de Carmen Ciripoiu
Cine ajunge la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn pășește încet, să n-o sperie. Întâi o atinge ușor, după o vreme își face cruce și, cu ochii închiși și fruntea plecată, începe să se roage. Și de fiecare dată credincioșii simt același lucru: în loc să simtă sticla rece cu care e acoperită icoana, îi cuprinde o căldură, că se sprijină pe haine catifelate, iar o mână moale pare că îi mângâie. Cum să mai pui la îndoială minunile Maicii Domnului, care de peste patru secole nu încetează să uimească?
Ctitoria lui Petru Brâncoveanu
E greu să spui ce sentiment te pătrunde când intri în Mănăstirea Dintr-un Lemn, ctitoria lui Petru Brâncoveanu, bunicul marelui martir Constantin Brâncoveanu. Parcă ai călca direct pe istorie... Chiliile albe, cu cerdac, ce înconjoară biserica plină ochi de arcade, par a fi niște mirese care-l așteaptă pe Hristos, iar la doi pași din palatul fostului domnitor, unde obișnuia odinioară să-și odihnească sufletul, te privesc cu ochi mari și blânzi sfinții. Nu asta caută însă cel care ajunge la Mănăstirea Dintr-un Lemn, ci aleargă să vadă icoana Măicuței, ale cărei minuni au străpuns toate cele patru zări. Când pătrunzi în biserică, totul e plin de ea. Te privește în orice loc te-ai ascunde, iar dacă se întâmplă să nu o zărești, atunci o simți. Ea e inima sfântului lăcaș. Datorită ei respiră și trăiesc și maicile, și pelerinii. Dar Maica Domnului e mult prea tristă, iar lucrul ăsta îți dă fiori. Dincolo de iubirea infinită cu care-și privește Fiul, știe prin ce chin va trece El și la ce patimi va fi supus. Poate că tocmai acest amestec de duioșie și de durere fără margini îi dă icoanei măreția.
A făcut una dintre cele mai înfricoșătoare minuni ale ortodoxiei
15 august 1714 a fost momentul în care icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn a făcut prima minune. Și de atunci, toți cei care-i zăresc chipul sunt binecuvântați cu vederea celei mai însemnate dintre femei, Fecioara Maria, cea care nu lasă niciodată o rugăciune curată să nu fie împlinită. Era perioada când Constantin Brâncoveanu fusese închis la Constantinopol împreună cu copiii săi și torturat cum nu se poate explica în cuvinte. La toate aceste suplicii ale lui Vodă fuseseră vinovați nu numai turcii, ci și stolnicul Constantin Cantacuzino, dar și Păuna Cantacuzino, soția fiului acestuia, Ștefan. Chiar dacă purta în spate trădarea brâncovenilor, aceasta venise să participe la praznicul Adormirii Maicii Domnului și se așezase, plină de ea, în strană, chiar în fața icoanei Preacuratei. Fără să gândească că Maica Domnului i-a văzut sufletul hain. Nu se încheiase bine slujba, că, dintr-o dată, urletele Păunei au cutremurat sfântul lăcaș. Smulgându-și hainele de pe ea, Cantacuzina s-a zbătut ca un animal înjunghiat, apoi a căzut într-un leșin. Când și-a revenit, doamna Păuna, total schimbată, a povestit, înfricoșată, cum icoana Maicii Domnului se făcuse străvezie, iar ea a văzut toată nenorocirea prin care au trecut Brâncoveanu și fiii săi, când capetele lor au căzut, rând pe rând, sub securea călăilor. Așa, ca într-un film de groază pe care Maica i-l derulase în fața ochilor ca să nu uite niciodată răul pe care l-a făcut. La scurt timp după ceasul vedeniei în Mănăstirea Dintr-un Lemn a poposit însuși Ștefan, soțul Păunei, care a acuzat-o pe stareța de atunci de vrăjitorie și a dat ordin să fie zidită de vie, iar slujnica ei să fie spânzurată. Au trecut doar doi ani de la tragedie, iar Ștefan, împreună cu tatăl său, stolnicul Cantacuzino, au fost sugrumați de turci. Maica Domnului făcuse dreptate.
Carul a ieșit singur
În anul 2002, când icoanei i s-a scos ferecătura de argint, o mare nenorocire s-a abătut asupra sfântului lăcaș. După aproape două veacuri, timp în care fusese înveșmântată într-o platoșă de argint, Maica Domnului își păstrase chipul senin și luminos, dar veșmintele erau înnegrite. Trebuia neapărat restaurată! Dar cum să o lase maicile pe Maica lor cea minunată să părăsească Mănăstirea Dintr-un Lemn? Cum să trăiască fără Ea? Singura soluție era să înființeze în incinta mănăstirii un atelier de restaurare. Dar nu puteau face acest lucru fără încuviințarea Fecioarei Maria. N-a trecut mult timp, și Cea fără de prihană le-a dat un semn: acceptase să se lase pe mâna specialiștilor. În timp ce oamenii cercetau icoana, încercând să afle care este cauza înnegririi lemnului, Fecioara făcuse o altă minune: un car a ieșit din interiorul lemnului. Restauratorii au rămas înmărmuriți și le-au explicat maicilor că așa ceva nu au văzut în viața lor, pentru că aceste vietăți nu pot fi extrase decât prin procedee foarte complicate, darămite să iasă singure la suprafață. Marea bucurie a maicilor nu a durat prea mult.
Îmbrăcată în lumină
La scurt timp de când icoana strălucea ca un soare, în toată splendoarea ei bizantină, a început din nou să se întunece, înnegrindu-se de la o zi la alta. Locuitoarele mănăstirii erau împietrite. Oare ce se întâmpla? Greşiseră cu ceva în faţa Maicii? Și iar i-au chemat pe restauratori, care au dat verdictul crud: icoana trebuia dusă la București, pentru că fusese atacată de o ciupercă și trebuia iradiată pentru a fi dezinfectată. Stareța mănăstirii a hotărât atunci că nu va părăsi icoana și va merge alături de Sfânta Fecioară. Și de-ar fi să fie ultimul său drum, trebuia să-și însoțească Stăpâna. După ce toate procedurile au fost terminate și icoana curățată de ciupercă, Maica Domnului a fost adusă acasă. Era atât de frumoasă, încât părea îmbrăcată în lumină. La poarta mănăstirii, mii de credincioși o așteptau cu lumânările aprinse în mâini. Era o atmosferă asemenea celei de la Învierea Domnului. Măicuța nu-i părăsise niciodată. A fost doar o altă ispitire. Probabil cea din urmă. Căci în fața unei asemenea icoane nu ai dreptul să-ți arăți mândria. Trebuie doar să-ți recunoști slăbiciunile și să nădăjduiești că mântuirea sufletului tău se află în mâinile Maicii, cea mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii.
A fost construită din trunchiul unui singur stejar secular
Mănăstirea a fost construită din trunchiul unui singur stejar secular, în scorbura căruia a fost găsită icoana Maicii Domnului, în primele decenii ale secolului al XVI-lea, de aici purtând numele „Dintr-un Lemn”. Mitropolitul Neofit Cretanul, cercetând mănăstirea la 29 iulie 1745, scria: „Un cioban cu numele Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577), a visat Icoana Maicii Domnului despre care aminteşte Paul de Alep şi, tăind stejarul în care a fost găsită icoana, a făcut din lemnul lui o bisericuţă, numită din această pricină «Dintr-un Lemn»”. Datorită minunilor pe care le-a înfăptuit de-a lungul timpului, icoana este numită „Maica Domnului care îți arată drumul”.