Main menu

header

563 22 1de Carmen Ciripoiu

Între toate icoanele Maicii Domnului zugrăvite de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, vestita icoană a Panaghiei Portaitissa, de la Mănăstirea athonită Iviron, ocupă un loc cu totul aparte. De o frumusețe tulburătoare, icoana o prezintă pe Fecioara Maria ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și arătând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu, în timp ce Pruncul ține în mâna stângă un pergament ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Icoana Maicii Domnului din Iviron, cea mai iubită din Sfântul Munte, este prăznuită la data de 12 februarie.

Plutind pe ape

Potrivit istoriei, icoana Maicii Domnului Portărița a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, înzestrată de Bunul Dumnezeu cu un singur fiu. În timpul împăratului Teofil, unul dintre iconoclaștii care controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele a descoperit-o pe Panaghia Portaitissa și a lovit-o cu o suliță. „Și îndată a curs sânge din icoana care a fost lovită”. Văzând minunea, sărmana văduvă, temându-se ca nu cumva Preacurata să fie distrusă definitiv, le-a dat bani grei soldaților și i-a rugat să nu se atingă de Fecioară până a doua zi, dimineața. Când necredincioșii au plecat, femeia și fiul său (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm, așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului a luat poziție vertical, și a plutit așa, până la Muntele Athos.

S-a așezat chiar pe gardul mănăstirii, lângă poartă

563 22 2Timp de câteva zile și nopți, călugării athoniți au avut aceeași vedenie: au văzut un stâlp de foc pe mare, ce ajungea până la cer. Curiozitatea i-a făcut să se apropie cu barca și mare le-a fost uimirea când și-au dat seama că stâlpul de foc izvora chiar din icoana Maicii Domnului. Doar că Măicuța nu dorea să fie atinsă, așa că ori de câte ori călugării se apropiau de icoană, aceasta se îndepărta. Cu sufletul arzând de dorința ca icoana să ajungă la mănăstirea lor, călugării s-au rugat adânc Maicii Domnului. Dorința le-a fost îndeplinită după ce Preacurata s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil, ordonându-i să meargă pe apă după icoana Sa. Cu câtă dragoste a purtat Gavriil icoana grea și de dimensiuni mari și a așezat-o în biserica mănăstirii… Dar în ziua următoare, icoana a dispărut din Sfântul Lăcaș și s-a așezat singură pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Și iar au așezat-o călugării la locul cuvenit în biserică, și din nou au găsit-o pe zidul de la poartă. Lucrul acesta s-a întâmplat de câteva ori, până când Maica i-a apărut în vis tot lui Gavriil spunându-i că nu dorește să fie protejată de monahi, ci Ea vrea să-I protejeze pe ei, în viața de atunci și în cea viitoare. După acest episod, Sfânta Icoană a fost așezată în paraclisul de la poarta mănăstirii, și a fost numită icoana Maicii Domnului Portărița.

Arabul care s-a pocăit

Multe și mari au fost de-a lungul timpului minunile Maicii Domnului Portărița, dar două dintre acestea au rămas în istorie. Prima dintre acestea se referă la un tânăr care n-a primit pâine de la bucătar. Atunci Maica Domnului i-a dat un galben să-l ducă acestuia, iar când bucătarul şi-a dat seama de unde era galbenul respectiv s-a căit grav. Cea de-a doua mare minune a Maicii Domnului Portărița datează de pe vremea venirii arabilor în Sfântul Munte, când un soldat arab a lovit cu cuţitul în chipul icoanei acesteia, şi îndată a început să curgă sânge. Arabul văzând minunea, s-a înfricoşat şi căzând la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea creştinească şi a îmbrăcat haina monahicească, rămânând acolo până la moarte.

La Dălhăuți, în mica biserică mănăstirească având hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ există o icoană a Maicii Domnului despre care se spune că este sora geamănă a Portăriței de la Iviron.

O altă copie a icoanei athonite se află la Montreal, în Canada. Alte trei copii ale icoanei numită „Pravoslavnia iverskaia“ sunt răspândinte în întreaga Rusie

Uleiul de la candela acestei icoane este leac pentru otravă

Mănăstirea Iviron adăposteşte moaştele a 150 de sfinţi

563 22 3Pe lângă icoana Maicii Domnului Portărița, Sfânta Mănăstire Iviron adăpostește unul dintre cele mai valoroase tezaure din Sfântul Munte, constând în părticele din sfintele moaște a nu mai puțin de 150 de sfinți, printre care o bucată din lemnul Sfintei Cruci, părţi din hlamida, buretele şi trestia de la Răstignirea Mântuitorului. Tot aici se află moaștele lui Teodor Stratilat, Vasilie, episcopul Amasiei, Mihail, episcopul Sinadelor, Panteleimon, Fotini Samarineanca, Eupraxia, Parascheva, Cosma şi Damian, Gheorghe, Iacov Persul, Nestor, Evstatie, capetele Sfinţilor Fotie Mucenicul, Ierotei Iviritul, Nichita, părţi din Capetele Sfinţilor Grigorie de Nyssa şi Elefterie, precum şi mir de la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Deasupra pridvorului se găsesc veşminte brodate, vase bisericeşti, veşmântul arhieresc al Patriarhului Dionisie al IV-lea, mantia Pa- triarhului Grigorie al V-lea, o minunată dveră care are brodată pe ea Adormirea Maicii Domnului, sacosul împărătesc al lui Ioan Ţimiski. Printre obiectele de cult donate de domnitorii români acestei mănăstiri se află un orar, brodat cu fir de aur, argint şi mătase, într-un atelier din Ţara Românească, datat 30 aprilie 1533, reprezentând o donaţie a diaconului Radivoi şi a soţiei sale, Anca. Un alt obiect de mare valoare este o poală de icoană brodată, cu faţă dublă, reprezentând Buna Vestire şi Învierea, dăruită de Radu Paisie şi fiul său, Vlad, în anul 1545.