de Andreea Radu

Din ce în ce mai mulţi oameni s-au apropiat de Biserică, credinţa în Dumnezeu oferind siguranţă şi calitate vieţii. Nu de puţine ori, în căutarea ajutorului sau a unor beneficii disperate, facem lucruri care nu au nicio legătură cu rânduiala Bisericii Ortodoxe. Binecuvântările lui Dumnezeu vin atunci când căutăm cu adevărat Împărăţia Lui… Părintele paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, dr. Emil Nedelea Cărămizaru, a oferit într-un interviu pentru „Taifasuri” răspunsuri la întrebările puse deseori de creştini despre rugăciune, scrierea unui pomelnic, acatiste şi ritualul cu 33 de lumânări de la biserica unde slujeşte.

„Rugăciunea și postul sunt aripile aceluiași trup - credinţa”

- Cum se face corect rugăciunea? Cât de important este postul credinciosului în timpul acesteia?

- Dragii mei, este bine de știut că rugăciunea adevărată ne face vorbitori cu Dumnezeu... Cine nu practică vorbirea cu Dumnezeu în timpul dedicat rugăciunii nu se roagă cu adevărat... Pentru că ea, rugăciunea, are puterea să străbată Cerurile... Însă, dacă în timp ce pretindem că ne rugăm, înfăptuim numai un ritual rece și mecanic, citind din cărțile consacrate sau rostind din minte câteva stihuri, fără a le trece prin miezul fierbinte al inimii sau, în același timp, fără a le urca pe strunele cele mai sensibile și înalte ale minții noastre, nu ajungem acolo Sus... Rugăciunea este viața trăită în sfințenia dragostei dintre Tatăl (Dumnezeu) și fiu-fiică, adică omul. Prin ea se învederează iubirea necondiționată și necuprinsă a lui Dumnezeu. Ne încredințează de acest adevăr și Sfântul Ioan în a sa epistolă sobornicească, atunci când spune: „Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (1 Ioan, 4-8). Razele luminoase ale iubirii creștine ne învață în ce duh să ne rugăm... În Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu... De asemenea, că la vreme de post, rugăciunea se întețește, pentru că, împreună, rugăciunea și postul sunt aripile aceluiași trup - credinţa, care ne duc la bucurie neîncetată, la mântuirea sufletelor noastre.

- Când să rugăm?

- Tot timpul... Așa ne învață Sfânta Scriptură: „Rugați-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5-17). În afara timpului pe care-l consacrăm rugăciunii, la biserică sau în particular, ne putem ruga „în toată vremea și în tot locul”, rostind bunăoară, în taină, rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul(ă)”. Rugăciunea în biserică, împreună, colectivă, este cu adevărat mai puternică. De acest adevăr ne lămurește Însuși Domnul Iisus Hristos când ne învață: „Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor” (Matei XVIII, 20).

„Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te”

- Rugăciunea trebuie făcută numai stând în genunchi? Trebuie aprinsă lumânarea sau candela?

- Sfântul Apostol Pavel ne învață să ne rugăm neîncetat (I Tesaloniceni 5, 17). Rugăciunea neîncetată înseamnă trăirea perpetuă a prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în viața noastră. Ne putem ruga stând în genunchi atunci când este posibil (la biserică sau acasă, când putem aprinde și o candelă sau o lumânare...), ne putem ruga și atunci când stăm în picioare, pe scaun sau în mers, pe stradă, la serviciu, în călătorie și așa mai departe... Sfântul Marcu Ascetul ne spune: „Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te, pentru ca atunci când îl vei uita să-şi aducă El Însuşi aminte de tine”. Așadar, în afara programului zilnic de rugăciune, dimineaţa, seara, înainte şi după masă, putem să „vorbim” și mai des cu Dumnezeu, folosind rugăciuni consacrate și foarte scurte, precum: „Doamne miluieşte”, „Doamne ajută” sau rugăciunea inimii. Astfel, mintea și inima au împreună o preocupare sfântă care ne ajută în propășirea noastră spirituală.

- Ce sunt acatistele și cum recomandați citirea lor? Cum știm ce ar trebui să alegem?

- Acatistele sunt rugăciuni prin care cerem ajutorul Sfintei Treimi, al Mântuitorului Iisus Hristos, al Maicii Domnului, precum și mijlocirea sfinţilor pentru a ne ajuta în vederea mântuirii noastre, pentru pacea și buna așezare a sufletelor noastre în necazurile și încercările vieții sau pentru a ne îndeplini o anumită cerere. Acatistele sunt compuse din cântări de laudă adresate lui Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților mijlocitori; ele se oficiază în biserică, dar pot fi citite și în particular, acasă, de orice credincios, însă nu trebuie uitat faptul că în biserică rugăciunea colectivă este mult mai puternică. În privința citirii acatistelor în particular, cel mai potrivit este să te adresezi unui duhovnic de la care să ceri un sfat potrivit pentru nevoile spirituale ale fiecăruia. Binecuvântarea și sfatul său îți vor fi de mult folos duhovnicesc și te vor ajuta să ai rugăciuni din ce în ce mai roditoare și cu mult spor sufletesc.

„Oamenii care vin la biserică pentru miracole sunt cei slabi în credință”

- Românii aleargă după minuni… Cât de corectă este această alegere? Cât de importante sunt prezența și închinarea la sfintele moaște?

- Un creştin-ortodox se închină numai lui Dumnezeu! Când ne închinăm propriu-zis, adică atunci când facem semnul Sfintei Cruci, rostim şi invocăm numele Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh! Sfinţilor li se cuvine venerare, cinstire, adică o închinare în sensul larg al cuvântului. Numai lui Dumnezeu i se cuvine adorare şi închinarea propriu-zisă conform învățăturii ortodoxe. Atunci când ne însemnăm cu Sfânta Cruce în faţa moaştelor sau a icoanelor, Îl chemăm pe Dumnezeu Atotștiitorul şi cerem sfântului sau sfinţilor veneraţi mijlocire şi ajutor în susţinerea rugă- ciunilor noastre la Tronul Slavei lui Dumnezeu! Între sufletul unui sfânt şi trupul său pământesc există o legătură tainică şi trainică, astfel, Sfintele Moaşte au o putere harică, dumnezeiască. În felul acesta, credincioşii simt legătura dintre ei şi sfinţi ca o comuniune a iubirii, ducându-se cu gândul în rugăciune la Cel pe care sfinţii l-au slujit până la sacrificiul suprem, Domnul Iisus Hristos! Oamenii care vin la biserică pentru miracole sunt cei slabi în credință... De ce? Pentru că un credincios adevărat caută Biserica lui Hristos și odoarele sale, din dragoste pentru Dumnezeu, și în felul acesta caută în primul rând să își schimbe fizionomia interioară, sufletească, luând astfel chipul Mântuitorului Iisus, așa cum ne îndeamnă și dumnezeiescul Apostol Pavel (Cf. Galateni IV, 19). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al logicii... Bunăoară, observăm în Sfintele Evanghelii că în activitatea Sa divino-umană, Domnul Iisus Hristos a săvârșit multe minuni, toate au avut însă o logică, aș spune o supralogică, un scop înalt: schimbarea în bine a celor tămăduiți, astfel încât ei să primească darul cel mai mare, mântuirea sufletelor! Progresul spiritual, deoarece Mântuitorul privea în primul rând spre sufletele lor eterne...

„Mai întâi de toate trebuie să cerem mântuirea, pacea și buna așezare a sufletelor noastre”

- O altă situație pe care credincioșii o întâmpină este scrierea unui pomelnic. Din punctul dumneavoastră de vedere, cum ar trebui alcătuit acesta?

- Pomelnicul este tot o formă de rugăciune frecvent întâlnită în slujbele Bisericii. Așadar, mai înainte de toate, atunci când dăm un pomelnic la biserică, trebuie să știm ce fel de slujbă este cea pentru care va fi alcătuit acesta. Spre exemplu, la Slujba Tainei Sfântului Maslu, a Litiei sau atunci când se citesc diferite Acatiste, se pomenesc numai credincioșii vii, pe când la slujba Parastasului se pomenesc numai cei adormiți întru Domnul. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se pomenesc atât cei vii, cât și cei adormiți. Scopul principal al unui pomelnic nu sunt foloasele materiale, trecătoare, ci latura spirituală, veșnică. Prin aceasta înțelegem că mai întâi de toate trebuie să cerem mântuirea, pacea și buna așezare a sufletelor noastre. Mântuitorul ne lămurește în acest sens când spune: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă...” (Matei VI, 33).

„În biserică rugăciunea colectivă este mult mai puternică“

Ritual ca la Mormântul Sfânt…

- Credincioşii vin și fac un ritual cu 33 de lumânări. Ce ne puteţi spune despre el? Sunt multe dorințe împlinite…

- Tradiția aprinderii celor 33 de lumânări de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou este foarte veche. Trebuie să menționez că acest Sfânt Lăcaș a fost închinat în anul 1707 de ctitorul lui (Sfântul Voievod și Martir Constantin Brânco- veanu) Sfântului Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos de la Ierusalim. După cum se știe, la Sfântul Mormânt, există și astăzi tradiția pioasă a aprinderii unui buchet cu 33 de lumânări. Desigur, numărul celor 33 de lumânări are legătură cu cei 33 de ani petrecuți pe Pământ de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În acest context, ritualul aprinderii de credincioși a acestor lumânări la Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din centrul Bucureștiului (timp de șapte vineri la rând) este foarte vechi. În timp cât lumânările sunt aprinse, credincioșii rostesc o rugăciune consacrată acestui ritual de 33 de ori și, de asemenea, citesc în fiecare din cele șapte vineri câte un acatist rânduit în ziua respectivă. În ultima din șiragul celor șapte vineri, credincioșii care săvârșesc acest ritual rostesc și o rugăciune de mulțumire și împart pentru cei săraci șapte pachețele cu alimente de post. Desigur, foarte mulți credincioși aduc mărturii privitoare la împlinirea rugăciunilor în urma săvârșirii acestui ritual. Vin cu lacrimi de bucurie și ne spun cât ajutor au primit de la Dumnezeu și de la sfinții ocrotitori ai acestei biserici brâncovenești. Se tămăduiesc de felurite boli trupești și sufletești și li se împlinesc diferite cereri și rugăciuni. Suportul cel mai important în susținerea acestor rugăciuni de cerere este, desigur, credința fiecăruia...

„Între sufletul unui sfânt şi trupul său pământesc există o legătură tainică şi trainică, astfel, Sfintele Moaşte au o putere harică, dumnezeiască. În felul acesta, credincioşii simt legătura dintre ei şi sfinţi ca o comuniune a iubirii, ducându-se cu gândul în rugăciune la Cel pe care sfinţii l-au slujit până la sacrificiul suprem, Domnul Iisus Hristos!“

„În Biserica Sfântul Gheorghe Nou poposea pentru reculegere sufletească şi Mihai Eminescu“

- La biserica unde slujiţi dumneavoastră sunt moaştele Sfântului Nicolae. O biserică plină de istorie...

- Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, așezată la „Kilometrul Zero” al României, este singura biserică rămasă în capitala României ctitorită de voievodul martir Constantin Brâncoveanu. Este cu adevărat o biserică a demnității noastre naționale. Aici se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae - făcătoare de multe minuni, darul de suflet al unui alt voievod martir, Mihai Viteazul. De asemenea, tot aici se află baldachinul și racla cu moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, cel mai mare martir al Europei creștine. Printre odoare găsim și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Vineri (provenită de la Biserica Sfânta Vineri, demolată samavolnic în timpul regimului comunist) și o altă icoană cunoscută ca făcătoare de minuni, a Maicii Domnului (din secolul al XVIII-lea), dar și veșmântul Cuvioasei Parascheva sau epitaful Doamnei Maria Brâncoveanu, lucrat cu fir de aur. O capodoperă de artă din acest Sfânt Lăcaș este maiestuoasa catapeteasmă brâncovenească originală, care a fost restaurată în anul 2014, când s-au împlinit 300 de ani de la martirizarea Sfinților Brâncoveni. Trebuie să vă spun că tot în această biserică poposea pentru reculegere sufletească poetul național Mihai Eminescu, ca apoi, în acest lăcaș, să primească și slujba înmormântării, în ziua de 17 iunie 1889. Marele nostru istoric Nicolae Iorga iubea mult acest sfânt lăcaș... În această biserică au fost prohodite personalități importante precum Ion Luca Caragiale, Aurel Vlaicu, Octavian Goga, Ioan Alexandru, Ion Dolănescu, Corneliu Vadim Tudor etc.