de Carmen Ciripoiu
Clopotele de la biserica din Lida, 15 km sud-est de Tel-Aviv, Israel, par să urmeze alt calendar și altă succesiune a orelor. Aici, în lăcașul închinat Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință, pare că orice călător gândește, simte și trăiește la cumpăna dintre cer și pământ. Și, într-un singur anotimp, cel al credinței veșnice, timpul încremeneşte în secvențe liturgice, în vreme ce îngerii zboară ușor și se așază fără frică pe umerii pelerinilor. La 3 noiembrie are loc pomenirea sfințirii Bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe din Lida și respectiv așezarea sfintelor sale moaște în lăcașul de rugăciune.
Adevărată operă de artă
Nu poți păși decât smerit în biserica din Lida a Sfântului Gheorghe, un loc încărcat de istorie și, mai presus de toate, de izbândă. Și asta pentru că, dintre toți sfinții, puțini au ajuns la faima de care se bucură Sfântul Gheorghe, a cărui viață reprezintă o pildă de trăire, smerenie și, mai ales, credință. Încă din pronaos şi până la Sfântul Altar, frescele pictate în culori vii coboară lumină peste credincioși. Cromatica bine echilibrată a picturii este întregită de imense policandre poleite cu aur lucrate într-un fascinant filigran, a cărui vechime este evidentă. La fel şi altarul, învăluit într-o minuţioasă îmbinare de artă şi meşteşug, este de o frumuseţe liniştitoare. Sarcofagul de piatră, restaurat în vremea Patriarhului Chiril, este de o impresionantă frumuseţe, oferind privirii monumentalitatea unei adevărate opere de artă.
Trecerea prin lanțuri
În Sfântul Lăcaș se găsește și acum lanțul cu care, spune legenda, a fost legat Sfântul Gheorghe. Toți pelerinii care ajung în biserica din Lida își înfășoară lanțul în jurul gâtului în semn de comuniune cu cel care a preferat să moară pentru infinita sa dragoste pentru Domnul. Mormântul Sfântului Gheorghe se găsește în subsolul bisericii, sub altar. În ziua cinstirii Sfântului, toți pelerinii stropesc mormântul cu mir, pe care-l folosesc ulterior ca leac pentru vindecarea suferințelor trupești și sufletești. Și se roagă. Toți pe limba Domnului... Pășirea aceasta purificatoare, prin lanțuri de martir, îi face pe oameni să-și schimbe pentru totdeauna viața. Uneori nimic nu este mai minunat decât să rămâi singur, tu şi Sfântul care mijloceşte strigătul profund al fiinţei tale către Dumnezeu, şi să simţi prezenţa harului care coboară peste lacrimile rugăciunii.
Un creștin care nu a adus niciodată slavă idolilor
Purtătorul de biruință Gheorghe s-a născut în Cappadocia, ca fiu al unor părinți creștini care i-au insuflat dragostea pentru Hristos. Rămas orfan de tată, tânărul s-a mutat împreună cu mama sa în Palestina, a împărțit averea pe care o mai avea săracilor și a ales să propovăduiască pe Domnul. Îmbrățișând în același timp cariera militară, el a reușit prin osteneală, pricepere și destoinicie cele mai mari cinstiri, ajungând conducător de oaste la curtea împăratului. Când Cezarul a dat însă poruncă să se aducă jertfă idolilor, Sfântul a considerat acest lucru incompatibil cu credința sa. Deşi știa totul despre decretul de prigonire al creștinilor, Gheorghe s-a înfățișat de bunăvoie în fața împăratului și a întregii curți și a mărturisit că este creștin.
Supus la toate chinurile mucenicești
Uimit de această mărturisire, împăratul Dioclețian a poruncit ca tânărul ostaș să fie aruncat în temniță și supus la cele mai mari chinuri pentru a se lepăda de credință. Gheorghe a trecut astfel prin toate vămile muceniciei. „A suferit o mie de morţi succesive”, spunea demult cardinalul Melchers, şi mare adevăr a grăit, pentru că Sfântul acesta purtător de biruinţă a înfrânt moartea de multe ori în mucenicia sa: nici varul nestins în care a fost aruncat, nici suliţa cu care a fost împuns, nici piatra cu care a fost zdrobit şi vinele de bou uscate cu care a fost bătut, nici otrava ce i s-a dat să bea, dar nici roata care l-a făcut bucăţi n-au avut nicio putere asupra sa!
Și a primit moarte de martir...
Nimic nu l-a făcut pe Sfânt să-și piardă credința. Și nu puțini au fost cei care, văzând că Gheorghe a rămas viu și nevătămat în fața atâtor cazne, L-au iubit pentru totdeauna pe Domnul. Însăși împărăteasa, soția lui Dioclețian, văzând cum Sfântul a adus la viață un om doar atingându-l, l-a mărturisit din acel moment pe Hristos și s-a botezat la rându-i în sânge martiric. Dar toate aceste lucruri nu l-au înduplecat pe împărat, care a poruncit să i se taie capul. Și împreună cu Sfântul Gheorghe a fost osândită atunci la moarte și împărăteasa. Asemenea mielului care se duce la osândire, Sfântul și-a plecat capul și a mulțumit Domnului că l-a învrednicit să primească moarte de martir. Și a plecat la Ceruri cu bucuria că a reușit să facă din mulți păgâni mucenici ai lui Hristos. Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, cârmuitorilor ajutor, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
A învins istoria
Potrivit tradiției, moaștele Sfântului Gheorghe au fost mutate în secolul al V-lea într-o biserică din Lida, satul natal al Sfântului. Iar despre acest lăcaș de cult, unii istorici afirmă că ar fi fost ridicat de însăși împărații Constantin și Elena chiar pe locul unde a existat casa mucenicului. La scurt timp de la aducerea relicvelor, credincioși din toată lumea au început să se perinde, închinându-se iubitorului de Hristos. Odată cu invazia musulmană din secolul al XX-lea, biserica, dar și mormântul Sfântului Gheorghe au fost distruse din dorința de a nu mai rămâne nicio urmă de mărturie creștină. După două secole însă, cruciații au construit un nou lăcaș sfânt. Dar nu a durat mult, și acesta a căzut în mâinile musulmanilor și a fost transformat în moschee. În anul 1873, Patriarhia Greco-Ortodoxă a cumpărat partea din moschee pe care se afla mormântul Sfântului Gheorghe și a construit acolo o biserică. După 20 de ani a fost ridicată acolo și o mănăstire grecească.