de Andreea Radu
O vizită la chilia părintelui Arsenie Boca din Munţii Făgăraş vă transformă, vă umple de binecuvântări, iar energia pozitivă a locului vă face să uitaţi de lungul şi abruptul drum ce îl aveți de urcat până aproape de vârful muntelui. Parcurgerea traseului nu este recomandată iarna, pe zăpadă sau pe ploaie, din cauza riscului de a aluneca pe pietre.
Salvată cu o palmă
Deşi nerecomandat în această perioadă, am ales împreună cu ghizii şi turiştii agenţiei Scorilo Turism să nu ratăm această experienţă şi musai să o repetăm în luna mai a acestui an. Pentru această drumeţie am pornit de la pensiune încă dinainte de a se crăpa de ziuă, mai exact la ora 6:30, cu sandvişurile şi apa în rucsac, dar şi echipaţi adecvat de munte. Ştiam de la gazda noastră, de la Pensiunea Poiana Izvorului de la Sâmbăta de Sus, despre faptul că drumul e greu de parcurs, mai ales în aceste condiţii. Tot ea ne-a vorbit cu o seară înainte despre Părintele Arsenie şi despre minunile sale. „Mergeam frecvent la dânsul. E o femeie din sat care, atunci când a fost la dânsul, a primit o palmă fără să ştie de ce. Peste ani, când a revenit la Părintele Arsenie, care pe atunci se afla la Prislop, i-a spus că, dacă nu făcea acel gest, ea s-ar fi îmbolnăvit. Femeia a rămas surprinsă că părintele şi-a amintit. A fost un sfânt în viaţă care ne ajută şi de dincolo”, ne-a spus gazda, încurajându-ne să nu renunţăm la drum oricât de greu ni se va părea. Mai mult decât atât, femeia ne-a povestit că, şi după ce a fost mutat la Prislop, părintele revenea la Sâmbăta, fiindu-i foarte drag acest loc.
A sculptat chipul Maicii Domnului pe o stâncă
Drumul pe Valea Sâmbetei până la cabană a fost relativ uşor de parcurs. După aproximativ două ore de mers prin pădure, cu mici pauze de odihnă, cei doi cabanieri ne-au întâmpinat cu ceai cald, vin fiert, brânză cu mămăligă şi ouă prăjite, pentru că un alt drum mult mai anevoios ne aştepta. Ajunsesem deja la altitudinea de 1.400 de metri, loc de unde am admirat minunata privelişte a munţilor, dar şi Ferestrele Sâmbetei şi creasta masivului Făgăraş, imagini de-a dreptul spectaculoase. După micul popas ne-am pornit spre chilie, e drept mult mai puţini ca număr, unii alegând să renunţe. Undeva în apropierea cabanei se află un indicator înspre poteca marcată cu cruce albastră care ne duce către chilia Părintelui Arsenie Boca. Zăpada și gheaţa au făcut ca micuţa potecă până la chilia Părintelui Arsenie Boca să nu mai fie vizibilă, iar traseul a fost îngreunat. Aproximativ 40 de minute au trecut însă rapid, pentru că atenţia era îndreptată către căutarea unui drum pe care să se poată urca în siguranţă. Prăpastia ce se ivea şi frânghia de care trebuia să ne ţinem ne dădeau un sentiment ciudat: teama era învinsă de frumuseţea locului şi de faptul că, odată ajuns la destinaţie, vom primi atât binecuvântarea lui Dumnezeu, dar şi a Părintelui Arsenie Boca. Deşi este un loc de pelerinaj unde credincioşii se roagă, pun o floare şi aprind o lumânare, este aproape inaccesibil pe timp de iarnă. Chilia este săpată în jgheabul unor pereţi prăpăstioşi de stâncă, pe care părintele sculptase chipul Maicii Domnului, transformând practic sălbăticia munţilor în altar de rugăciune şi de meditaţie. Ea se află deasupra unei prăpastii verticale de mai bine de 100 de metri. Înainte de chilie este un mic popas din lemn cu icoane, unde pelerinii se pot odihni şi reculege. În micuţa chilie nu încape mai mult de o persoană şi înăuntru sunt mai multe icoane, candele aprinse şi bilete pe care fiecare îşi lasă câte o dorinţă.
Lucrările nu au fost terminate
Construirea chiliei a fost începută în anul 1943, în timp ce se afla la Mănăstirea Sâmbăta. Lângă izvorul Văii Sâmbăta, părintele, ajutat de o echipă de muncitori, a săpat chilia în interiorul masivului de piatră, aceasta având o deschizătură cu înălţimea 1,65-1,75 metri şi lăţimea de 0,80 metri, pe care a lărgit-o în interior, cu intenția de a realiza o chilie mai mare. Nu a fost posibil, pentru că au apărut fisuri şi astfel s-a construit şi o schelă suspendată în faţă, spre cursul văii. Chilia e practic un început, un hol din care urma să se sape o cameră în partea stângă, în dreapta fiind prăpastie. „A renunţat pentru că a constatat că se infiltrează apă. Părintele a renunţat la această lucrare şi din motivul acesta, dar şi din teama de a nu se face o legătură greşită între partizanii care se ascundeau prin aceşti munți şi el. Părintele Arsenie Boca a fixat un loc socotit de retragere, care până la urmă nu a fost de retragere, nici pentru el și nici pentru altcineva, pentru că în apropiere e o cabană turistică”, spunea arhimandritul Teofil Pârâian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
Cruce de aur pe stânga chiliei
Unele dintre mărturiile despre chilia Părintelui Arsenie Boca se găsesc în cartea „Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca”. Un credincios şi-a amintit că Părintele Arsenie lucra cu 12 oameni la chilie. „Unul dintre ei mi-a spus că odată, când urcau pe potecă, un urs le-a apărut în faţă chiar pe potecă. Nu au îndrăznit nici să urce, nici să coboare, deşi aveau secure la ei şi l-au aşteptat pe Părintele Arsenie, care rămăsese puţin în urmă. Când a ajuns, Părintele le-a zis: «Ce faceţi, măi, fricoşilor?», apoi s-a dus la urs cu mâinile goale şi, spre uimirea lor, l-a luat pe urs de o ureche şi i-a zis: «Du-te, mă, pe aici la vale. Tu nu vezi că la ăştia le e frică de tine?» Şi ursul a plecat la vale”. (pag. 69) Un alt credincios care a umblat pe urmele părintelui îşi aminteşte: „Odată mi-a spus Părintele: «Măi Ioane, când vezi arătări dumnezeieşti să nu le spui la nimeni, că nu e voie». Cu trei luni înainte de a muri Părintele, de Adormirea Maicii Domnului, eram la Mănăstirea Brâncoveanu cu două femei din Şercaia. Seara, pe la ora 9:00, înainte de Prohod, am văzut pe munte o cruce de aur în stânga chiliei Părintelui Arsenie. Apoi a dispărut acea cruce aurie şi a apărut o cruce neagră, de-a curmezişul (pe orizontală), cu capul spre chilie. Ştiam unde e chilia că lucrasem acolo. Când am văzut acestea mi-am zis: «Gata, pleacă Părintele!»” (pag. 94). Se spune că această chilie este şi va fi un loc sfânt, unde oamenii cu credinţă primesc semne şi participă la minuni.