de Carmen Ciripoiu
În fiecare an, la 3 februarie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea întru eternitate a Sfântului și Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu, cel care a fost vestit de Duhul Sfânt că nu va muri până nu-l va primi pe Hristos în brațele sale.
A tradus Sfânta Scriptură în limba greacă
Potrivit tradiției, Dreptul Simeon a fost unul dintre cei 70 de înțelepți care au venit la Alexandria pentru a traduce Sfânta Scriptură în limba greacă, lucrare care a ajuns să fie cunoscută sub numele de „Septuaginta” (versiunea Vechiului Testament folosită în Biserica Ortodoxă). Despre acesta se știe că era un preot la templul din Ierusalim, dar și cărturar al Legii Vechi și avea o viață sfântă, fiind temător de Dumnezeu. Cu 250 de ani î.Hr., pe timpul faraonului egiptean Ptolemeu Filadelful, când s-a hotărât traducerea Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă, a fost împărțit și textul Scripturii, iar lui Simeon i-a revenit, spre traducere, chiar cartea profetului Isaia. Istoria spune că, atunci când Sfântul a ajuns la capitolul al VII-lea, versetul 14, care spunea „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu…”, el a tradus cuvântul „fecioară” („alma” în limba ebraică) cu „tânără”, pentru că așa i s-a părut logic. Dar a doua zi, când a vrut să continue traducerea, a avut prima mare surpriză: a găsit cuvântul scris ca la început - „fecioară”. Fără să înțeleagă ce se întâmplă, Simeon a schimbat din nou textul. A treia oară, când voia să facă același lucru a văzut cum însuși Arhanghelul Gavriil l-a apucat de mână şi i-a spus: „Stai, Simeoane, şi nu te îndoi de această taină, că nu vei muri, zice Dumnezeu, până nu vei vedea şi nu vei purta în braţele tale pe Hristosul Domnului”.
„Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău (…)”
În acel moment, bucuria lui Simeon a fost nemărginită. Și-a așteptat atât de mult, încât nu a existat om care să nu se mire cum de Sfântul nu trece la cele veșnice. Când a venit clipa rânduită de Duhul Sfânt, Simeon a întâmpinat, după rânduiala legii, pe Sfânta Familie, care-L aducea la 40 de zile pe Iisus să-L închine Domnului. Gârbovit şi apăsat de ani, spre mirarea tuturor, în timpul slujbei L-a luat pe Prunc în braţe, rostind profeticele cuvinte: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor…”. Și cu infinită smerenie, Simeon i-a binecuvântat pe Fecioara Maria şi pe Sfântul Prunc, pe Dumnezeu, care a făcut Cerul şi Pământul.
I-au fost aduse osemintele la Constantinopol
Rostirea bătrânului este profetică: „Este pus spre ridicarea şi căderea multora şi numele Lui va stârni multe împotriviri”. Iar aceste cuvinte s-au împlinit sub ochii istoriei. „Câţi n-au încercat să scape de amintirea Lui, dar nici în morminte nu au linişte, căci şi acolo este Împărat şi Judecător. Şi se vor da pe faţă gândurile multor inimi”, spunea Dreptul Simeon, anticipând taina spovedaniei. Se spune că Dreptul Simeon, după această rugăciune, şi-a dat duhul în templu, iar trupul său a fost îngropat lângă zidul templului. Se zice că ar fi trăit 360 de ani. După aproape 1.000 de ani, împăratul bizantin Roman a reușit să-i aducă osemintele la Constantinopol. „O, Sfinte şi Drepte Simeoane, cel ce din negura vremurilor ai fost chemat în zilele cele din urmă, ca să vezi strălucind pe Soarele dreptăţii în braţele Cerului înţelegător, Preacurată Maica Sa, roagă-L pe Acesta, Cel pe Care L-ai întâmpinat cu bucurie, să ne întâmpine şi pe noi cu faţă milostivă în ceasul judecăţii, ca să-I cântăm împreună cu îngerii: Aliluia!”
„Tu auzi şi taci, vezi şi eşti nevăzut, eşti pretutindeni şi ascuns“
Tot la 3 februarie, creștinătatea o pomenește și pe Sfânta Ana, prorocița, de care se pomenește în Evanghelie, care, împreună cu Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, L-a întâmpinat pe Iisus Hristos în biserică, vestind tuturor celor care așteptau izbăvirea în Ierusalim că „Acela este Mesia cel așteptat”. Potrivit istoriei, după șapte ani de căsătorie, Ana a rămas văduvă și a hotărât să rămână până la sfârșitul vieții la templu, în post și în rugăciune. „Astfel, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul când a fost dus la templu, la patruzeci de zile de la Naşterea Sa în trup de Preasfânta Lui Maică şi de Dreptul Iosif. Şi mulţumind lui Dumnezeu, Ana a prorocit despre Dânsul, către toţi cei ce se aflau în templu: «Tu eşti Dumnezeu şi Fiul Omului, Fiul împărăţiei şi al umilinţei. Tu auzi şi taci, vezi şi eşti nevăzut, eşti pretutindeni şi ascuns »”.