de Carmen Ciripoiu
Nu sunt magice, dar pot face adevărate minuni și au menirea de a ne duce cu gândul la Dumnezeu. Pentru că nu poți face o rugăciune din adâncul sufletului dacă nu aprinzi candela, lumânarea sau tămâia. De ce săvârșim aceste obiceiuri și de unde provin, ne spune părintele paroh Gheorghe Vanghele (foto).
„Devine un mijloc de legătură între om şi Dumnezeu”
- Este lumina un semn al prezenței Domnului? Este acesta motivul pentru care aprindem lumânări atunci când facem o rugăciune?
- Lumânarea nu trebuie să lipsească de la botez, cununie, împărtășanie, moarte sau atunci când facem o rugăciune. Pentru că ea reprezintă jertfa, transfigurarea, calea împlinirii noastre. Asemenea Sfintei Cruci, lumânarea ne arată că nu există altă cale de mântuire decât cea a jertfei pe care i-o aducem Domnului. Iar la fel ca și lumânarea, omul se poate îndumnezei prin arderea de sine. De aceea e foarte important să însoțim mereu rugăciunile noastre, atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți, cu lumânări aprinse. Apoi să nu uităm că cine aprinde o lumânare arată că este iubitor al luminii, nu al întunericului, se închină lui Dumnezeu și se leapădă de stăpânul întunericului. În plus, cel care aprinde lumânarea arată că face lucruri minunate și nu îndoielnice, de care să se rușineze. Să ne amintim că și convertirea Sfântului Apostol Pavel a avut loc tot prin experiența mistică a unei lumini. Aprinzând o lumânare în biserică, credinciosul se roagă lui Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru marea Lui bunătate şi ocrotire şi dă expresie credinţei lui în Dumnezeu. Ea devine un mijloc de legătură între om şi Dumnezeu, legătură stabilită şi determinată de libera voinţă a credinciosului.
- În afară de lumânări, în biserici ard şi luminile discrete ale candelelor...
- Candela are aceeaşi însemnătate ca şi aceea a lumânărilor. Sunt aprinse candele atât în altar, cât şi în interiorul bisericii. Deasupra chivotului de pe Sfânta Masă, în care se păstrează Sfânta împărtăşanie pentru cei bolnavi, arde necontenit, în cinstea sa, o lumină din candela ce e suspendată, de obicei, de Crucea care străjuieşte în spatele dinspre răsărit al Sfintei Mese. Candele mari, suspendate, ard deasupra uşilor împărăteşti ale altarului, precum şi la icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă. Candele şi lumini ard, de asemenea, deasupra mai tuturor icoanelor importante din biserici şi din casele credincioşilor. Lumina candelei e nelipsită în cimitire, la căpătâiul morţilor. Lumina aceasta, mai ales, ca şi mireasma tămâii şi lumina lumânărilor sunt expresia credinţei în viaţa viitoare şi a legăturii cu cei morţi.
„Prezența Duhului Domnului aduce liniște în suflete”
- Dar tămâierea ce semnifică Sfinția Voastră? Este o supunere, dacă pot să spun așa, a credinciosului către Dumnezeu?
- Poate că supunere e puțin cam mult spus, e înalta mărturisire a credinței noastre față de Domnul nostru Iisus, prin fumul frumos mirositor care se înalță spre Cer. În același timp, mirosul de tămâie semnifică prezența Duhului lui Dumnezeu, care aduce pace și liniște sufletelor noastre. Așadar, tămâierea are o dublă semnificație. Și, cel mai frumos, acesta este prezentat de rugăciunea prin care un preot binecuvântează tămâia înainte de o arde: „Tămâie îți aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.”
- Totodată, tămâia alungă și forțele răului...
- Este foarte adevărat. Tămâia respinge orice alt stăpân și orice altă putere, mirosul puternic al acesteia având puterea să alunge orice forță a răului, indiferent din ce parte ar veni aceasta, de la oameni sau din lucrarea duhurilor rele sau a diavolului. De aici și vorba din popor că fugi ca dracul de tămâie.
Cunoscută în vechiul cult testamentar
- Cum se aprinde tămâia, părinte?
- Pentru aprinderea tămâii se folosește un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau de pastile, care se aprinde ușor și durează destul de mult. Acesta se cumpără de la mănăstiri, de la biserici sau chiar de la magazine de obiecte bisericești. La țară se folosesc, de obicei, cărbunii aprinși. Orice altă soluție, cu bețe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt, nu e deloc eficientă.
- Ne vorbește Biblia despre folosirea lumânării și a tămâii?
- Folosirea lumânărilor și a tămâii are temei în Sfânta Scriptură, în viața și în tradiția Bisericii. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care-L așteptau pe Mirele Hristos cu candele, pe creștinii din Troa, adunați în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus „unde erau multe lumini”, dar „și cele șapte sfeșnice de aur care-L înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească”. „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim și în psalmi. În Apocalipsa avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminică: „Și a venit un înger și a stat la altar, având cădelnița de aur, și i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur dinaintea tronului. Și fumul tămâii s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților”. În Noul Testament, înainte de naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, tatăl acestuia, Zaharia, preot la templu, când era la rând la slujbă, exact în momentul în care tămâia, primeşte veste de la Arhangheli că Elisabeta, soţia sa, va naşte fiu şi-l va numi Ioan.
Reguli draconice pentru comerţul cu tămâie
În Antichitate, calea pe care erau transportate rășinoase aromate, care se foloseau fie în cult, fie pentru preparate farmaceutice sau parfumerie (ca tămâia, camforul, smirna sau sacâzul - guma de Accacia), purta numele de Drumul Tămâii. Acest traseu foarte lung era împărțit în 65 de stații de oprire a caravanelor pentru împlinirea formalităților de tranzit și plata unor taxe ce reveneau statelor, dar și localităților în care staționau. Cei care încercau să se sustragă acestor obligații și se abăteau de la traseul stabilit oficial pentru comerțul cu aceste produse erau pedepsiți cu moartea.