu el pe cei doi prieteni care aveau aceeaşi râvnă pentru Hristos și s-au îndepărtat de cei răi, cu credinţa în adevăratul Dumnezeu. La scurt timp, au primit botezul de la Sfinţii Apostoli, apoi au părăsit Ierusalimul şi au ajuns în Cappadocia, unde Longhin a fost propovăduitor şi apostol al lui Hristos şi i-a întors pe mulţi din rătăcire. Pus într-o asemenea situație pe care n-o estimase, Pilat și-a revărsat asupra Sutașului toată mânia și ura. Ba mai mult, ca să le grăbească sfârșitul lui Longhin și ai celor doi mucenici, Pilat, îndemnat de arhierei, i-a adus la cunoștință împăratului Tiberiu că cei trei au părăsit serviciul militar și propovăduiesc alt împărat. Fără niciun fel de judecată, împăratul i-a considerat pe loc trădători și dușmani ai Cezarului. Dar în loc ca sufletul lui Longhin să fie cuprins de durere, acesta a fost mai fericit ca niciodată. Urma să-L întâlnească pe Domnul... Când soldații trimiși de Pilat au venit să le curme zilele lui și bunilor săi prieteni, Longhin s-a îmbrăcat în haină albă de îngropăciune, le-a arătat acestora un deal din apropiere unde urmau să fie îngropați, iar pe soldați i-a uimit cu impresionantele cuvinte: „Iată, l-aveţi pe Longhin, iată i-aveţi şi pe cei doi prieteni ai lui, pentru că eu sunt Longhin pe care îl căutaţi, iar aceştia doi sunt prietenii mei, care împreună cu mine au văzut Învierea lui Hristos şi au crezut. Deci, faceţi-ne nouă aşa precum aveţi poruncă de la cei care v-au trimis pe voi. (…) Nu puteţi să-mi răsplătiţi mai bine pentru dragostea mea către voi decât dacă mă veţi trimite degrabă la Domnul meu, pe care de mult doresc să-L văd”.
Capul său, ascuns printre gunoaie
Impresionați de infinita dragoste a lui Longhin Sutașul pentru Iisus, după ce i-au omorât pe cei trei, soldații au luat cu ei capul Mucenicului, pentru a i-l arăta lui Pilat, dar l-au ascuns într-un loc plin de gunoaie. Doar Domnul, cel care păzește toate oasele plăcuților Săi, a avut grijă şi de capul întreg al Sfântului Longhin, și când a venit momentul să-L preamărească pe robul Său înaintea oamenilor, precum îl preamărise în Cer înaintea îngerilor, a mai făcut o minune printr-o simplă femeie oarbă din Cappadocia, care nu găsise tămăduire la niciun medic din Ierusalim, singura sa lumină fiind doar copilul pe care îl avea. Dar Dumnezeu i-a dat acesteia cea mai grea încercare să-i vadă dragostea pentru El: micuțul a trecut și el în neființă. Durerea mamei nu avea margini, însă Longhin i-a apărut în vis și a îndemnat-o să caute capul lui în mormanul de gunoi. Iar în momentul în care l-a găsit, s-a făcut voia Domnului: femeia și-a recăpătat vederea! Într-un singur mod aceasta putea să mulțumească pentru acest dar: a pus capul Sfântului și trupul fiului ei într-o raclă și s-a întors în Cappadocia, unde a zidit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic Longhin, marele iubitor al lui Iisus.