de Carmen Ciripoiu
Cetate a Duhului Sfânt, în Mănăstirea Aninoasa nu poți intra decât cu inima curată. Pentru că, dincolo de zidul gros și rece de cetate ce împrejmuiește sfântul lăcaș, e o altă lume. Un loc unde rugăciunea se împletește cu tăcerea, întru slava lui Dumnezeu.
Într-o perfectă armonie cu Dumnezeu
Fiecare dintre noi are de parcurs un drum lung, plin de experiențe, de lupte pentru câștigarea sufletului. Experiențe cu care ne nevoim în încercarea de a tinde către mântuire. Deși e foarte greu să descifrezi starea sufletească a semenilor, când privești măicuțele de la Mănăstirea Aninoasa, unite în Sfânta Treime, pare că totul vibrează la unison. În acest loc, unde orice credincios pare că intră doar cu sufletul, despovărat de trup, totul este într-o perfectă armonie cu Dumnezeu. Florile, biserica, chilia, clopotnița, atelierul de croitorie, pangarul, stupii de albine, slujbele de zi și de noapte. Un așezământ pentru mântuirea sufletelor noastre, unde Făcătorul a Toate ne încurajează să biruim lumea cea nevrelnică: „Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea!”. Cine are curajul să le întrebe pe slujitoarele Domnului cum reușesc zi de zi să izbândească îți vor răspunde simplu: cu ajutorul Sfântului Nicolae, căruia îi este închinată mănăstirea și căruia nu contenesc să i se închine și să-i mulțumească pentru toate binefacerile primite. Pentru că, doar cu ajutorul Sfântului, Mănăstirea Aninoasa a renăscut din propria cenușă.
Un destin special
Sfânta Mănăstire Aninoasa are un destin cu totul special. Punctat de sfințenie, ca o constantă invariabilă. La început, Aninoasa a fost un loc al jertfei și al durerii. Ridicat în urma unui jurământ, sfântul lăcaș a supraviețuit printr-un miracol. În anul 1677, clucerul Tudoran Vlădescu a ridicat biserica pentru a servi nevoilor sale boierești. În același an însă, soția sa trece la dreapta Domnului. O durere mult prea mare, ce i-a sfâșiat acestuia sufletul. Dar acesteia i s-a adăugat și o altă nenorocire: domnitorul Țării Românești a vrut să-l omoare pentru o datorie a unui prieten pentru care acesta se pusese chezaș. Și multe rugăciuni a înălțat atunci boierul Domnului ca să fie lăsat în viață, urmate de o promisiune: dacă viața îi va fi cruțată, se va călugări. Minunea s-a împlinit exact când Vlădescu era cu capul pe butucul călăului. Lui Vodă i s-a înmuiat sufletul și clucerul Tudoran a fost iertat. La scurt timp, acesta și-a lăsat cei 11 copii în grija rudelor, s-a călugărit sub numele de Teodosie și a ridicat sfântul lăcaș în jurul bisericii boierești, dăruindu-i mănăstirii și toată averea sa, astfel încât Aninoasa a devenit una dintre cele mai bogate, având mii de cai, vite, moșii întinse în șapte județe și sute de țigani robi.
A urmat dezastrul
Până în anul 1864, totul a decurs după binecuvântarea Domnului la Mănăstirea Aninoasa. Odată cu legea secularizării însă, deși era mănăstire românească, ce nu se închinase vreodată vreunui alt lăcaș din străinătate, Aninoasa a fost desființată, iar toate averile, lăsate odinioară de Tudoran Vlădescu, au fost împărțite țăranilor, în timp ce biserica mare se transformase într-o simplă biserică parohială. Cum, în acea perioadă, mănăstirea era populată cu călugări, aceștia au fost nevoiți să se mute la Negru Vodă. Pentru început, clădirile au fost folosite de jandarmi, care au pângărit lăcașul adăpostind caii în sfintele chilii, pe vremea comunismului, mănăstirea s-a transformat într-un sediu al Cooperativei Agricole de Producție. În același timp, paraclisul a fost vandalizat. În 1993, Mănăstirea Aninoasa renaște din propria cenușă, transformându-se într-o mănăstire de maici. Și numai Sfântul Nicolae știe cât de greu le-a fost măicuțelor să reînvie frumusețea de altădată a lăcașului de rugăciune, cât de mult au trudit acestea la restaurarea chiliilor sau a bisericii. Dar când Domnul voiește, nimic nu este imposibil. În 2001 însă, mănăstirea a redevenit minunatul lăcaș sfânt de odinioară și și-a recâștigat independența. În Mănăstirea Aninoasa pare că se vorbește o limbă sfântă, înțeleasă doar de călugărițe și de cei cu adevărat credincioși care îi trec pragul. Sunt cuvintele credinței care înnobilează inima și limpezesc sufletul. Atunci când Hristos ţi se arată, Îi dai slavă. Apoi, între tine şi El, se aşterne tăcerea…
Secretele din catacombe
Despre secretele bine tăinuite ale mănăstirii se știu foarte puține lucruri. Se spune că sfântul lăcaș ar avea niște gropnițe (n.n. - tuneluri), acum impracticabile, despre care sătenii spun că ar duce undeva, spre Câmpulung, fiind descoperite atunci când s-a făcut nivelarea curții. Odată cu această nivelare s-a observat că acele bolți de cărămidă se ramifică și pleacă în trei direcții. Despre aceste tuneluri vorbește și o monografie datând din anul 1933 a unui preot din Câmpulung.
Pictorul de curte al Cantacuzinilor
Menestrelul ales să picteze biserica a fost marele pictor Mutu Pârvu, care, după ce și-a arătat măiestria în acest loc, a devenit pictorul de curte al Cantacuzinilor. Numele real al pictorului era, de fapt, Pârvu Pârvescu, Mutu fiind un pseudonim, pentru că acesta picta doar atât timp cât putea să nu mănânce nimic și să nu vorbească. Doar cu post și cu rugăciune. Un lucru specific portretisticii lui Pârvu este tabloul votiv în care sunt reprezentați ctitorii împreună cu cei 11 copii ai săi. Mănăstirea Aninoasa este singurul loc unde cea mai mare parte a picturilor lui Pârvu au rămas neatinse de altă mână omenească.