de Carmen Ciripoiu
A luptat pentru a dobândi comuniunea existențială cu Dumnezeu și Sfânta Treime și a reușit să învingă și să destrame uneltirile diavolești prin puterea harului cu care a fost înzestrată. Marina, Sfânta care s-a rugat lui Iisus Hristos să primească botezul muceniciei, este sărbătorită an de an cu cinste și evlavie la 17 iulie de întreaga creștinătate.
Martiră la doar 15 ani
Se spune că puține lucruri sunt în istoria omenirii mai tulburătoare ca suferințele Sfinților Mucenici, al căror suflet a fost inundat de veșnicie și de Sfântul Duh. Și asta pentru că, deși au fost considerați fanatici și nebuni întru Hristos, aceștia nu au făcut decât să arate permanent că iubirea pentru Domnul nu trebuie să aibă limite. Iar când se pune problema despre martiriul unei copile de doar 15 ani, cum a fost Marina, cuvintele parcă pălesc. Despre Sfânta Muceniță se știe că s-a născut în Antiohia Pisidiei, într-o familie care nu cunoștea cuvântul și iubirea de Hristos. De o frumusețe izbitoare, Marina a rămas orfană la o vârstă fragedă și a fost crescută de o doică. A avut doar 12 ani când a auzit pentru prima dată de la un bărbat oarecare că Dumnezeu s-a întrupat de la Duhul Sfânt în pântecele Preasfintei Fecioare. Un lucru greu de crezut în acea perioadă, când aproape toți se închinau la idoli. Nu și de Marina, căreia din acel moment i s-a aprins inima de dragoste creștinească și nu a mai vrut altceva decât să treacă în slujba Domnului pentru tot restul vieții.
„Nu nădăjdui că vei schimba credința mea cea întru Hristos”
La vârsta de 15 ani, Marina a fost remarcată de guvernatorul roman al părţilor orientale ale imperiului, care călătorea prin Antiohia Pisidiei, eparhul Olimvrie, care a fost impresionat de neobişnuita ei înţelepciune. Auzind însă că fecioara este creştină, Olimvrie a dat ordin ca aceasta să fie arestată şi închisă în palatele sale. La scurt timp, micuța a fost trimisă la judecată, iar cuvintele sale l-au scos din minți pe eparh: „Nu nădăjdui că vei schimba credința mea cea întru Hristos nici cu îmbunări și nici cu îngroziri, pentru că sunt roabă credincioasă Stăpânului care a pătimit de voie pentru mine. Dacă pentru Mine El a răbdat cruce și moarte, necruțându-Și Sfântul Trup cel luat din Preasfânta Fecioară Maria, cu atât mai mult sunt eu datoare să mor și să pătimesc pentru El, necruțându-mi cu nimic sănătatea și păcătosul meu trup. Să nu socotești că mă vei înfricoșa cu îngrozirile tale. Iată, eu sunt gata spre toate muncile și morțile tale, căci Acela spre care nădăjduiesc mă va întări”.
Aruncată în temniță și bătută cu vergi
Plin de mânie, guvernatorul a mers mai departe cu răutatea și a dat ordin ca Marina să fie dezbrăcată, întinsă la pământ și bătută cu vergi. Dar Mucenița nu a crâcnit, întărindu-se și mai mult în credință. Orbit de furie, guvernatorul a chemat-o din nou la judecată, și când i-a văzut fața strălucind de iubire pentru Hristos a hotărât să fie chinuită până când se va lepăda de Dumnezeu. Ororile la care a fost supusă micuța (a fost arsă, întinsă, strujită și afundată într-un vas mare cu apă) nu au făcut decât ca Marina să-l iubească pe Domnul cu o și mai mare ardoare și să fie gata în orice moment să treacă la dreapta Sa. Iată cât de frumos și-a exprimat Mucenița incredibila iubire pentru Dumnezeu atunci când a fost aruncată în apă: „Doamne, Iisuse Hristoase, această apă să-mi fie spre Sfântul Botez şi spre a doua naştere, cea spre viaţa veşnică, pentru ca, dezbrăcându-mă de omul cel vechi, să mă îmbrac în cel nou şi să mă arăt Ţie în cămara Ta în haina cea de nuntă!”. Departe de a fi impresionat de atâta credință, guvernatorul a condamnat-o pe Marina la tăierea cu sabia. În ziua de 17 iulie 271 Sfânta Marina și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, primind astfel taina muceniciei pe care atât de mult a dorit-o în scurta sa viață.
De două secole are grijă de Moldova
O parte dintre moaștele sale se află de sute de ani la Iași. Sfintele Odoare au fost aduse în capitala Moldovei din Fanarul Constantinopolului de domnitorul Constantin Moruzi, grec de neam, dar care s-a numărat printre puținii fanarioți care au simțit românește. De numele său se numără de altfel nu numai aducerea în țară a moaștelor Muceniței Marina, ci și prima școală românească pentru copiii târgoveţilor şi a pălmaşilor și construirea unei biserici în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel de pe Dealul Tătăraşilor. Pentru început, moaștele Marinei au fost așezate la loc de cinste într-o biserică închinată Sfinţilor Voievozi, cunoscută după numele unuia dintre ctitorii ei, Dancu, pe locul căreia se găsește astăzi Teatrul Naţional. De altfel, singura mărturie şi amintire că această biserică a existat în centrul Iaşiului din 1541 până în 1903 este legată tocmai de moaştele Sfintei Marina. În anii de ruină ai Mănăstirii Dancu, racla a fost transferată la Biserica „Sfântul Sava”. În fiecare an, la 17 iulie, când are loc pomenirea Muceniței, pelerinii vin să se închine Sfintei care și-a dăruit viața lui Hristos.