Main menu

header

550 22 1de Carmen Ciripoiu

Tainele Arhanghelilor Mihail și Gavriil sunt greu de descifrat, pentru că, deși au viață ca şi ceilalți sfinți, nu au moarte fiindcă nu au trup, Sfânta Scriptură amintind că lumea lor provine dinainte de crearea materiei. Trimișii lui Dumnezeu Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți împreună la data de 8 noiembrie.

Mereu în ajutorul oamenilor

Se spune că, la început, toţi îngerii au fost buni şi înţelepţi, dar Dumnezeu i-a supus unei grele încercări înainte de Facerea Lumii, însă unii dintre aceștia, conduşi de frumosul Lucifer, s-au răzvrătit. Botezat de Domnul „Steaua Dimineții”, acesta a gândit că poate să existe și fără Dumnezeu („De ce nu aş putea fi eu singurul meu Dumnezeu, mai mare şi mai înalt decât Tatăl?”), și-a alcătuit o ceată și a fost mare război în Cer atunci, spune Scriptura, iar Mihail a condus cetele îngerești cele bune și a învins. Îngerii cei răi au fost alungați din Cer pe Pământ (de unde și numele de „îngeri căzuți”), aceștia transformându-se în demoni. Atât se știe despre lumea de Dincolo. În timp, sfinții au reușit să descopere că îngerii sunt împărţiţi în cete şi că sar întotdeauna în apărarea oamenilor, în războiul pe care aceștia îl au cu demonii lui Lucifer. Se spune că în cele mai cumplite clipe ale vieții noastre, când suferința potopește inima, îngerii buni străpung vălul materiei și își fac loc minunile. Așa se explică miraculoasele vindecări trupești, cărora nimeni nu le poate găsi o explicație, dar și întoarcerea la credință și redescoperirea iubirii adevărate. Dar ca îngerii să ne atingă cu aripa lor trebuie să credem în ei.

Cel care este asemenea lui Dumnezeu

Așa se traduce numele Arhanghelului Mihail, considerat a fi cel mai important dintre toți Arhanghelii. Tocmai de aceea, Mihail este reprezentat cel mai des în iconografia creștină ca luptându-se și biruind un balaur. Arhanghelul este zugrăvit cu aripi puternice, foarte mari, şi cu Sabia Dreptăţii, de un albastru strălucitor, o sabie de foc, care arde, radiază căldura şi strălucirea Luminii Divine. Pentru că tot Mihail este cel care cântărește sufletele, mai este prezentat ţinând în mână o scală a dreptăţii sau o balanţă în care, pe fiecare platan, se află câte un mic trup gol, reprezentând sufletele: cele acceptate au de obicei mâinile împreunate într-un gest de recunoştinţă, iar cele păcătoase exprimă groază în privire şi atitudine. Se spune că sabia celui mai important Arhanghel învinge întotdeauna forţele întunericului, transformând energiile negative în energii pure, divine, aducătoare de viaţă.

Guvernatorul divin al Paradisului

Numele celui de-al doilea în rang printre Arhanghelii care se află înaintea lui Dumnezeu, Gavriil înseamnă Dumnezeu este puterea mea. De altfel, Gavriil este considerat a fi guvernatorul divin al Paradisului. Se crede că acest Arhanghel le dă oamenilor putere și inspirație în cele mai grele încercări, ajutându-i să aibă încredere în ei. În toate religiile, Arhanghelul îndeplinește funcția de mesager divin care vestește Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu celor care vor să-l primească și să-l pună în practică. Gavriil este cel care a binevestit femeii lui Manole că are să-l nască pe Samson. Şi tot acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Anei că au s-o nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea. Iar în Legea Nouă, acesta i-a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că femeia sa îl va naşte pe marele Ioan Înaintemergătorul. Acesta a hrănit-o şi pe pururea Fecioara Maria 12 ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte?, a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că-L va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi dintre Sfinţii Părinţi spun că Arhanghelul Gavriil este cel care a răsturnat piatra de la intrarea mormântului lui Iisus, la Înviere, şi le-a vorbit femeilor mironosiţe: „… intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au înspăimântat. Iar el le-a spus: «Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A Înviat!»”. În reprezentările iconografice, Arhanghelul Gavriil este deseori înfățișat ca un înger feminin, ţinând în mână un crin, simbol al purităţii şi al adevărului. Uneori, el ține în mână o călimară şi o pană, simboluri ale rolului său de mesager divin, iar alteori, o cupă aurie care aminteşte de Sfântul Graal.

Se spune că Arhanghelul Mihail veghează bolnavii, stând la cap când le este dat să moară și la picioare dacă le este sortit să mai trăiască, iar Gavriil este protectorul copiilor

Mai sunt numiţi şi sfinţii voievozi

În tradiţia românească, Arhanghelii mai sunt numiţi şi sfinţii voievozi, prin echivalarea termenului grecesc care înseamnă fruntaşi ai îngerilor. Arhanghelii supraveghează îngerii păzitori şi celelalte cete de îngeri din apropierea oamenilor, indiferent de misiunea lor. Tradiţia creştină cunoaşte şapteArhangheli, unii dintre ei fiind cinstiţi şi de evrei, şi de musulmani. Aceștia sunt Mihail („Acela care este ca Dumnezeu”), Gavriil („Puterea lui Dumnezeu”), Rafail, („Dumnezeu vindecă”), Uriil („Lumina sau Focul lui Dumnezeu”), Selafiil („Porunca, Vestitorul sau Rugăciunea lui Dumnezeu”), Iehudiil („Mărirea, Lauda sau Slăvirea lui Dumnezeu”) şi Varahiil („Binecuvântare de la Dumnezeu”). Despre Arhanghelul Rafael se știe că a adus păstorilor vestea naşterii Mântuitorului. Se crede că Rafail este însărcinat cu tămăduirea planetei, dar tot el îi ajută pe cei bolnavi şi suferinzi, aducând salvări miraculoase și vindecări în cazuri aparent de nerezolvat. De asemenea, Arhanghelul Uriel este denumit îngerul veghetor şi protector al celor aflaţi sub spaimă şi teroare. Uriel este cel mai strălucitor dintre îngeri şi, adeseori, reprezentat conducând un car de foc tras de cai albi. El a fost îngerul pe care Dumnezeu l-a trimis la Noe ca să-l prevină de potop. Biblia povesteşte cum Uriel a coborât în Grădina Edenului de pe o rază de soare cu o sabie de foc în mână. Tot despre Uriel se spune că veghează asupra furtunilor, iar ca înger al căinţei, el este cel care ajută muritorii să înțeleagă legile karmice.