de Carmen Ciripoiu
Ioan Botezătorul. Cel mai mare om născut din femeie, înger cu trup şi Înaintemergător. El s-a învrednicit să se atingă cu mâna sa cea dreaptă de creștetul lui Hristos. El a fost bucuria Sfântului Proroc Zaharia și a Elisabetei, „drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului”, pomeniți în calendarul creștin la 5 septembrie.
Gavriil a vestit nașterea copilului
A luminat cineva mai tare ca Ioan Botezătorul? Singurul care a dat răspunsul la această întrebare a fost însuși Mântuitorul, care le-a spus ucenicilor Săi și la tot poporul: „Ce-ați ieșit să vedeți în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ați ieșit să vedeți? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe şi în desfătare sunt în casele regilor? Dar ce-ați ieșit să vedeți? Au doară proroc? (…) Dacă ați ieșit pentru aceasta, să știți că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!”. Și dacă a spus acest lucru Ziditorul prorocilor, cine poate să se îndoiască de acest adevăr? Câtă osteneală au făcut în fața Domnului Sfinții săi părinți Zaharia și Elisabeta pentru că nu puteau să aibă copii! „Scârbă mare era în Legea Veche să nu ai copii; pentru că cei care nu aveau copii în Legea Veche se socoteau oameni blestemaţi, pomi neroditori, oameni de la care darul lui Dumnezeu s-a depărtat şi i-a lăsat seci, fără copii”. Zaharia, preot din Legea Veche la Templul din Ierusalim, a propovăduit cu îndrăzneală și fără de sfială pe cea de Dumnezeu Născătoare Maică și Fecioară și a dus o viață fără de păcate împreună cu soția sa, Elisabeta, care era stearpă, până când Domnul s-a îndurat. Atunci și-a trimis îngerul, pe Gavriil, care i-a înștiințat pe cei doi, la bătrânețe, că vor avea un copil care se va numi Ioan, prorocie care s-a împlinit. Astfel, naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a fost o naştere minunată, cu adevărat premergătoare naşterii minunate a Mântuitorului.
A rămas mut până a venit pe lume pruncul
Arhanghelul Gavriil i-a apărut Sfinţitului Proroc Zaharia cu şase luni înainte să se arate şi să binevestească naşterea Domnului Maicii Sale. Când Marele Zaharia a intrat în templu pentru a-l tămâia şi a se ruga pentru popor, l-a văzut pe înger şi s-a înspăimântat, dar acesta l-a liniştit și i-a grăit: „Nu-ţi fie teamă, Zaharie, rugile tale au fost ascultate, şi femeia ta, Elisabeta, îţi va dărui un fiu pe care îl vei numi Ioan. Vei avea multă bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Căci el va fi mare în faţa Domnului şi se va umple de Duhul Sfânt încă din sânul mamei sale”. Zaharia însă s-a îndoit de spusele Arhanghelului, „precum că acolo unde Dumnezeu voieşte, rânduiala firii se biruieşte”. Atunci a fost pedepsit pentru necredință: a rămas mut până când i s-a născut pruncul. În acel moment, Zaharia L-a binecuvântat pe Dumnezeu și i-a prorocit fiului său: „Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.”
Irod a crezut că Ioan este Mesia
După șase luni de la nașterea lui Ioan Botezătorul, împăratul Irod, cel necredincios, a luat hotărârea să ucidă toți pruncii din Betleem și din împrejurimi „în vârstă de 2 ani și mai jos”, până în momentul în care va ajunge la Iisus Hristos, de a cărui naștere a fost vestit de magi, căruia urma, de asemenea, să-i curme viața. De frică, Dreapta Elisabeta și-a luat copilul și a fugit, ascunzându-se într-o peșteră situată de cealaltă parte a Iordanului. După dumnezeiască poruncă, atunci când cei doi au ajuns în peșteră a început să curgă un izvor de apă, iar deasupra acesteia a crescut un curmal plin de roade. După cum a rânduit Cel de Sus, când cei doi trebuiau să mănânce, curmalul își pleca crengile pentru ca Elisabeta să poată culege fructele, apoi se ridica singur.
Ucis între altar și templu
Mult s-a chinuit Irod să afle unde s-a ascuns micul Ioan, și pentru că nu a reușit, orbit de furie, a poruncit ca Sfântul Proroc Zaharia să fie omorât pe loc cu sabia chiar în ziua în care a fost rânduit să slujească la Templul din Ierusalim. Sângele lui s-a scurs „între altar şi templu”, aşa cum a amintit Sfântul Evanghelist Matei. Imensă a fost durerea Elisabetei la auzul morții soțului său. Doar 40 de zile i-a mai bătut inima, apoi mama Înaintemergătorului Domnului a trecut la Dreapta Domnului în peșteră. Moaştele lui Zaharia se găsesc în Ierusalim, la Yad-Avshalom, alături de cele ale lui Simeon cel Bătrân, după cum arată o inscripţie datând din secolul al IV-lea, descoperită în anul 2003.
Umbla îmbrăcat într-o haină din păr de cămilă
După ce și-a pierdut părinții, Ioan a rămas în pustietate, până când, potrivit rânduielii Domnului, s-a arătat și a vestit venirea Mântuitorului, botezând în numele Lui. Potrivit Evangheliei după Marcu, Sfântul Ioan Botezătorul a purtat o haină din păr de cămilă, s-a încins cu o curea de piele și s-a hrănit cu lăcuste și cu miere sălbatică. Astfel, cămila simbolizează animalul curat, adică poporul ales, dar, în același timp, și chemarea evreilor și a păgânilor la Hristos, în timp ce cureaua, provenită de la un animal mort, reprezintă, prin încingerea cu ea, omorârea patimilor. Cât privește hrana sa, Vechiul Testament arată că albinele și lăcustele au fost considerate curate, semn că Ioan s-a hrănit doar cu cele plăcute Domnului.