de Carmen Ciripoiu
Sfântul Ioan Gură de Aur este pomenit atât la sfârșitul fiecărei Sfinte Liturghii, în calitate de creator divin al acesteia, dar și cu alte prilejuri spirituale. Sfârșitul lunii ianuarie se situează sub zodia duhovnicească a marelui părinte Ioan Gură de Aur, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în cea Apuseană, care îl venerează cu titlul de Doctor al Bisericii. În fiecare an, la data de 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost totodată rânduit în religia ortodoxă între Sfinții Trei Ierarhi, alături de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul, care sunt pomeniți an de an, la 30 ianuarie.
Exilat fără vină
Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur este închinată unui eveniment care a fost considerat, în secolul al V-lea, o binemeritată reconciliere duhovnicească a familiei imperiale bizantine în faţa personalităţii istorice a Sfântului Ioan Gură de Aur. Împăratul Teodosie al II-lea a dorit prin aducerea la Constantinopol a moaştelor Sfântului să îndrepte nedreptatea pe care părinţii săi, Arcadiu şi Eudoxia, au făcut-o prin scoaterea sa din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului şi exilarea sa. Dacă ne reîntoarcem în timp, descoperim că Ioan Gură de Aur nu și-a dorit rangul de episcop de Constantinopol și, deși funcția i-a sporit popularitatea în rândul poporului, dar nu și în cel al bogaților și al clerului, acesta a primit-o mai mult forțat. Dar predicile sale tăioase l-au transformat pe Ioan într-un mare dușman al soției împăratului Răsăritului, Arcadiu, care a considerat că vehementa critică a Sfântului la adresa extravaganței veșmintelor feminine se referea la împărăteasă. Drept urmare, Sfântul Părinte a fost pus sub acuzația de origenism și exilat.
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate”
După un semn al lui Dumnezeu trimis împăratului (se crede că a fost vorba fie despre un cutremur de pământ, fie despre faptul că împărăteasa pierduse o sarcină sau dăduse naștere unui prunc mort), Arcadiu îl recheamă pe Ioan, dar pacea nu a durat decât foarte puțin. După ce o statuie de argint a împărătesei Eudoxia a fost ridicată în apropierea catedralei Aghia Sophia, Ioan a criticat ceremoniile de consacrare a acesteia, moment în care a fost din nou exilat, de data aceasta în Caucaz, în Georgia. Grație legăturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol și Antiohia, a fost deportat la Pityus, un mic oraș pe malul de est al Mării Negre. Sfântul a murit pe drum spre această localitate, la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.
Când moaștele vorbesc…
Aducerea sfintelor moaște ale lui Ioan Gură de Aur de la cetatea Comana, unde și-a afla sfârșitul la Constantinopol, acolo unde fusese patriarh și surghiunit cu 33 de ani în urmă de o cabală episcopală, a fost un întreg șir de semne și minuni. Întreaga urbe a ieșit atunci cu lumânări și cu făclii, transformându-se într-o mare de lumină, iar de mulțimea tămâierilor se spune că se umpluse până și aerul dintre Bosfor și Cornul de Aur, ca-ntr-o poveste fără de sfârșit. Potrivit sinaxarelor, cel mai cutremurător moment și unic în istoria omenirii a fost atunci când, așezate în jetul arhieresc, moaștele au început să vorbească, folosind cuvinte omenești. Cu glas pătrunzător, acestea au îndemnat la pace, iubire și iertare, arătând că nici moartea nu i-a putut răpi Sfântului Ioan Gură de Aur darul cel unic al vorbirii, cu glas de miere.
Relicvele au dispărut singure
Istoria spune însă că moaștele nu și-au găsit liniștea odată cu aducerea lor la Constantinopol și așezarea în sinaxare. Din contră. Acestea au devenit cele mai itinerante moaște din istoria creștinătății. În secolul al XIII-lea, acestea au dispărut din Biserica Sfinților Apostoli de la Constantinopol, fără să fi rămas vreo mărturie scrisă a acestui eveniment. Relicvele sfinte au fost găsite abia în ultimii ani ai veacului al XX-lea într-una dintre cele mai mari catedrale ale lumii, în superbul Dom din Florența, de două călugărițe pline de evlavie. Într-una dintre absidele nordice ale marelui Dom, într-o raclă de cleștar și argint au poposit timp de opt secole sfintele moaște ale unuia dintre cei mai venerați părinți ai ortodoxiei. Cum au ajuns acestea în acel loc rămâne un mister nedezlegat nici până în ziua de astăzi.