de Diana Georgescu

Biserica Adormirea Maicii Domnului din centrul municipiului Râmnicu Sărat are o vechime de aproape cinci secole, fiind o bijuterie a civilizației Evului Mediu românesc, excelent restaurată şi pusă în valoare. Aşezată în partea răsăriteană a țării, dar cu rădăcini la Sfântul Munte, a avut o influență covârșitoare asupra culturii și civilizației locale, ea putând balansa jocurile politice şi strategice ale vremii. Preotul Gheorghe Bivolaru (medalion), paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului, ne-a prezentat, cu har, un scurt istoric al acesteia.

„Multora scăpare să fie”

- Când s-a înălțat biserica din Râmnicu Sărat?

- Prin anul 1691 și până pe la anul 1697, aici, „la margine de ţară”, sub atenta supraveghere a lui Robe Căpitanul din Văcăreşti, se zideşte o mândră mănăstire închinată Adormirii Maicii Domnului, cu ziduri groase din cărămidă, cu peste şapte-opt metri înălţime, cu drum de strajă şi metereze, iar pe la colţuri, turnuri straşnice de apărare, „ca multora scăpare să fie”, cum amintea Radu Greceanu, cronicar muntean, autor al „Vieţii lui Constantin Brâncoveanu”.

- Marele istoric Nicolae Iorga venea deseori să viziteze aşezământul brâncovenesc. Cum puteţi explica aceasta?

- Toate se ivesc deodată, parcă ieşite „den pajişte şi den temelii”, cum spune cronicarul Radu Greceanu, sau coborâte din înaltul cerului; şi stăreţie, şi chilii de jur-împrejur, şi palat pe măsura-i de voievod; iar în centru: Casă Împărătească, pentru a aduce ziua şi noaptea ofrandă de mulţumire şi de preamărire Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Maicii Sale şi tuturor sfinţilor.

- Care sunt stilurile arhitectonice care caracterizează Biserica Adormirea Maicii Domnului, despre care Nicolae Iorga spunea că sunt „mari amintiri, opere de artă ce nu se pot lăuda îndeajuns”?

- Biserica este zidită din cărămidă în plan triconc, altarul ocupă absida adâncă dinspre răsărit, puternic arcuită în interior, cu cinci laturi la exterior, despărţit de naos printr-o tâmplă (iconostas) din lemn, frumos sculptată, care, din păcate, a fost mistuită de un puternic incendiu pe la 1790. Pe verticală, spaţial central al naosului este delimitat de patru arce semicirculare, care, prin intermediul a patru pandantive, sprijină inelul de pe care porneşte turla deschisă: Pantrocrator. Absidele laterale ale naosului sunt străbătute de câte două ferestre pe câte o parte, ceea ce reprezintă o raritate în epocă. Cea mai aleasă podoabă a pridvorului o reprezintă portalul, fiind specific tuturor ctitoriilor unde s-a implicat Mihail Cantacuzino.

„Pictura bisericii este una dintre primele opere de maturitate ale zugravului Pârvu Mutu”

- Se ştie că mănăstirea a fost pictată de Pârvu Mutu, celebru pentru tehnica sa de tip „giornato”, care lucra fiecare scenă biblică precum o icoană migălos executată, spre deosebire de colegii săi, care zugrăveau, fără excepție, scene de mari dimensiuni.

- Pictura interioară este executată de Pârvu Mutu, cel mai bun zugrav român de biserici al epocii. Marele zugrav a respectat canoanele iconografice tradiţionale, dar a adus şi elemente noi, acordând o deosebită atenţie temelor biblice, în care a putut să introducă unele aspecte din realitatea înconjurătoare, şi după cum se ştie, por- tretele ctitorilor. Nu şi-a lăsat numai amprenta stilistică, ci şi semnătura, cu supranumele de „Românul”, aceasta aflându-se pe peretele de nord al antenaosului, la picioarele Arhanghelului Mihail. Chipul şi l-a zugrăvit la intrarea în biserică, sub portal, în partea de nord, arătându-şi prin aceasta smerenia, smerenie care se vădeşte şi în timpul lucrului, pentru că postea şi lucra în tăcere - poate de aceea era supranumit „Mutu”. Pictura bisericii este una dintre primele opere de maturitate ale zugravului Pârvu Mutu, în care se descoperă ca un maestru desenator şi colorist, iscusit făuritor de compoziţii figurative şi un neîntrecut portretist.

- Trebuie să revenim la cel care a ctitorit una dintre bijuteriile civilizației Evului Mediu românesc...

- Cum să nu admiri şi să nu iubeşti un voievod care nu a voit a fi domn pentru cinstea şi slava sa, ci şi-a plecat grumazul sub sceptrul greu al domniei cu jurământ: „Eu şi neamul meu vom sluji lui Dumnezeu”. Este vorba despre domnul Țării Românești Constantin Brâncoveanu, martirizat pentru credința strămoșească, intrat în istoria neamului nostru românesc pentru jertfirea sa pe altarul creștinătății. Nu ştii ce să admiri mai întâi: înţelepciunea, priceperea, iscusinţa, tactul diplomatic ori vieţuirea creştinească, ridicarea Ţării Româneşti la o maximă strălucire cultural-artistică şi religioasă sau perioada de înflorire culturală prin tipărirea de cărţi bise- riceşti în română, iviră, arabă şi greacă, apoi oferite în dar de domn mai multor biserici și lăcașuri de cult creștin-ortodox. La fel de maiestuoase sunt bisericile, schiturile şi paraclisele ridicate sau restaurate de domnul, ctitorul, sfântul şi martirul Constantin Brâncoveanu pe tot cuprinsul ţării, şi nu numai.

Opera sculpturală a întregii biserici poate fi atribuită fie artistului Lupu Sărăţan, fie meşterului Pesena Livino. Usciorii portalului sunt bogat împodobiţi cu vrejuri în relief, fiecare fiind dublat de un mic pilastru, cu ornamente asemănătoare celor de pe usciori. Pe fiecare bază a pilaştrilor sunt sculptate simbolurile evangheliştilor. Deasupra arcului trilobat al portalului se află pisania cu litere excizate, deasupra căreia, în mijloc, apare cu aripile întinse acvila bicefală, simbolul imperial de origine bizantină al Cantacuzinilor. Mai sus, într-un cartuş de stil baroc, este reprezentată acvila conturată şi cruciată, stema Ţării Româneşti

Menită să consolideze graniţa nord-estică a Ţării Româneşti

Domnitorul Constantin Brâncoveanu, aflând „loc iscusit”, cum scrie în hrisovul său din 1700, a ridicat și a înzestrat, împreună cu vel-spătarul Mihail Cantacuzino, unchiul său, o ctitorie atât religioasă, cât şi laică la Râmnicu Sărat, dovedind astfel așezarea strategică a târgului de pe Râul Râmnic, la întretăierea drumurilor ce leagă Muntenia de Moldova şi Dunărea de Ţara Bârsei.